duminică, 7 decembrie 2025

Accident rutier în Dofteana: o persoană încarcerată, intervenție a pompierilor și SMURD

Detașamentul de Pompieri Onești a intervenit, marți seara, în jurul orei 19:03, la un accident rutier produs pe raza localității Dofteana, sat Bogata, în care au fost implicate trei autoturisme.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Pompierii au găsit o femeie, în vârstă de aproximativ 31 de ani, încarcerată într-unul dintre vehicule. Victima era conștientă și cooperantă, fiind descarcerată de urgență și predată echipajului SMURD pentru transportul la Compartimentul Primiri Urgențe Comănești.

Un alt participant la accident, un bărbat, a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat ulterior de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Bacău la Compartimentul de Primiri Urgențe Onești. Celelalte patru persoane implicate în eveniment au refuzat examinarea medicală și transportul la spital.

Din cauza accidentului, traficul se desfășoară în prezent pe un singur sens de mers.



spot_img