Trei litere – CES – cerințe educaționale speciale. Sunt ele o limitare sau o oportunitate? Necesită intervenție sau mai bine le ignorăm? Răspunsul la aceste întrebări poate schimba viața unui copil și poate transforma modul în care îl privim și îl susținem.
Cerințele educaționale speciale se referă la nevoia de sprijin suplimentar, adaptat particularităților fiecărui copil. Acestea pot fi generate de tulburări de neurodezvoltare, precum autism sau ADHD, dificultăți de învățare, întârzieri în dezvoltarea cognitivă, dizabilități motorii, deficiențe de auz, de vedere etc.. În ciuda diversității lor, acestea au în comun necesitatea unei atenții speciale și a unui mediu adaptat pentru ca fiecare să poată progresa și să își valorifice potențialul.
Deși CES acoperă un spectru larg de dificultăți, există anumite semne pe care părinții și cadrele didactice le pot sesiza. Printre acestea se numără accesele bruște de furie sau plâns, evitarea interacțiunilor cu colegii, agitația frecventă, problemele de coordonare a motricității fine (cum ar fi ținutul unui creion sau folosirea unor instrumente simple), dificultăți în citire, scriere sau calcul, precum și hipersensibilitatea la sunete, lumini sau texturi. Aceste manifestări nu indică automat un diagnostic, dar observarea lor atentă poate reprezenta primul pas spre oferirea unui sprijin adecvat.
Este important să înțelegem că a avea cerințe educaționale speciale nu înseamnă că un copil nu poate, ci doar că are nevoie de adaptări pentru a evolua. În școală, acestea se traduc prin acordarea de mai mult timp pentru activități sau teste, explicații suplimentare, curriculum și materiale adaptate, precum și ajutor din partea unui profesor de sprijin. Astfel de strategii nu sunt menite să favorizeze copilul cu nevoi speciale, ci să îi ofere echitate – șansa de a accesa educația la același nivel cu restul elevilor. De asemenea, colaborarea între părinți și cadre didactice este esențială. Comunicarea regulată, adaptarea strategiilor în funcție de reacțiile copilului și ajustarea constantă a obiectivelor reprezintă cheia progresului.
Suportul însă nu se limitează la sala de clasă. La nivel familial, copiii cu CES beneficiază de pe urma unor rutine clare, comunicare blândă, consecventă și activități care să le dezvolte autonomia și încrederea în sine. De exemplu, stabilirea unor pași clari pentru îndeplinirea unei sarcini, oferirea de alegeri pentru a încuraja luarea deciziilor și recompensarea reușitelor mici, dar constante, pot transforma experiența de acasă într-una pozitivă.
Un alt aspect adesea neglijat este importanța incluziunii sociale. Acești copii trebuie să fie încurajați să participe la activități de grup, jocuri și diverse proiecte, implicarea lor activă contribuind nu doar la formarea competențelor de socializare, ci și la creșterea nivelului de conștientizare în rândul comunității cu privire la diverse dificultăți și diagnostice.
Înțelegerea și acceptarea nevoilor diferite ce provin din CES nu este doar o problematică de corectitudine, ci o strategie pentru progres și incluziune. Fiecare adaptare și fiecare intervenție personalizată oferă oportunitatea copilului să își atingă potențialul maxim. Similar cu începutul de an nou, când ne propunem obiective pe care să le îndeplinim în următoarele luni, nu ritmul contează, ci rezultatele obținute.
Trei litere – CES – nu sunt o etichetă și nici o limitare, ci o șansă reală de dezvoltare prin sprijin potrivit pentru acei copii care întâmpină provocări.
Ionescu Daria-Elena
Psihopedagog – Logoped
