luni, 22 decembrie 2025

A ADORMIT la volan: ACCIDENT in centrul Bacaului

Un barbat de 39 de ani, din Brasov, aflat in tranzit prin Bacau, a adormit la volanul autoturismului pe care il conducea si a provocat un accident de circulatie grav in plin centrul orasului, azi dimineata in jurul orei 06.30. „La intersectia cu strada Marasesti, pe fondul oboselii, soferul a adormit la volan si a patruns pe contrasens, unde a intrat in coliziune cu doua autoturisme care erau conduse regulamentar, din sensul opus, de Gheorghe R., de 58 ani si Niculae D., de 50 ani, ambii din municipiul Bacau”, a precizat insp. Narcisa Butnaru, ofiter la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. Cei trei conducatori auto, dar si Tatiana D., pasager in una dintre masinile implicate in evenimentul rutier, au fost transportati la Spitalul Judetean Bacau pentru îngrijiri medicale. Doar femeia a ramas internata la Sectia Chirurgie. In urma testarii cu alcoolstopul a conducatorilor auto s-a stabilit ca niciunul nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice la volan. S-a intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa. (R. Neagu)



spot_img