Veştile rele curg una după alta, îngrijorarea creşte, iar orizontul are culori întunecate. Până când se va alumina din nou, va mai trece un timp.

Nu am o stare bună, sunt tristă, tensionată şi încerc să mai topesc puţin din încordarea ce nu mă slăbeşte, căutând, ca de obicei, un punct de sprijin în cărţile de care nu mă satur niciodată.Viaţa fără ele mi se pare inimaginabilă. Mai cu seamă acum, când trebuie să ne restrângem cât putem de mult activităţile din exterior.

În carantina impusă, oamenii fac tot felul de lucruri, în afara muncii lor, în cazul când se poate desfăşura de acasă, văd filme, seriale, ascultă muzică, încearcă noi reţete culinare, se apucă şi reapucă de curăţenie, de ordine prin dulapuri, stau pe reţele de socializare, iar unii mai trântesc câte o paranghelie, ca să-şi manifeste pofta de viaţă, spre disperarea vecinilor mai liniştiţi. Şi eu mă uit la câteva seriale poliţiste, preferatele mele dintotdeauna, acum urmăresc „Castle”, cu scriitorul detectiv. Are un scenariu ingenios, replici inteligente, suspens şi umor spumos, actori fermecători.

Dar îmi lipsesc mult serile de teatru, premierele trecute în agenda mea şi la care mă pregăteam să ajung. S-au suspendat toate, şi festivalurile programate, iar eu stau în casă în cea mai mare parte a timpului, aşa cum face toată lumea conştientă de pericol. Există însă şi o parte bună a lucrurilor, în această perioadă de profundă criză, şi anume oferta bogată de evenimente culturale livrate online. Şi uite aşa se produce un fenomen interesant, apropierea de artă, în diferitele ei forme de manifestare, pe timp de distanţare socială, impusă de circumstanţe dramatice. Putem vedea de acasă spectacole de teatru, concerte, ni se deschid, pentru vizite virtuale, celebre muzee ale lumii. Un adevărat răsfăţ cultural, hrană spirituală din abundenţă! Şi poate că oamenii vor deveni mai sensibili după acestă sumbră perioadă şi vor continua să-şi cultive nevoia de frumos, de noi înţelesuri, care să le schimbe, să le îmbogăţească viaţa interioară, cu trăiri, senzaţii, emoţii. Viaţa noastră ar fi atât de săracă fără poveşti, fără imaginaţia pusă în mişcare de operele de artă!

Şi mă întorc la citit, ca să spun câteva lucruri despre ce înseamnă să te bucuri de compania unor cărţi bune, care te aşteaptă cuminţi pe rafturile de bibliotecă, pe birou. Sau pe noptieră, sărindu-ţi în ajutor în nopţile de insomnie. Pentru că, aşa spun cei care au cercetat asta, cititul poate induce un somn liniştitor, oricât de pasionantă ar fi lectura, ceea ce nu se întâmplă când stăm prea mult în faţa unor ecrane. Cărţile sunt cei mai loiali prieteni, nu te părăsesc şi nu te trădează niciodată. Şi sunt teribil de răbdătoare, le găseşti acolo unde le-ai pus şi au puteri magice, pentru că îţi ţin de urât şi te fac să nu te simţi singur. Cum aş putea să nu le iubesc la nesfârşit? Acum când scriu, am lângă mine o carte despre Parisul „anilor nebuni” şi e deschisă la paginile despre Kiki, „la reine de Montparnasse”, imortalizată de iubitul ei, genialul fotograf Man Ray, în câteva imagini, unele de o senzualitate nebună, altele doar picante şi amuzante. Într-una dintre ele, ea are un trandafir între dinţi. Kiki, femeia dulce, exuberantă, veselă, şi-a scris memoriile, reînviind în ele perioada de glorie a Montparnassului. Iubea râsul şi iubea să dăruiască bucurie. Ce personaj!



PUBLICITATE