Există un miros de sărbători, o combinație de fapt, care include și un melanj de amintiri. Pentru că memoria este coerența noastră interioară, rațiunea, sentimentele și chiar acțiunile noastre. Este cea care ne definește, ne dă identitate, și fără ea viața nu este viață. Mirosul de zăpadă proaspătă, de la prima ninsoare, parfumul verde, puternic și înțepător, de la bradul adus în casă, aroma dulce de cozonac, de măr caramelizat, cu scorțișoară, de portocale, de vin fiert, de sărmăluțe și afumături, astea îmi vin în minte acum.
În preajma sărbătorilor, se aude un îndemn moral, care ne aminteşte că trebuie să fim mai buni, să facem fapte bune, să fim darnici. E un fel de bunătate subită, purtată ca o mască ocazională, când vine Crăciunul și alte sărbători creștine. Atunci trebuie să laşi deoparte gândurile rele, apucăturile urâte, să nu înjuri, să nu blestemi, mă rog, obiceiuri din astea neortodoxe. Și trebuie să postești! Dar ce sănătos ar fi să ţinem postul ăsta, să ne abţinem de la rău, adică, tot anul! Că dacă-i numai de sărbători, n-am rezolvat nimic.
Îndemnul la care mă refeream devine aşa, doar o vorbă, asemănătoare unui slogan publicitar. Iar publicitatea nu face altceva decât să te îmbie la consum, la lăcomie, tentându-te cu fel de fel de promisiuni, avantaje, de reduceri, niște amăgiri în fapt, care îngraşă profiturile comercianţilor. Ofertele speciale năvălesc peste bieţii oameni care, după o perioadă de post, cad pradă ispitelor şi se înghesuie să prindă şi ei ceva, o părticică, un locşor din paradisul consumist, plecând fericiţi acasă cu sacoşe pline de „bunătăţuri” cu multe calorii nesănătoase sau cu câte un obiect de uz casnic din stocurile cu rabat. E potop de lume, de regulă, la promoţii, oamenii se calcă-n picioare acolo.
În fine, acum e luna cadourilor, așa că facem cumpărături la modul compulsiv și ne trezim că luăm și o mulțime de fleacuri de care nu avem nevoie. Dar, hai să fie, că odată-i Crăciunul destulul! Dar apropo de facerea de bine şi de bunătatea inimii, de generozitate, am şi eu câteva dorinţe. Nu ştiu cine şi cum o să mi le îndeplinească, dar uneori, și asta e o amintire din copilărie, aştept minuni. Starea de bine e importantă pentru noi toţi, şi în sensul acesta am reținut o soluţie propusă de un autor american într-o carte a sa, având ca temă justiţia naturală. Citatul la care m-am oprit, găsindu-l grăitor, este următorul: „Nu e nevoie să ne minţim ca să fim mulţumiţi. Nu e nevoie să credem că putem realiza utopia printr-un aranjament rapid.
Nici măcar nu e necesar să fim atât de optimişti încât să credem că lucrurile se vor îmbunătăţi în timp. Avem nevoie numai de libertatea de a crea o microsocietate stabilă în sânul căreia să ne putem bucura de respectul celor pe care-i putem respecta”. Mă gândesc adesea la o astfel de microsocietate, în care bunătatea şi binele să nu mai fie subite, ocazionale, lucruri de care ne amintim de sărbătorile creștine, ci niște constante ale vieții noastre în comunitate. Așa după cum aș vrea să dispară odată pentru totdeauna liota de impostori plini de un tupeu enorm, care au ajuns să ocupe poziții înalte în societate, măsluind, cu nerușinare, adevărul, în totalul dispreț al oamenilor onești, respectabili, cu merite reale. Care au învățat, au muncit, au trăit și trăiesc cinstit. Aștept să obosească nedreptatea, să scăpăm de minciună.
