În data 06 octombrie a.c., în jurul orelor 21:40, polițiști din cadrul Poliţiei oraşului Comăneşti au fost sesizaţi de către un bărbat de 45 ani, din oraşul Comăneşti, despre faptul că în timp ce se afla într-o societate comercială care are ca profil desfacerea de băuturi alcoolice, o persoană de sex masculin i-a sustras suma de 200 lei din portofel.
Bărbatul a indicat, ca și posibil autor un bărbat de 31 ani, din oraşul Comăneşti.
În urma cercetărilor asupra persoanei indicate a fost găsită suma de 200 lei, fiind restituită persoanei vătămate.
În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului cu propuneri procedurale.
Comportamentul neadecvat, caracterizat prin neglijenţă, ignoranţă ”ajută” la comiterea furturilor din buzunare şi genţi. Exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid „scut” împotriva hoţilor şi a altor genuri de infractori.
Polițiștii vă sfătuiesc:
când vă aflaţi la ghişeul unei bănci sau în apropierea unor bănci, pentru a ridica o sumă de bani, este bine să observaţi comportamentul persoanele din jurul dumneavoastră, unii infractori speculează orice situaţie şi urmăresc victimele până ajung în locuri ferite de privirile cetăţenilor;
nu număraţi banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră; printre cetăţeni pot fi şi infractori cărora le oferiţi singuri „pontul”;
când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi, ci doar suma necesară. Banii se manevrează în interiorul poşetei sau a buzunarului;
acordaţi atenţie sporită supravegherii copiilor, cărora trebuie să evitaţi să le oferiţi bunuri de valoare ( telefoane mobile lănţişoare, sume mari de banii), toate acestea constituie o tentaţie pentru infractori;
nu împrumutaţi telefoanele mobile pe stradă sau în localuri publice unor persoane necunoscute care sub pretextul apelării unor prieteni dispar cu telefoane cu tot.
În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartel.















