luni, 22 decembrie 2025

Fara bani publici in fotbalul bacauan

Sefii municipalitatii au facut un anunt soc la ultima sedinta a Consiliului Local (CL). Acestia au dezvaluit ca Primaria nu se va mai implica in finantarea, cu bani publici, a fotbalului bacauan. Anuntul edililor survine dupa o risipa bugetara incredibila, facuta in intervalul 2010 – 2012. Timp de 2 ani, municipalitatea a alimentat cu aproape 2 milioane de euro conturile societatii Sport Club Bacau SA, pe care functioneaza echipa de Divizia C, "Sport Club", fara ca aceasta sa furnizeze vreo performanta notabila.

Primaria Bacau este decisa sa nu se mai implice in finantarea, cu bani publici, a fotbalului bacauan. La ultima sedinta a CL, primarul Romeo Stavarache a surprins asistenta, dezvaluind ca institutia pe care o conduce are in plan sa renunte la sustinerea materiala acordata societatii Sport Club Bacau SA. Detinuta de municipalitate, firma amintita s-a dovedit in ultimii 2 ani o adevarata gaura neagra in bugetul local.
Cu largul concurs al alesilor PNL, CL a "dirijat" aproximativ 2 milioane de euro catre societatea Sport Club Bacau SA, in intervalul 2010 – 2012. Banii au fost virati sub pretextul unor asa-zise majorari de capital social. In realitate, sumele primite de firma de la CL au fost cheltuite in alt scop decât cel aprobat (plata utilitatilor, a datoriilor curente ale Sport Club etc). "O sa va propun, intr-un an doi, impreuna cu dumneavoastra, sa facem un proiect pentru revigorarea acestui sport. Am vorbit si cu o serie de colegi de-ai nostri pentru a nu mai da bani de la municipalitate. Trebuie sa gasim o solutie societatea comerciala sa se poata intretine singura, sa faca activitati. Este o societate a Primariei, este de utilitate publica si-atunci gasim solutii in acest sens", a declarat Stavarache la ultima sedinta a CL.

Sansa la un loc in B

Anuntul conducerii Primariei Bacau a fost facut in contextul unei interpelari formulate de consilierul local Constantin Scripat (PDL). Acesta a atras atentia ca omul de afaceri Dumitru Sechelariu este dispus sa cedeze locul FCM Bacau in liga secunda catre municipalitate, gratis. Sansa – a apreciat Scripat – nu trebuie ratata de Primarie, in conditiile in care institutia a risipit milioane de euro finantând, in decursul ultimilor ani, mai multe experimente fotbalistice care au esuat lamentabil.
"Propun o analiza sau formarea unei comisii vizavi de fotbalul bacauan. Sechelariu este pe punctul de a ceda gratuit locul in divizia secunda, fara alte conditii. Haideti s-o gândim, sa lasam putin patimile, ca ar fi o onoare pentru Bacau si-un câstig totodata", a aratat fostul prefect al Bacaului.



Luni, ziua decisiva

Primarul Bacaului a aratat ca municipalitatea a demarat o serie de discutii cu Federatia Româna de Fotbal (FRF) vizând preluarea locului in Divizia B detinut de FCM Bacau. Stavarache a declarat ca solicitarea facuta de Sport Club Bacau catre FRF vine in contextul in care 4 sau 5 echipe sunt pe punctul de a nu se mai prezenta in sezonul 2012 – 2013 al Diviziei B. Primarul a aratat ca luni, 30 iulie, FRF va da un raspuns cererii facute de municipalitate si clubul de Divizia C Sport Club.
"Noi am facut in acest sens, si noi, Sport Club Bacau, o adresa catre federatie ca daca ramâne un loc vacant, ca sunt 4 echipe sau 5 care nu se inscriu in liga a doua, asteptam raspunsul care este luni, pe 30. Si dupa aceasta data, eu o sa va propun o discutie in acest sens", a afirmat edilul.

Bani cu nemiluita

Pentru 2012 Primaria are in buget 1,4 milioane lei pentru Sport Club Bacau SA

Desi oficialii municipalitatii sustin ca nu vor mai finanta cu bani publici societatea Sport Club Bacau SA, numai pentru 2012 in buget este prevazuta o alocare in suma de 1,4 milioane lei (cu titlul de contributie la capitalul social al firmei).
Buclucasa societate a Primariei Bacau a luat fiinta in iunie 2009. Conform Actului constitutiv, firma s-a infiintat cu scopul de a sustine activitatea de performanta a clubului FCM Bacau, aflat la acel moment in Divizia B. In iunie 2010, clubul a fost retrogradat deliberat de primarul Romeo Stavarache, in Divizia C, edilul facând presiuni pentru ca echipa sa nu intre pe teren la unul din meciuri. FCM a sfârsit retrogradata la "masa verde", desi matematic se salvase de la retrogradare, iar societatea pe care functiona clubul fanion a incaput pe mâinile afaceristului Liviu Goian, vicepresedintele organizatiei municipale a PNL.
Incepând cu 2010, Primaria Bacau a finantat societatea Sport Club Bacau SA, pe care functioneaza clubul de Divizia C a lui Goian, cu aproximativ 2 milioane de euro. Banii au fost virati sub pretextul unor majorari de capital care nu s-au regasit niciodata in capitalul social al firmei Sport Club Bacau SA. In pofida purcoiului de bani primit de la Primarie, Sport Club a ratat promovarea in Divizia B, clasându-se pe locul 2 in seria I a Diviziei C.

Precedent nefast
Bazarul si Oborul au ramas in patrimoniul public al Bacaului

In urma cu doi ani, Primaria Bacau a incercat sa dea in administrare societatii Sport Club Bacau SA (pe atunci inca Fotbal Club Municipal Bacau SA) Bazarul Milcov si Oborul Serbanesti. Incercarea edililor avea ca obiectiv transformarea societatii intr-o entitate care se sustine singura din punct de vedere financiar. Darea in administrare a bazarului si oborului viza o perioada de 5 ani. Hotarârea aprobata de CL Bacau a fost contestata in instanta de contencios administrativ de Prefectura. Dupa un an de judecata, aceasta a câstigat litigiul cu municipalitatea, astfel incât cele doua obiective au ramas in administrarea Primariei.
Lucian Bogdanel



spot_img