– interviu cu prof. dr. Şerban Lucian (C.N. „Gh. Vrănceanu” Bacău)
Schimbările climatice nu mai sunt doar un subiect al rapoartelor științifice sau al conferințelor internaționale. Ele se văd tot mai clar în ritmul anotimpurilor, în peisajele rurale și chiar în modul în care orașele resimt primele valuri de căldură. Despre „primăverile comprimate”, dinamica mediului și felul în care natura răspunde transformărilor produse de om am discutat cu Şerban Lucian, profesor la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu”. Interviul oferă o perspectivă lucidă asupra schimbărilor climatice resimțite deja în zona Moldovei și ridică o întrebare esențială pentru viitor: mai este compatibil modul nostru actual de viață cu echilibrul naturii?
– În ultimii ani avem senzația că vara „vine dintr-o dată” – trecem brusc de la frig la temperaturi ridicate. Ce procese climatice explică această schimbare de ritm?
Întrebarea dumneavoastră este de actualitate, dacă analizăm acest început agitat de Florar în oraşul Bacău: de la -0,9 °C în dimineaţa zilei de 3 mai, la primele zile de vară (după normele climatologice) pe 4, 5 şi 6 mai, cu temperaturi ce au depăşit 27 °C! Senzaţia „primăverilor furate” nu reprezintă doar o impresie subiectivă, ci este rezultatul unor modificări structurale în dinamica atmosferei terestre. Studiile de specialitate scot în evidenţă ondularea Curentului Jet (Jet Stream) – un „râu” care circulă în troposfera superioară şi separă aerul rece polar de cel cald, tropical. Din cauza încălzirii accelerate a Arcticii, diferenţa de temperatură scade, generând o pierdere a vigorii acestui curent, care începe să „şerpuiască” mai pronunţat. Drept consecinţă, în loc de o tranziţie lină, aceste bucle mari (unde Rossby) aduc mase de aer fierbinte din nordul Africii direct spre Europa, blocându-le acolo zile întregi. Precaritatea stratului de zăpadă determină o accelerare a procesului de încălzire. În plus, pentru locuitorii marilor oraşe, suprafeţele construite determină binecunoscutul efect de „insulă de căldură”. Betonul şi asfaltul stochează căldura mult mai eficient decât terenurile libere sau acoperite cu vegetaţie. La primele puseuri termice de la început de mai, oraşele se transformă rapid în radiatoare gigantice, eliminând plăcerea primăverilor edenice din amintirile celor mai în vârstă.
Acest fenomen este documentat în special în Europa Centrală şi de Est, acolo unde gradul de continentalism este mai accentuat. Rămâne interesant de urmărit dinamica acestei „comprimări” climatice la o scară spaţio-temporală mai mare.
– Se vorbește tot mai des despre „dispariția anotimpurilor de tranziție”. Este aceasta o percepție subiectivă sau există date care confirmă comprimarea primăverii și toamnei?
Cred că este mai corect să vorbim despre o „comprimare” şi o „translatare” a acestor anotimpuri. Asistăm tot mai frecvent la un debut timpuriu al verii şi la o prelungire a acesteia în septembrie. Deci anotimpurile de tranziţie nu dispar, ci devin mai scurte şi uneori mai oscilante. Am putea adăuga şi o componentă de ordin psihologic: oamenii compară incertitudinea şi tumultul prezentului cu „stabilitatea” trecutului cernut nostalgic, iar schimbările rapide sunt resimţite mai puternic. Percepţia vine şi din modificarea ritmurilor biologice. Un studiu personal care a avut în vedere exemplarul remarcabil de Ginkgo biloba din Parcul Trandafirilor (studiu publicat şi în paginile ziarului „Deşteptarea”) sugerează o comprimare a fenofazelor autumnale: intervalul dintre colorarea completă şi căderea masivă a frunzelor este tot mai tardiv, mai scurt şi mai abrupt. Natura ne oferă detalii aparent mărunte. Fenologia, ştiinţa „calendarului” viu al naturii, devine astfel una dintre cele mai importante şi interesante surse de dovezi pentru impactul schimbărilor climatice care se petrec chiar lângă noi, pe traseele noastre citadine.
– Cum se încadrează anul acesta din punct de vedere climatic în raport cu ultimii ani și cu media multianuală? Putem vorbi deja despre un tipar nou?
Putem deja caracteriza iarna 2025/2026 drept cea mai rece iarnă băcăuană din ultimii şapte ani. Am avut două luni consecutive cu temperaturi negative (ianuarie şi februarie), situaţie de care aproape că uitasem… Dacă analizăm iernile de după 2019, caracterizate printr-un regim termic mai blând, înţelegem mai bine de ce iarna trecută a părut pentru mulţi agasant de lungă şi enervant de dură. Raportat climatologic, deci la o serie de timp de 30 de ani (interval suficient de lung pentru a netezi variabilitatea anuală şi pentru a permite comparații standardizate între regiuni și perioade), am putea spune însă că am avut parte de o iarnă mai apropiată de iernile tipice pentru Moldova noastră, cu excepţia stratului de zăpadă, rămas în continuare deficitar.
Primele două luni de primăvară au fost şi ele mai atipice, capriciile circulaţiei maselor de aer aducându-ne multe zile cu invazii de aer rece, îngheţuri târzii, inversiuni termice remarcabile chiar şi pentru Culoarul Siretului, nebulozitate sporită, toate punând în stand-by fenofazele verdelui mult aşteptat. Luna aprilie, cu o medie de 9,7 °C măsurată la staţia meteo Bacău, se situează pe podiumul celor mai reci luni din ultimele două decenii, ceea ce ne-ar duce melancolic cu gândul la „Notele de primăvară” din versurile lui George Bacovia… Pluviometric, avem parte de un uşor excedent, lucru care nu poate decât să ne bucure din perspectivă agricolă.
Suntem totuşi după doar patru luni din acest an, şi, cel puţin din punct de vedere termic, „anomalia” poate fi uşor compensată în lunile următoare. Să nu uităm că atmosfera, deşi guvernată de legi deterministe, manifestă un comportament stocastic, ceea ce face ca evoluţiile sale să nu poată fi anticipate cu precizie, generând nu de puţine ori schimbări bruşte şi neaşteptate. Nu putem vorbi încă despre un tipar nou, ci mai degrabă despre variabilitate accentuată pe fondul schimbărilor climatice. Să nu uităm că nu există „încălzire liniară”: o perioadă mai rece nu contrazice trendul schimbărilor climatice.
– În mediul rural observăm schimbări vizibile: specii precum porumbarul recuceresc terenuri, iar unele zone desecate redevin mlăștinoase. Ce ne spun aceste transformări despre dinamica mediului?
Aceste transformări vizibile din mediul rural sunt, în esență, un mesaj pe care geosistemul ni-l transmite atunci când echilibrul dintre presiunea umană și capacitatea de regenerare a naturii se modifică. Reapariția porumbarului pe terenurile abandonate și revenirea zonelor mlăștinoase acolo unde odinioară funcționau sisteme de drenaj întreținute de comunități agricole active ne arată că natura nu stă pe loc — ea ocupă imediat orice spațiu lăsat liber de activitatea umană.
Din perspectivă geografică, aceste schimbări reflectă o dinamică dublă: pe de o parte, o succesiune ecologică naturală, în care vegetația pionieră — precum porumbarul — pregătește terenul pentru etape ulterioare ale refacerii ecosistemului; pe de altă parte, o modificare profundă a modului de utilizare a terenurilor, legată de depopularea rurală, îmbătrânirea demografică și declinul agriculturii tradiționale. Personal, într-o zonă cunoscută din proximitatea Bacăului, am putut observa pe parcursul a aproape 20 de ani modificări semnificative ale vegetaţiei spontane: restrângerea măceşului, extinderea salcâmului şi a ambroziei, schimbarea ponderii unor graminee etc.
Nu trebuie să privim aceste transformări exclusiv ca fenomene negative sau pozitive. Ele sunt, înainte de orice, indicatori fideli ai stării unui teritoriu — un fel de „termometru ecologic” care măsoară gradul de abandon sau de presiune antropică. Înțelegerea lor corectă este esențială pentru orice decizie de amenajare a teritoriului, de politică agricolă sau de conservare a biodiversității.
– În ce măsură aceste modificări sunt rezultatul schimbărilor climatice globale și cât țin de abandonul activităților agricole tradiționale?
Această întrebare atinge un punct sensibil, dar foarte interesant, de mare actualitate, legat de ecologia modernă: renaturarea spontană. Mediul rural, cu multitudinea sa de peisaje impuse de interacţiunea complexă dintre factorii naturali şi cei antropici, răspunde mai rapid la transformări care fac parte dintr-o evoluţie normală a geosistemului, dar care sunt privite de cele mai multe ori ca praguri care depăşesc un anumit grad de adaptabilitate umană. Reapariţia porumbarului şi refacerea zonelor umede indică o capacitate de regenerare uimitoare a naturii atunci când presiunea umană scade. Trebuie să fim foarte atenţi atunci când ne dorim un răspuns general valabil, care să ne ofere şi soluţii gen panaceu universal. Între comunele suburbane aglutinate deja de oraşe şi spaţiile rurale situate dincolo de izocrona de 60 de minute, puternic afectate de depopulare, îmbătrânire demografică, cu o agricultură de subzistenţă, modificările amintite de dumneavoastră se pot încadra într-un ecart foarte larg. De cele mai multe ori, schimbarea modului de utilizare a terenurilor, lipsa forţei de muncă, mirajul oraşului transformă „glasul pământului” din varianta Rebreanu într-un noncombat al noilor generaţii, mult mai mobile şi cu aspiraţii mai largi. Avem destule exemple de astfel de spaţii rurale, din păcate şi la noi în judeţ: Colinele Tutovei…
În Bacău, temperatura medie anuală a crescut în ultimele decenii: de la 8,9 °C pentru intervalul climatologic 1950-1974, la 9,1 °C pentru perioada 1975-1999, ajungând la 11,3 °C pentru ultimul sfert de veac. Numărul de zile tropicale (cu temperaturi de peste 30 °C) depăşeşte acum lejer valoarea de 40, dublu faţă de anii copilăriei şi adolescenţei mele. Asistăm la schimbări climatice evidente, care impun nu doar reactualizări teoretice (manuale şcolare, atlase geografice, lucrări de popularizare ştiinţifică), ci şi modificări ale resurselor biogeografice, agricole, de amenajare a teritoriului. Ne place sau nu, provocările viitorului vor adăuga pe listă şi hazardul climatic.
– Există tot mai des ideea că natura „recuperează” spațiile pierdute și că omul pierde controlul. Este o interpretare corectă sau mai degrabă asistăm la o reechilibrare a ecosistemelor?
O întrebare dificilă, care atinge multiplele faţete în care este privită relaţia om-natură. A spune că natura revine cred că este prea simplist şi uneori înşelător. Eu cred că este mai corect să vorbim despre reorganizare, nu recuperare sau reechilibrare. Reorganizarea presupune că natura creează ceva nou, nu neapărat ceva mai bun sau mai stabil. Poate fi mai rezistent, poate fi mai fragil, din punctul nostru de vedere.
În prima oră de geografie la clasa a XI-a (unde programa şcolară pune accent pe problematica mediului şi a lumii contemporane), încep în fiecare an cu un mic clip realizat de Conservation International, intitulat Nature Is Speaking, cu un superb manifest în lectura Juliei Roberts (Mama Natură). Finalul este următorul: „Am hrănit specii mai puternice decât voi și am înfometat specii mai puternice decât voi. Oceanele mele. Solul meu. Râurile mele curgătoare, pădurile mele. Toate vă pot primi sau vă pot respinge. Felul în care alegeți să trăiți în fiecare zi, dacă mă respectați sau mă ignorați, nu contează cu adevărat pentru mine. Într-un fel sau altul, acțiunile voastre vă vor determina destinul, nu pe al meu. Eu sunt Natura. Eu voi continua să exist. Sunt pregătită să evoluez. Dar voi?”
Cred că acesta este întrebarea esențială a prezentului: nu dacă natura va supraviețui, ci dacă modul nostru actual de viață este compatibil cu viitorul nostru…
