sâmbătă, 13 decembrie 2025

Adda și Feli, vedetele alese de copii pentru Ziua Copilului la Bacău! Programul festivalului

Vocea copiilor a fost auzită! În urma sondajului realizat pe Facebook de organizatorii evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Copilului, Adda și Feli au fost desemnate de public drept cele mai dorite artiste care să urce pe scenă. Dorința celor mici a fost respectată, iar cele două vedete vor concerta în Piața Tricolorului, spre încântarea tuturor!

În perioada 30 mai – 1 iunie 2025, municipiul Bacău se transformă în capitala veseliei, odată cu organizarea Better Future Festival – Festivalul Copiilor și al Familiei, un eveniment cu acces gratuit, dedicat copiilor și părinților deopotrivă. Organizatorii promit un weekend plin de culoare, muzică și zâmbete.

Ce îi așteaptă pe copii și familii:

  • Concerte live cu Adda, Feli și alți invitați surpriză;



  • Ateliere creative – pictură, modelaj, reciclare artistică și multe altele;

  • Jocuri interactive, spectacole de magie, teatru pentru copii și demonstrații artistice;

  • Parade cu mascote, personaje îndrăgite din povești și animatori profesioniști;

  • Zone special amenajate pentru activități educative, științifice și recreative.

Toate activitățile sunt gratuite și gândite să aducă un strop de magie în inimile celor mici. Cu acest prilej, Bacăul își reconfirmă statutul de oraș prietenos cu familia, dedicat viitorului: copiii noștri.

Măsuri speciale de ordine publică și trafic:

Pentru buna desfășurare a festivalului, autoritățile locale au anunțat următoarele măsuri de restricționare a circulației:

  • 30 mai, ora 17:30 – 2 iunie, ora 04:00: se va închide traficul pe tronsonul Calea Mărășești (de la intersecția cu Bd. I.S. Sturza până la Casa de Asigurări), precum și pe străzile Luminii și Erou Ghe. Rusu.

  • 31 mai, ora 08:00 – 1 iunie, ora 23:00: se vor închide și B-dul Nicolae Bălcescu (între Statuia lui Ștefan cel Mare și intersecția cu Calea Mărășești), Bd. I.S. Sturza (de la str. Războieni până la Calea Mărășești), str. Solomon Marcus, str. Luminii și str. Erou Ghe. Rusu.

  • Eliberarea parcărilor publice: în fața Hotelului Decebal, pe str. Luminii, str. Erou Ghe. Rusu și zona taxi din fața Stării Civile.



spot_img