Gara este un loc al emotiilor. Tristetea despartirii si bucuria revederii sunt adesea scaldate in lacrimi. Pe al doilea peron al Garii Bacau atmosfera a fost ieri parca mai emotionanta decat in alte zile. Unul dintre cei mai longevivi mecanici de locomotiva a tras pentru ultima data semnalul de intrare in gara. L-au asteptat sotia, copiii si colegii. Sub ochii nedumeriti ai pasagerilor, acesta a privit cu nostalgie locomotiva pe care a condus-o in ultima cursa.Trenul a intrat incet in gara, in sunet de sirena. Barbatul care a condus-o a coborat incet, zambind, dar cu ochii umezi de emotie. Este Gheorghe Buhus, mecanicul de locomotiva caruia colegii si familia ii sarbatoresc iesirea la pensie. „In ultima mea cursa vin de la Marasesti, dar
de-a lungul vietii am condus si trenuri internationale, intercity, ne-a marturisit proaspatul pensionar. Nu am calculat niciodata numarul curselor, dar in kilometri cred s-ar putea inconjura de trei ori Ecuatorul.” In cei 33 de ani cat a fost mecanic de locomotiva, Gheorghe Buhus a simtit mereu ca poarta pe umeri imensa raspundere pentru viata calatorilor. Numai din acest motiv i s-a parut istovitoare meseria sa. Sotia, pe de alta parte, se bucura ca nu va mai sta singura noptile si de sarbatori. „Nu aveam Craciun, Revelion sau Paste, ne-a marturisit Angela Buhus. Era mereu plecat in cursa. Acum, ne vom ocupa mai mult de copii, de nepotica si, de ce nu, vom calatori impreuna”. Cei doi soti impartasesc aceeasi pasiune: pescuitul. Ca dar de pensionare, colegii i-au pregatit lui Gheorghe Buhus o undita si o palarie de paie. Pierdut sub buchetele de flori, sarbatoritul a privit pentru ultima data mersul serpuit al caii ferate care l-a purtat in mii de curse. Cei dragi i-au urat pe rand sa se bucure de pensie cel putin o suta de ani si sa le povesteasca nepotilor cum se vede lumea prin ochii sarpelui de fier.
Doina Mincu
