Municipiul Bacău dă startul oficial al sărbătorilor de iarnă vineri, 28 noiembrie, odată cu aprinderea bradului din Piața Tricolorului. Evenimentul este programat la ora 17:15, iar atmosfera festivă va fi completată de un moment artistic susținut de copiii de la Colegiul de Artă și de soprana Daniela Dumitru.
În piață vor fi prezenți și comercianți care vor oferi produse specifice sezonului rece, de la băuturi calde până la dulciuri tradiționale.
Primăria a pregătit și un mod inedit pentru ca cei mici să intre în spiritul sărbătorilor: patru căsuțe pentru scrisorile către Moș Crăciun, amplasate în Piața Tricolorului (lângă brad), pe insulă, în Parcul Nord și în cartierul Narcisa, în apropierea stației de autobuz.
Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a anunțat însă că, în acest an, Bacăul nu va avea tradiționalul foc de artificii de Revelion. Edilul a explicat că decizia a fost determinată de reducerile bugetare repetate solicitate de Guvern.
„Trebuie să fim mai chibzuiți cu banii, iar aici intră și acest foc de artificii”, a precizat primarul, subliniind că administrația locală dorește să gestioneze cu responsabilitate fondurile pentru anul 2025.
Chiar și fără spectacolul pirotehnic de la trecerea dintre ani, autoritățile îi invită pe băcăuani să se bucure împreună de atmosfera de sărbătoare și de activitățile pregătite în perioada următoare.














