Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 33 de sancțiuni contravenționale în urma unor verificări efectuate în campusurile universitare din țară. Acțiunea, desfășurată sâmbătă, a vizat respectarea reglementărilor privind siguranța alimentară și condițiile de cazare în căminele și cantinele studențești.
Potrivit unui comunicat al ANPC, au fost inspectate 82 de campusuri, incluzând 78 de cămine și 42 de cantine studențești. În urma controalelor, 62 de cămine au fost găsite cu nereguli, iar în șapte unități s-a dispus oprirea temporară a activității din cauza problemelor grave constatate în blocurile alimentare și grupurile sanitare. Printre acestea se numără:
- Cantina Universității Sapientia din Miercurea Ciuc
- Cantina Complex Studențesc Leu din București
- Cantina Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
- Cantina Liceului Tehnologic Edmond Nicolau din Brăila
- Cantina Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București
- Centrul Universitar din Pitești
- Cantina Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău
În total, inspectorii ANPC au aplicat 17 avertismente și 16 amenzi în valoare de 192.000 lei. De asemenea, 224 kg de produse alimentare neconforme, în valoare de 6.403 lei, au fost retrase definitiv de pe piață, iar alte 5 kg de alimente au fost oprite temporar de la comercializare.
Deficiențe grave în cantine și cămine studențești
În urma verificărilor, au fost constatate multiple abateri, atât în spațiile de cazare, cât și în cantinele studențești. Printre problemele identificate se numără:
- În cămine: lipsa huselor de protecție pentru saltele și perne, mobilier deteriorat, becuri arse, grupuri sanitare nefuncționale, infiltrații și igrasie, saltele uzate, lipsa spațiilor pentru spălarea hainelor și pregătirea meselor.
- În cantine: depozitarea necorespunzătoare a alimentelor, produse expirate, ustensile de bucătărie neigienizate, frigidere defecte, nerespectarea temperaturii de păstrare a alimentelor și lipsa etichetelor de identificare a produselor.
În ceea ce privește informarea consumatorilor, ANPC a constatat lipsa mențiunilor obligatorii privind alergenii și valorile nutriționale din meniuri. De asemenea, anumite produse alimentare nu aveau etichete corespunzătoare.
Măsuri drastice împotriva celor care încalcă legea
Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a transmis un mesaj dur către administratorii cantinelor și căminelor care nu respectă normele sanitare:
„Cei care oferă servicii de cazare sau alimentație în condiții inacceptabile vor fi aspru pedepsiți. ANPC va informa fiecare structură relevantă pentru a lua măsurile legale necesare. Prestatori, gândiți-vă că acolo unde vă desfășurați activitatea sunt și copiii voștri, părinții voștri! Dacă ați ales să fiți iresponsabili, veți suporta consecințele. Eu nu voi avea niciun rabat!”
Pentru remedierea deficiențelor, ANPC a acordat termene corespunzătoare și a emis 50 de invitații pentru clarificări suplimentare. Inspectorii vor continua verificările, iar unitățile care nu se conformează riscă sancțiuni mai severe, inclusiv suspendarea activității pe termen lung.















