Răspuns la o întrebare nepusă

Am discutat despre faptul că numele lunii februarie se prescurtează cu patru litere – febr. –, nu cu trei, conform excepţiei de la următoarea regulă: se transcrie prima silabă din cuvânt şi prima consoană din silaba următoare (mart., nu *mar.; sept., nu *sep.). Dacă însă acelei consoane îi urmează o lichidă (r sau l), aceasta va face parte din abreviere (febr., nu feb.). În mod similar se petrec lucrurile cu aprilie. Cel ce cunoaşte regula în forma primară va abrevia incorect *ap. (prima silabă este a-, iar consoana care îi urmează este p); excepţia îl obligă să preia şi lichida r, alcătuind abrevierea apr.

Etimologii

Sunt discutate patru surse: etrusca, slava veche, greaca şi latina. Interesantă este poziţia lui Al. Graur în această chestiune: într-un articol publicat în revista „Viaţa românească” (Iaşi, nr. 3-4/1932, pp. 275-276), acceptă fără dubii teoria lui Émile Benveniste (1902-1976) „că aprilie este luna zeiţei Venus”. Şapte ani mai târziu, va scrie: „Aprilie era luna zeiţei Apro, iar aceasta îşi datora numele etrusc unui împrumut din grecescul Aphrodita, zeiţa frumuseţii, dar şi a fecundităţii” („Tempo”, 13.04.1939). Să fie de vină neîncrederea datorată vârstei lingvistului francez, care nu împlinise 30 de ani?

Atestare

Este menţionat în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601”, de Nicolaie Costin. După Alexandru Ciorănescu, este un cuvânt introdus de biserică.

Variante

Popular i se spune prier. O variantă prescurtată este april, întâlnită şi la alte luni: ianuar¸ februar, mart. Dicţionarele o consideră ori un regionalism (DEXI; prea puţin!), ori o variantă lexicală (DEX; prea mult!). Părerea noastră este că forma april ar trebui recunoscută ca un termen popular.

Însuşire şi nu prea

Cu sufixul -(i)n s-a format adjectivul aprilin, cu care lexicologii nu sunt de acord: este o „creaţie artificială, folosită numai în poezie (de ex., la Ion Pillat)” – Al. Ciorănescu. Noi nu putem accepta altceva: „Noul dicţionar universal al limbii române” (NDULR, 2006) îl etichetează direct ca adjectiv în combinaţia „luna aprilie”, când de fapt el rămâne substantiv; sintactic, este o apoziţie determinativă.

Să evităm pleonasmele!

Aflăm (din DEXI) că aprilie este luna „care urmează după martie”. Ameninţat de pleonasmul „urmează după”, NDULR preferă o explicaţie mai largă: „a patra lună a anului (precedată de martie şi urmată de mai”.

Cum pronunţăm…

Chiar dacă simţim că ne e mai uşor să rostim în trei silabe (*a-pri-lie), trebuie să facem efortul de a respecta hiatul (a-pri-li-e).
… şi cum prescurtăm

Avem la dispoziţie trei modalităţi de a nota data: cu cifre romane (IV), cu cifre arabe şi puncte (.04.) sau cu cifre arabe şi cratime (-04-), în situaţia în care nu dorim să folosim abrevierea discutată mai sus: apr.

Sensuri comune, în ipostaze lirice

Colocvial, aprilie corespunde anotimpului primăvara, iar meteorologic devine sinonim cu „schimbător/capricios”. Eminescu le-a surprins pe amândouă în poezie: „Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,/ Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil” („Despărţire”), respectiv „Pătimaş şi îndărătnic s-o iubeşti ca un copil/ Când ea-i rece şi cu toane ca şi luna lui april” („Scrisoarea IV”).

Poetul lunii

Este Emil Botta (1911-1977), iar volumul, de debut, se intitulează „Întunecatul April” (1937). Fiinţa-i însăşi îi apare poetului ca o enigmă: „Oare ce mi-a scris pe frunte afurisitul destin/ cu litere fine, cu o pană de venin?/ Am întrebat savanţii lumii cu feţe de iască,/ dar nici unul n-a ştiut să-mi citească” („A fost un mister”).

Alte articole