Undeva, pe la începuturile carierei ei cinematografice, după ce s-a măritat cu celebrul Tom Cuise, superba australiancă roşcată Nicole Kidman a primit următorul avertisment de la agentul ei: „Dacă vei deveni pentru criticii de film, doamna Cruise, cariera ta e moartă”. Ceea ce nu s-a întâmplat, din fericire, pentru că, mai întâi a decedat… mariajul celor doi. Cruise a fost foarte brutal, executând ce i-au spus şefii lui scientologi, iar Nicole a suferit un puternic şoc, luptându-se apoi, timp îndelungat, cu depresia. Dar drumul ei ascendent începuse, steaua ei strălucind din ce în ce mai puternic. Actriţa mizează totul pe carieră, aruncându-se, cu toată forţa, cu un curaj nebun, în cele mai riscante proiecte. Şi, la doi ani după durerosul divorţ, câştigă Oscarul pentru rolul de compoziţie din filmul „Orele”, în care o întruchipează pe Virginia Woolf. Însă, după cum avea să mărturisească mai târziu, chiar în acele momente de glorie, având în braţe mult râvnita statuetă, viaţa ei i se părea goală, pentru că nu reuşea să facă faţă suferinţei psihice. Şi-a găsit, în cele din urmă, echilibrul într-o altă căsătorie, cu cântăreţul (australian şi el) Keith Urban, şi a devenit mama a două fetiţe, astfel că existenţa ei a căpătat sens. E adevărat că echilbrul despre care vorbeam e unul instabil, pentru că nu au lipsit diverse bârfe şi zvonuri neplăcute privind relaţia celor doi, presa de scandal jucându-şi rolul ei în toată povestea. Cert este că Nicole Kidman, de o bună bucată de vreme, şi-a trecut pe cartea de vizită o mulţime de roluri excelent interpretate şi are o colecţie de importante premii, la ora actuală, palmaresul ei fiind unul de invidiat.
Trecutul nu dispare niciodată cu totul din viaţa noastră, şi când spun asta, mă gândesc la felul în care Nicole joacă pe ecran femei confruntate dramatic cu un dezastru afectiv, cu sfârşitul unei relaţii de iubire, propria ei experienţă, care a traumatizat-o profund, conferind autenticitate şi o mulţime de nuanţe vii interpretărilor ei. Cine a văzut-o în miniseriile „Marile miciuni nevinovate” şi în „De la început” (The Undoing), s-ar putea să-mi dea dreptate. În primul film, ea joacă o femeie splendidă, care, sub o înfăţişare extrem de stilată şi dincolo de poza unei căsnicii reuşite, este victima unui soţ violent, instabil psihic. Iar în „The Undoing” ea este tot o doamnă din lumea bună, de profesie psiholog terapeut, măritată cu un medic oncolog pediatru. Amândoi sunt frumoşi, charismatici, bogaţi, de succes, mariajul lor având aparenţa perfecţiunii. Numai că bărbatul (Hugh Grant, magnific în rol, profesionist până în vârful unghiilor, tot seducător, chiar şi cu un chip brăzdat de riduri şi jucând un personaj odios!) are o viaţă dublă, multe secrete, e afemeiat, manipulator, un sociopat criminal, dincolo de onorabila mască socială, purtată cu diabolică inteligenţă.
În Grace, personajul lui Nicole Kidman, experimentată specialistă în probleme de cuplu, se dă o luptă dură între raţiune şi sentiment, în cele din urmă, raţiunea învingând, pentru a se elibera dintr-o relaţie distructivă şi pentru a-şi proteja fiul. Multă vreme, dorindu-şi perfecţiunea în viaţa ei sentimentală şi în familia ei, ea nu a putut crede că bărbatul iubit ar fi în stare de ceva rău. „Ar fi trebuit să ştii…dar acum e prea târziu” este titlul cărţii lui Jean Hanff Korelitz, după care a fost făcut scenariul filmului. „Ar fi trebuit” era valabil pentru specialista în psihologie de cuplu, nu şi pentru femeia îndrăgostită. Nu degeaba se spune că dragostea îţi ia minţile („amantes amentes”) şi te orbeşte.
