Opere de artă. Îndemânare. Precizie. Amprenta a ceva de dincolo de neant, când amintirile se leagă cu textul înscris pe crucea pusă la creștet, marcând un mormânt. Înghesuit printre altele. O legătură nevăzută între efemeridele vieții și vrednicia celui care merită amintit. Spre veșnica lui pomenire pentru cititorul de inscripții… De luare aminte că nemurirea există! Săpată cu dalta în pietre, subiectivă în conștiința colectivă, indiferent dacă a fost de rău sau de bine.

Crucile

Tehnologia bat-o vina! Economia de piață – cu program non-stop! Micii manufacturieri și virusul au păstrat „pompele funebre” tot ca o afacere profitabilă. O afacere care nu este deloc macabră. Și drumul spre cele veșnice este pavat cu intenții bune. Dar costă. Ține și de buzunare. Și e firesc să fie așa. Altfel, de unde profit și plata pentru angajații care nu au nicio legătură cu tichetele de vacanță, care se mai dau sau nu, la bugetari?

Meseriașul își vede de treabă

Ghemuit pe un scăunel, într-o sâmbătă de noiembrie – anul trecut. Așa l-am văzut. Nu știam că prietenii îl strigă Nelu! Numele întreg l-am aflat după câteva luni. Ioan Cușovschi. Se făceau panacizi. Preoții mergau de la un grup de enoriași la altul, prin cimitir. Cu măștile de rigoare pe față și busuioc. Îi binecuvântau cu aghiazmă, din belșug pe cei care își plângeau rudele. La un mormânt, o dăltiță mușca imperturbabilă, cu precizie, din piatră. Cel care o mânuia avea un fes pe cap. Purta ochelari. Detașat de ce se întâmplă în jur, decent prin munca lui, să nu deranjeze, bocănea totuși. Nu am remarcat decât o cutie cu vopsea negră, un compas și o riglă. Mare dotare alături! Când m-am uitat prin teleobiectiv…?! Ieșeau literele în relief, din marmură, mai ceva ca într-un atelier dotat cu freze de ultimă generație, programate pe calculator. Am făcut câteva fotografii. Solemnitatea ceremoniei la care participam nu mi-a permis să stăm mai mult de vorbă.

… duce mai departe ceva din gena lui Brâncuși!

Nu ai cum să nu remarci însă îndemânarea unui meșter, sculptor în piatră, care duce mai departe ceva din gena lui Brâncuși! Când erau zile însorite, profitând să mai cuget și eu la cele lumești, l-am tot căutat. De la un capăt la altul, prin Cimitirul Central din Bacău. Idee de reportaj. Mi-era ciudă că nu i-am cerut numărul de telefon. Cum soarta îl ajută pe cel care insistă, la o altă ceremonie de pomenire, mi-a ieșt în cale. Și mi-am promis că nu-l mai iert!

De ce… și cum?

Ioan Cușovschi a văzut multe în viață. „Fac asta de vreo treizeci de ani. După Lovitura de stat, că eu așa îi spun, ca să mai câștig un ban, m-am apucat de sculptat, în piatră. Nu am un atelier. Am vândut apartamentul și m-am mutat la țară. La Radomirești. Am făcut lucrări la cavouri, semicavouri, pisanii la mânăstiri. Sunt băcăuan din 1954, născut pe Vasile Roaită la Nr. 25.  Acum e 22 Decembrie. Taur! Eu pe 8, soția Mărioara, pe 13 mai. Copiii? Patru la număr, au trecut de 30 de ani!”

Primele clase la școala de lângă Teatrul Licurici, demolată pe la sfârșitul anilor’90. A absolvit liceul la Pătrășcanu. „Am făcut atletism, selectat și în lotul național de domnul Ciupercă, cu ștafeta de 4×100. Din toți care ne-am pregătit să dăm la Iași, la Educație Fizică, numai eu n-am intrat. Lectorul de atunci, am uitat cum îi zice – e îngropat la Sarata – ne-a zis să nu dăm teza goală. Se dădea examen la Anatomie și la probele sportive. Acolo am luat 9,50 și 10, iar dincoace, 4.50. Am fost singurul care nu a copiat. Mi-a căzut ca temă ochiul și cerebelul. Toți, fotbaliști, boxeri, erau cu cărțile pe genunchi. Au scris exact ca în carte, 15 rânduri. Bă! Tu de ce n-ai copiat? N-am intrat cu cartea, că așa ni s-a spus! Vedeți ce înseamnă să fii corect?” Armata a făcut-o la Drăgășani, la securitate. S-a angajat la Partizanul. Tatăl era maistru acolo. Calificat la locul de muncă, „ștanțor în piele”. Decupa tălpi, pingele, fețe de tocuri, la prese acționate hidraulic. A dat examen la „Institut” în Bacău, la TCM. Matematică și Rezistența materialelor. Am căzut cu 8,50, al cincilea sub linie. Doream altceva. M-am angajat la o tipografie. La Schitul Daniel, la Iași. Se tipăreau cărți, ziare. Forma literei, în relief, cum era folosită la Tipar înalt, m-a determinat să-mi dezvolt îndemânarea pe care o aveam pentru sculptură. L-am cunoscut pe Costică Umbrărescu, cel mai renumit meseriaș din Bacău, care scria pe cruci. Avea o bărăcuță vizavi de domnul Neștianu. El era cel mai vechi. M-am dat pe lângă el.”

Meseria se fură!

 „Am făcut și fotografii. Pe timpul lui Ceaușescu aveam două aparate de fotografiat Smena. Pe unul puneam film alb-negru, pe-al doilea, film color. Mai făceam fotografii pe la botezuri, la nunți. Erau și din ăia, fă-mi și mie, fă-mi și mie! Îi chioram din blitz. Costa filmul. Mă duceam la atelier la Mărăndici, îl anunțam dinainte. La șase dimineața le dădeam pozele. Era o treabă…!”

Încet încet, s-a specializat. Și-a scos și Autorizație, ca totul să fie în regulă. Nu prea știa el care sunt regulile prin cimitire. Nu poți intra oricum! Prima Pisanie, care avea cam 2 metri, a făcut-o la biserica din Piatra Neamț. Litere săpate în relief, în marmură, pe care au montat-o la intrare. Pentru contur, litere, folosește vopsea auto. 75 de lei litrul. „Mulți mă întreabă ce să facă? Soarele mai scorojește scrisul și asta le recomand. Eu iau doi lei cinzeci pentru a sculpta o literă. Ca să repictez, nu-mi scot nici drumul! Cât pot să cer? Prețul se negociază. Te uiți și la om. Iarna e mai greu. Am o pensie de 1.250 de lei Dar nu trebuie să mă plâng.”

Singura certitudine din viață este moartea

La concluzia asta a ajuns, după atâția ani de muncă prin cimitire. Nu folosește șabloane. Totul e „la ochi”! Se inspiră din albume, de pe internet. I s-a „dat mâna” cum se spune. Sculele le-a confecționat singur. Se pricepe. Nu i-a reușit cu facultatea. Simt în privire un regret, când evită să spună mai multe. Este un fin psiholog. La el vin oameni marcați de suferința pierderii cuiva drag. A învățat să se detașeze, prin a refuza să rețină numele înscripționate în piatră.

Dăltița lucrează!

A făcut-o pentru cei dragi… plecați dintre noi. Inevitabil va mai lucra! Cu măiestrie. Împotriva mașinăriilor care fac la perfecție totul. Contează de cine este mânuită. Lasă o amintire vizibil de palpabilă, pe o cruce care nu alege cine vine la rând. Important este ca cineva să aprindă acolo o lumânare. În amintire. Să fie meritată!  Altfel… cine ar mai ști că acea ființă a existat?



PUBLICITATE