Transport in comun gratuit pentru pensionari, elevi si studenti
In municipiul Bacau isi duc traiul aproape 40.000 de pensionari. Acestia au fost umiliti in ultimii ani de administratia Stavarache. Pensionarilor li s-a interzis sa mai aiba parte de transport in comun gratuit.
Platforma program a candidatului independent la functia de primar, Dumitru Sechelariu, vizeaza introducerea mai multor masuri ce au drept scop sustinerea tuturor categoriilor sociale defavorizate sau a celor grav afectate de implicatiile crizei economice.
Una dintre cele mai importante masuri are ca obiect introducerea transportului in comun gratuit pentru mai multe categorii sociale, tratate cu dezinteres – in ultimii ani – de municipalitatea bacauana. Intre categoriile care vor beneficia de transport in comun gratuit se numara toti pensionarii (inclusiv cei pe caz de boala), indiferent de venituri; elevi si studenti; donatori de sânge; persoane cu dizabiliati si asistenti personali; veterani de razboi; tineri institutionalizati; persoanele si familiile sarace (in conformitate cu prevederile legale). Aproximativ 40.000 de pensionari care traiesc in municipiul Bacau vor beneficia – direct – de transport gratuit, numarul total al beneficiarilor fiind insa cu mult mai mare. La el se adauga mii de elevi si studenti, persoane cu dizabilitati, veterani de razboi etc.
Aproape 40.000 de pensionari vor beneficia de transport in comun gratuit
Intr-un interviu publicat in editia de ieri a cotidianului Desteptarea, candidatul independent Dumitru Sechelariu a dezvaluit ca odata cu preluarea functiei de primar va vinde societatea Transport Public SA. Sechelariu a anuntat ca a pus la punct un proiect prin care bacauanii vor deveni actionari ai Transport Public SA, in limita unui pachet de 1 la suta, fara posibilitatea ca unul dintre actionari sa poata deveni majoritar. “Dupa finalizarea tuturor litigiilor fabricate de administratia Stavarache impotriva societatii, aceasta va reveni in proprietatea bacauanilor. Vom scoate la vânzare actiunile companiei, dupa o evaluare prealabila a lor. Bacauanii le vor putea cumpara dar, atentie, de maniera in care niciunul sa nu poata deveni actionar majoritar. Astfel voi pune punct tuturor speculatiilor privitoare la banii dati de Primarie societatii de transport in comun. Ea nu va mai fi a mea”, a declarat Sechelariu.
Program social pentru cetatenii defavorizati ai Bacaului
Pachetul de masuri sociale promovat de Dumitru Sechelariu vizeaza, de asemenea, scutirea de la plata impozitelor si taxelor locale a persoanelor cu vârsta de peste 70 de ani, dar si scutirea de la plata taxelor si impozitelor a pensionarilor cu venituri sub 1000 de lei.
Persoanele cu vârsta peste 70 de ani si pensionarii cu venituri sub 1000 lei vor fi scutiti de la plata taxelor si impozitelor locale.
Persoanele cu dizabilitati vor beneficia de o atentie sporita din partea viitoarei administratii Sechelariu care si-a propus sa redeschisa centrele rezidentiale inchise de Primaria Bacau sub pretextul lipsei fondurilor. De asemenea, va fi infiintat un nou centru rezidential pentru persoanele cu dizabilitati psiho-motorii.
ONG-urile acreditate care activeaza in sfera socio-umanitara vor constitui parteneriate cu municipalitatea bacauana in vederea externalizarii anumitor servicii aflate, in acest moment, in subordinea Primariei Bacau.
Setul de masuri sociale din platforma program a candidatului independent Dumitru Sechelariu mai prevede acordarea de pachete alimentare, cu ocazia sarbatorilor legale, pentru mai multe categorii sociale (pensionarii cu pensie sub 700 lei; persoanele cu vârsta peste 60 de ani fara venituri; veteranii de razboi; persoanele cu dizabilitati; familiile cu mai mult de 3 copii). Pachetele pentru pensionarii cu vârsta peste 70 de ani se vor transport ape cheltuiala Primariei direct la domiciliul acestora.
Copiii ce provin din familii fara posibilitati materiale, angrenati in sistemul scolar primar si gimnazial, vor primi, anual, rechizite scolare in cuantum de 100 lei.















