duminică, 7 decembrie 2025

Accident cu patru autoturisme implicate la Onești. Șofer băut și cu permisul suspendat, arestat preventiv

La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii Biroului Rutier Onești au intervenit pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, în urma unui eveniment rutier soldat exclusiv cu pagube materiale.

Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 58 de ani, din Onești, în timp ce conducea un autoturism pe strada menționată, a intrat în coliziune cu un vehicul condus de o femeie de 41 de ani, acroșând ulterior alte două autoturisme parcate.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, însă testările alcoolscopice au relevat o situație gravă: trei dintre conducătorii auto au avut rezultate negative, însă în cazul bărbatului de 58 de ani etilotestul a indicat o concentrație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. În data de 18 noiembrie a.c., acesta a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.



spot_img