Adrian Fuioagă, fost inspector școlar general și director al Liceului Anghel Saligny, a decedat, astăzi, în urma unui stop cardiac.
„Și-a sfidat cu ironie, autoironie, uneori și cu sarcasm nu numai viața, dezamăgitor de trecătoare, ci și cumplita și „ofertanta” boală cu care se obișnuise așa cum te obișnuiești cu o ființă pe care vrei s-o cunoști ca s-o îmblânzești… Sfidarea trecea adeseori în glumă, iar atunci „Fuego” al nostru dovedea un simț al umorului debordant, amestecând nuanțele registrului grav al existenței cu cele ale registrului comic.
Un „confort Procust”, trist și fără ieșire, încheia totuși astfel de stări…După ce s-a îmbolnăvit de moarte și singurătate, mai avea puterea să zâmbească sau să râdă, dar o făcea ca și cum și-ar fi amintit de ceva ce nu ne-a spus niciodată, ca și cum ar fi fost în pragul morții și se simțea dator să ne împărtășească poate ceva important, ce nu suportă amânare…
Și-a iubit nespus părinții, pe care acum îi reîntâlnește, dar a făcut-o într-un mod atât de firesc emoțional! Le-a adorat pe Lămâița, soția lui admirabilă, și pe cele două fete, Andreea și Alina, sufletul lui niciodată stins…
A avut puțini prieteni și extrem de multe cunoștințe. Cine nu-l cunoștea, cine nu auzise de Adi Fuioagă? Era un om al locului, un cetățean al Bacăului, pentru care făcuse multe cu folos. Multe „visuri” băcăuane s-au înfiripat în vremea cât a fost director al Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”. Ce director!
A fost mai mereu omul potrivit la locul potrivit. Poate soarta a vrut așa. Poate chiar soarta a vrut să ni-l ia acum, la această vârstă, când se simțea încă demn în fața vieții, chiar dacă cvasipărăsit de unii în care credea… Valorile umane sunt și ele, câteodată, deșarte, amăgitoare…Iluzii fără umbră…În fața morții trebuie să râmâi demn. Ar trebui să ne însușim această lecție a bunului nostru prieten” a scris profesorul Gheorghe Iorga, pe Facebook..
Într-un interviu din 2010, Adrian Fuioagă, întrebat ce-i lispește învătământului a răspuns sincer că în educație lipsește sufletul:
„Vedeți, eu am o problemă aici, eu aș vrea ca la catedră să fie cât mai mulți dascăli, sunt prea mulți profesori și prea puțini dascăli. Și nu o spun numai eu. Este nevoie și de suflet pentru a-i modela, pentru a-i pregăti pe elevi. Și sufletul nu face parte din probele la examenele de titularizare, de grad. Este adevărat că sunt probleme, toți le avem, însă nu trebuie că acestea să omoare, să dispară la noi tocmai ceea ce este foarte important, care ne definește pe noi: sufletul nostru, al dascălului”.
Dumnezeu să-l odihnească!
