sâmbătă, 20 decembrie 2025

A incercat sa mituiasca un politist cu 150 de euro

– un sofer a vrut sa inchida ochii unui agent de la Circulatie la problemele pe care le avea cu permisul oferindu-i bani

S-a intâmplat la sfârsitul saptamânii trecute, in municipiul Bacau, când politistul de la Biroul Rutier Bacau a tras pe dreapta un sofer, dintr-o comuna din judet, pentru ca nu purta centura de siguranta.

Când i-a solicitat documentele, acesta a motivat ca nu le are la el si pentru a nu se alege cu amenda a scos suma de 50 de euro si a incercat sa-l mituiasca, spunându-i ca are si ceva probleme cu permisul de conducere.



In urma verificarii s-a constatat ca avea carnetul suspendat. Agentul a refuzat sa accepte banii si a denuntat fapta la Directia Generala Anticoruptie – Serviciul Judetean Bacau, fiind sesizat si Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.

In scurt timp, politistii de la DGA Bacau, sub coordonarea procurorului, au organizat un flagrant, soferul fiind prins când ii oferea agentului suma de 150 de euro, cu titlu de mita.

Individul a fost retinut si prezentat instantei cu propunere de arestare pentru infractiunea de dare de mita, insa judecatorii au decis sa fie cercetat in libertate sub control judiciar, masura fiind dispusa pentru o perioada de 60 de zile.



spot_img