interviu cu Radu Bogdan Ghelu, actor, presedintele Fundatiei Interetnice pentru Cultura si Arta “Ion Ghelu Destelnica” Bacau
– Radu, ne cunoastem de mult timp, insa de ceva ani drumul tau a devenit mai putin cunoscut pentru marele public. Ce ai mai facut si ce faci acum?
– A facut lucruri frumoase si utile. Am facut de toate, de la arta, teatru, teatru independent, grafica, regie, am facut armata, ca orice tânar de nadejde al tarii. Am facut arta, insa arta nu mai este chiar pentru toata lumea, ci doar pentru cei care au bani de bilet pentru a intra in expozitii, la teatru, la spectacole samd. Pe vremuri se adresa tuturor si era un factor de educatie. Astazi, dupa un sfert de veac constat ca un ochi plânge si altul tot plânge, când, de fapt, ar trebui sa râda. Deci, Radu este un om care incearca sa se regaseasca, sa faca fapte bune, sa reconstruiasca un teatru intinerant in zona Bucurestiului, pentru ca aici, in zona Moldovei, multumesc lui Dumnezeu, am facut ce am facut si multumesc oamenilor care m-au sprijinit inca de la infiintarea Fundatiei Intretnica pentru Cultura si Arta “Ion Ghelu Destelnica”, pe care o conduc. Am construit, am fost printre primii care a infiintat un teatru independent, Trupa in Caruta, oferind spectacole tuturor celor care iubesc teatrul, indiferent unde se joaca el.
– Ai crescut intr-o casa de artisti, tatal tau, Ion Ghelu Destelnica, a fost actor, dramaturg, profesor, unul dintre cei mai cunoscuti, indragiti dascali in arta teatrala, fratele tau este absolvent de Arhitectura. Poti spune ca si tu, pe lânga alti multi artisti, esti produsul lui?
– La terminarea clasei a VIII-a, la Generala 18, la final faceam si niste cursuri pe lânga Liceul de Arte, dupa care am intrat la “Vasile Alecsandri”. A fost minunat, o perioada fantastica, am intânlit acolo niste oameni deosebiti. Nu vreau sa trec peste acea perioada, in care nu doar ca s-au format oameni, ci s-au format modele artistice, era perioada celor formati ca amatori, a scolilor populare de arte, care instruiau gratuit, pe diferite specialitati, indiferent ca eram elevi la licee sau scoli generale sau institute de invatamânt superior. De acolo am plecat la Institutul de Teatru, unde am avut marea sansa sa-l am ca profesor pe Amza Pelea in primul an de studii, care era cu zâmbetul, dupa care l-am avut de Cojar, Cojar era cu biciul, am avut, asadar, parte de amândoua.
Ion Ghelu Destelnica n-a mai fost jucat in Bacau de 40 de ani
– Bacaul este un oras bogat, a fost avantajat, artistic vorbind, de existenta unui om de mare valoare, care, ani in sir a “scormonit”, a descoperit si a pregatit multi tineri, tineri de mare talent, slefuiti la scoala celui care a iubit enorm teatrul, vorbim de Ion Ghelu Destelnica, care au devenit apoi actori profesionisti, multi dintre ei intorcându-se pe scena bacauana, ocupând si functii de conducere.
– Este adevarat. Este frumos ce ati zis dumneavoastra, dar uitati-va ca niciunul nu a propus, nu a zis hai sa-i jucam lui Ghelu o piesa, din nenumaratele pe care le-a scris. Recunostinta este cea mai perisabila marfa. Este o lipsa pe care eu ma stradui sa o indrept, este unul dintre telurile mele, ale fundatiei, de aceea am editat o carte de o inalta tinuta grafica dar si din punct de vedere al textelor cuprinse in ea. Este vorba de o carte de teatru in versuri, piese semnate de Ion Ghelu Destelnica. Va fi un lucru minunat, cartea se cheama Pacaliada, sunt piese pe care le pot juca de la tânci, de la grupa mare, gimnaziu, liceu pâna la piese care pot fi abordate de teatre, de actori profesionisti sau de semiprofesionisti. Sa mai adaugam si copiii, care sunt cei mai fideli prieteni ai acestui gen de teatru. Revin, sunt multi care au ajuns in diferite posturi, ba directori, regizori si nu s-au gândit sa aduca in scena piese ale dramaturgului Ion Ghelu Destelnica, care a fost jucat pâna in anii ’70, dupa care, nefacând concesii sistemului, a fost scos de pe piata. Asa erau vremurile atunci. Asa s-a transformat din dramaturg in profesor de teatru la Scoala Populara de Arta, locul de unde a si iesit la pensie. Aceasta pacaliada, aceste piese sunt inchinate actorului cu talent, pot fi compozitii pentru orice actor debutant sau matur.
Nu am structura de tradator
– Dece s-a desfiintat Trupa in caruta?
– Nu, nu s-a desfiintat, ci, pur si simplu, si-a epuizat rolul aici. Am beneficiat de sprijinul a doi oameni, care ne-au ajutat teribil, recunoasc acest lucru si o sa-l recunosc mereu, este vorba de fostul nostru primar Dumitru Sechelariu si Corneliu Iacobov, oameni care au inteles foarte bine despre ce este vorba in arta, ne-au sprijinit, ne-au ajutat cu bani, moral, pentru a urni…Caruta. E adevarat, nu pot sa neg acest lucru, ne-a sprijinit si actualul primar, Romeo Stavarache, care de ani buni este alaturi de noi. Acum, Trupa in Caruta este pe drum, spre Capitata, capitala teatrului. Astazi, o trupa independenta are nevoie de bani, teatrul particular este obligat, prin repertoriu, prin alte activitati conexe, sa-si scoata banii investiti, iar banii sunt acolo unde am spus, in Bucuresti, de aceea am deschis acea cale. Venind cu un proiect foarte nou, cu teatru românesc, de comedie, frumos, cu personaje populare, sunt convins ca vom avea spectatori. Teatrul este o forma de civilizare a publicului.
– Ai spus ca piesele fostului mare profesor nu se joaca in Bacau, insa am vazut ca fotografia lui este expusa in holul teatrului municipal. Este un semn de respect…
– Sigur ca da. Este. Imi amintesc ca o data, un fost director a promis ca o sa-l joace, noi l-am ajutat sa devina director si, dupa ce a ajuns director, ne-a zis GATA!, Trupa in Caruta este ideea mea, o dati teatrului, insa nu se putea, era ideea si munca mea, a actorilor din Trupa, era o idee originala. A intervenit un conflict intre mine si fostul director, dar nu vreau sa-mi mai amintesc. De aceea am parasit scena din Bacau. Sigur ca in Bacau, la Bacovia, ar fi foarte bine sa i se puna o piesa, dar pâna acum destinul nu a fost prielnic. Ati amintit de poza tatalui meu de la Teatru. Si? Spune versuri de acolo din poza, face regie? Nu, e o simpla poza. Am sa va fac o marturisire: tatal meu s-a nascut fara tata, tatal lui a murit inainte de a se naste el, era neamt de origine, si lucrul care l-a lasat cu limba de moarte bunicii mele a fost de a-i pune numele lui, dar românesc: Ion. Tatal meu si-a pastrat structura de nemt, de om cinstit, drept, om de onoare. Cu el s-a stins o generatie, generatia celor care credeau in valorile cinstei, corectitudinii, generozitatii, modestiei, astea s-au dus, nu mai sunt valori in ziua de azi. Si, atunci, ei bine, cum sa fiu eu incorect, daca el m-a invatat sa fiu corect, imi pot permite sa fiu numai ca sa ramân actor? Cum sa ramân vânzându-ma? N-am putut ramâne. Nu sunt tradator, nu am structura de tradator.
Cetatean de Onoare al Bacaului
– Dincolo de aceste lucruri, comunitatea nu l-a uitat, stiu ca a fost declarat Cetatean de Onoare al municipiului Bacau, al localitatii unde s-a nascut, comuna Stelnica din Ialomita, biblioteca din sat ii poarta numele…
– A fost declarat Cetatean de Onoare al Bacaului in mai 1997, la implinirea a 75 de ani, in mandatul domnului Sechelariu, care l-a stimat si apreciat, cum si tatal meu l-a stimat si l-a inconjurat cu caldura. Si inca ceva. Nu am cum sa nu multumesc actualului primar, consiliilor locale care s-au succedat, pentru ca strada unde era pe vremuri Scoala Populara de Arte, fosta strada Trotus, acum se cheama Ion Ghelu Destelnica, insa vad ca lipsesc placutele de identificare. Daca urbea noastra se poate mândri cu ceva, acel ceva este latura lui artistica, cu performante intelectuale, cu oamenii inteligentei cetatii, care au fost si care mai sunt. Si nu sunt putini.
– Teatru, poezie, caricatura, regizor, producator, iata-te si om de afaceri. Cum s-a nascut ideea cu Vama Veche?
– La Vama Veche este o rezervatie culturala. Este la iesirea din Vama Veche, spre Bulgaria, la 35 m de Drumul National 39 (E 87), la 444 m de mare! Este, cum ne place sa spunem, si cum este dealtfel, in Circuitul Prieteniei. Poate fi gasita accesând Pensiune “La Actoru’ !” Un Colt De Stea 1* la vama veche. De ce? Pentru ca un colt de stea pot oferi, restul il completeaza ei. Sunt sapte spatii de cazare, in plina natura, cu smochini, alti pomi fructiferi, vita de vie, flori, cladirile sunt din piatra si lemn. Acolo vin, invitam oameni care chiar au de zis ceva in viata asta si chiar o demonstreaza. Nu este stricto senso o afacere, este o “rezervatie” unde, in acest an, organizam tabere de teatru, de poezie, una de spiritualitate si kinetoterapie, de ecologie, de arte plastice. Acolo natura este la ea acasa, creste dupa capul ei nu dupa capul nostru, noi ne integram in ea.
Pacaliada va fi lansata la Stelnica
– Când este gata cartea? Pe când lansarea?
– Cartea este gata. Ea este importanta pentru un scriitor, pentru un scriitor de teatru. Lansarea va avea loc la biblioteca din Stelnica, care ii poarta numele, cum ati spus. In fiecare an, pe 7 mai, când este si ziua lui, suntem invitati, impreuna cu toate oficialitatile judetului, la Ziua Bibliotecii, anul acesta activitatile se desfasoara sub genericul “Omagiu lui Ion Ghelu Destelnica”. Voi merge impreuna cu fratele meu Horia, care locuieste in Bucuresti, si este unul dintre cei mai mari artisti plastici ai tarii, mapa lui profesionala demonstreaza acest lucru, are si o comanda, o pictura, aici in Bacau, care va fi finalizata in toamna. Este un lucru inedit, foarte frumos.
Ne-am gândit si la o lansare in Bacau, insa am fi vrut sa fie cu ocazia unui spectacol, cu o piesa din carte, altfel nu-i vad rostul. Aceasta carte nu ar fi aparut fara sprijinul unor oameni minunati, luminosi, niste prieteni, aproape ca niste frati, care au alte idealuri in viata, si prin puterile lor au avut bunavointa sa sponsorizeze aparitia acestei carti. Eu le multumesc frumos.
Toata mostenirea de sertar ne-a ramas noua sau celor care l-au iubit, ea trebuie scoasa din sertar, iar datoria mea este sa o adun, sa o public. Dupa atâtia ani, am obligatia sa alerg dupa paginile aruncate de vântul vremii si sa-i refac opera, sa o redau publicului. Si asa cum a zis Ion Ghelu Destelnica: am glumit, n-am murit, am nemurit! Sunt gânduri scrise pe care le descopar permanent, cercetând arhiva, manuscrisele lui.
Mostenirea
“La 50 sau cel mult 60 de ani, un scriitor care isi respecta talentul, are obligatia sa aiba o opera verticala. Cei 30 de ani de servici si miile sau zecile de mii de ore suplimentare neremunerate, acordate celor mai buni elevi ai claselor mele de teatru, peste 60 dintre ei deveniti actori profesionisti, altii in devenire, au dus firesc la aceasta târzie implinire a scriitorului, inclusiv la renuntarea la peste 20 de subiecte teatrale si cinci de proza, printre care, vai, si primele mele doua lucrari dramatice, Tarzan in dormitor, comedie scrisa la 19 ani, si Ploaia, drama realizata in timpul anului de seceta 1945, la fel ca poeziile, cu câteva exceptii, scrise intre 18 si 25 de ani.”
Ion Ghelu Destelnica
– Se implinesc 92 de ani de la nasterea omului de teatru, profesorului Ion Ghelu Destelnica. Ce ar fi facut maestrul, ce ne-ar fi spus daca ar mai fi in viata?
– In putere daca ar fi fost, in viata, ce ar fi facut? Ar fi iubit oamenii, el a iubit oamenii. El a iubit enorm oamenii, a fost generos cu oamenii, si cred ca este timpul sa reinvatam si noi sa iubim, iubirea, cinstea, onoarea, dragostea, munca si alintul. Sa reinvatam sa fim generosi.
Ca pedagog a stiut sa descopere talente, sa faca din tineri oameni minunati, care si-au continuat apoi cariera de artisti. Atuurile lui au fost generozitatea, faptul ca s-a dedicat fiecarui talent, faptul ca nu a profitat si a fost de un altruism rar intâlnit. El a fost si a ramas un om modest, bogatia lui spirituala, talentul lui fiind daruite cu toata dragostea celor peste 100 de tineri, care au devenit, in timp, actori profesionisti.
Un alt proiect ar fi introducerea dramaturgului Ion Ghelu Destelnica in manualele de Limba si Literatura Româna, demers in care suntem sustinuti de profesori de prestigiu din tara. Argumentele vot fi prezentate tot la Stelnica, cu ocazia manifestarilor de care am vorbit. De aceea zic ca nu va fi usor. Va fi pasionant, insa suntem hotarâti sa ducem gândurile lui Ion Ghelu Destelnica pâna la capat. Cum zicea tata: Multumesc. Inima buna. Ne vedem la o noua… Pacaliada.
ION GHELU DESTELNICA
7 mai 1922 – nascut într-un sat de agricultori de pe malul unui brat al Dunarii: Stelnica, judetul Ialomita; tatal sau, Johan Ghel, mort la 19 ani, doreste ca viitorul fiu sa poarte numele Ion;
1949 – absolvent al Institutului de Arta, Iasi – Facultatea de Teatru – clasa de actorie; 1950 – absolvent al Sectiei de scenarii a Institutului de Arta Cinematografica, Bucuresti;
1951-1956 – actor al Teatrului de Stat, Bacau, repartizat la cerere. La la solicitarea Sectiei de Învatamânt si Cultura a Regiunii Bacau, opteaza pentru postul de – metodist principal cu probleme de teatru pe regiune;
1961-1982 – profesor de teatru la Scoala Populara de Arta , Bacau;
1971 – atestat regizor artistic.
Rezultate obtinute: peste 100 dintre elevii pregatiti au devenit actori sau regizori profesionisti, ceea ce reprezinta un record în domeniu. A obtinut, pentru Bacau zeci de titluri de laureat (colective si individuale) în festivaluri nationale („I. L. Caragiale”, „Aniversar XXX”, „Cântarea României”). Depune în paralel o activitate literara intensa, publica poezii, proza si dramaturgie. Multe dintre piesele sale au fost jucate pe scenele teatrelor profesioniste si de amatori din tara sau din strainatate. Din anul 1956 începe conflictul politic cu organele de cenzura, mai multe piese sunt neaprobate ori retrase la premiere sau în vizionari, ca „necorespunzatoare ideologic”. Contina sa scrie, însa din anul 1972 – an al ruperii definitive de sistemul politic -, piesele sale au devenit: „lucrari de sertar”.
Se stinge din viata la data de 17 decembrie, 2001.
