Timpul curge atât de repede, încât nici nu-ți dai seama când a mai trecut un an. Și trece cel mai adesea monoton, urât, mecanic, iar oamenii urmează rutine, resemnați parcă, și nici nu-şi mai fac iluzii. Conţinutul unor relaţii tradiţionale s-a pierdut, iar ideea romantică a dragostei nu mai există astăzi, e căzută în desuetudine. Nici sexualitatea procreativă, monogamă şi familială nu mai este de actualitate. În noua dezordine amoroasă toate iluziile s-au risipit. Oamenii nu mai sunt romantici. Dar ştiţi care-i partea bună? Pentru că eu nu mă împac defel cu răul. Că mulți oameni au totuși o nostalgie (chiar dacă nu o recunosc, că nu e un sentiment cool) după tot ce-a fost cândva frumos. Cred că nevoia de semnificaţie, de conţinut în ceea ce priveşte raporturile umane nu a dispărut cu totul, în pofida evidentei orientării spre latura practică, imediată. Sexul, atracţia fizică doar sunt insuficiente şi pot ţine doar de o întâmplare. Or, oamenii vor mai mult, au nevoie de emoţie, de imaginaţie, creativitate, care să alimenteze o relaţie, să o facă să dureze. Dar sunt atât de puţini aceia care deţin secretul unei relaţii vii, armonioase, pe termen lung! Ferită de banalitate, rutină, de plictis.
Şi totuşi, aşa ceva este posibil, în cazuri rare, e drept.
Într-un dialog cu o bună prietenă, scriitoare, Ioana, soţia marelui dirijor Sergiu Celibidache mărturisea că a avut alături de acesta 45 de ani de fericire. Pare incredibil, dar doamna la care mă refer acum, și nu tocmai întâmplător, fiindcă am văzut filmul „Cravata galbenă”, subiectul fiind cald, foarte discutat acum, susținea că pasiunea nu trece şi că ea şi celebrul ei soţ nu s-au plictisit niciodată. Aşa cum ei i se întâmplase în cele două mariaje anterioare. Dar cu Sergiu Celibidache, personalitate excepţională, tumultoasă, un adevărat vulcan, a avut o viață plină, extraordinară. A cunoscut, graţie lui, tot ce-i mai bun în lumea asta, erau invitaţi pretutindeni şi erau înconjuraţi numai de oameni celebri, „de grandoare”, cum spunea Ioana Celibidache, ea însăşi o artistă plastică de valoare recunoscută (era supranumită „surioara lui Paul Klee”), dar de o mare modestie, refuzând categoric să emită judecăţi asupra ilustrelor personaje pe care le-a cunoscut. Îi era străin orgoliul și nu-i suporta pe cei cu acest defect. La fel era și Maestrul, soții trăind într-o deplină complicitate. Amândoi erau firi vesele și le plăcea mult să râdă împreună. De altfel, Ioana (așa își semna, cu simplitate, lucrările) a dezvăluit secretul fericirii în doi într-un mod plin de umor, cu o formulare memorabilă: să știi să râzi cu „adversarul”.
S-au cunoscut la Buenos Aires, după cun concert, și a fost „coup de foudre”. Muzicianul era Il Mago, „zeul baghetei”, un idol pentru o mulțime de admiratori și, mai cu seamă, admiratoare. Asistând la câteva repetiții ale dirijorului, Ioana notează că în sală era „un adevărat harem de presupuse melomane”, care, picate în extaz, șușoteau între ele, minunându-se de părul lui cârlionțat, de mâinile și surâsul lui…
Cu ochiul ei de pictoriță, îl observă atent și îl portretizează: „Părul aproape albastru de negru, ochii căprui ca două castane, o privire de te întorcea pe dos, mlădios ca o salcie, cum naiba să te lase indiferent? Un Vulcan, un Titan, un Vezuviu în erupție – poate chiar și un tiran, pe undeva –, coborâse parcă din altă lume”.
S-a îndrăgostit fulgerător, convinsă că a găsit bărbatul vieții sale. Cum era măritată, și s-a dus acasă, delarându-i franc soțului revelația. După care l-a părăsit și l-a urmat apoi pe Celibidache peste tot în lume, luându-și șevaletul, pentru că el a susținut-o și a încurajat-o mereu să-și urmeze vocația. Chiar dacă, de multe ori, era „acaparator”. Fără să vrea însă. Dar Ioana adaugă, conciliant, și cu delicioasă autoironie, că și ea era acaparatoare. De înțeles, din moment ce avea un bărbat genial, vesel, „sentimental la maxim și cel mai tandru om din lume în intimitate”.
Tânără în spirit, cu o vitalitate de invidiat la o vârstă înaintată (spre sfârşitul cărţii ei de amintiri, Sergiu, altfel… preia o zicere a lui Giscard D’Estaing: „nu îmbătrâneşti, ai tinereţi succesive”), Ioana mergea la petreceri și la 82 de ani, dansând până la 4 dimineața. Ceea ce o umplea de uimire pe nepoata Monica Pillat, după cum se vede în cartea ei, Ioana Celibidache, o mătușă de poveste. Cele două s-au cunoscut foarte târziu, și s-au înțeles minunat, în ciuda unor mari deosebiri, temeperamentale, în primul rând, dar și de trasee existențiale. Monica, nepoata lui Ion Pillat și fiica lui Dinu Pillat, ultimul trecând prin „casa morților”, în timpul regimului comunist, a fost mereu studioasă, cuminte, având cultul iluștrilor ei străbuni despre care a scris tulburătoare cărți, păstrându-i astfel vii. Din dragoste pentru ei și pentru lumea lor, una a valorilor, a nobleței spirituale, a demnității.
„Eu văd viața ca pe o jucărie care ni se dă la naștere și ni se ia la capăt. Jocul se sfârșește totdeauna cu lacrimi. Copilului i se iau darurile, i se strică bucuria, cineva dă cu piciorul în tot ce i-a fost drag puștiului. Sau, dacă vrei, viața e ca o piesă de teatru. Îți joci rolul pe scenă dând din tine tot ce ai mai bun, dar în același timp ești conștient că, din moment în moment, cortina roșie de catifea stă să cadă, și atunci…adio joc și jucărie! Alteori am impresia că sunt pe o plajă enormă unde, cu chiu, cu vai, îmi construiesc un castel! Când e gata, domnind în plină splendoare, vine un val și șterge într-o clipă întreaga mea muncă și străduință. De aceea, mă oblig să râd, sa râd mereu de pretențiile noastre la dăinuire.“
E o filosofie simplă, senină de viață, rațională, cu simțul relativului, cu umor, și înclin să-i dau Ioanei dreptate. Oricum, m-a cucerit cu naturalețea și farmecul ei, revăzând înregistarea dialogului cu Iosif Sava, dintr-o serată a acestuia. Și am înțeles de ce Monica Pillat a numit-o „mătușă de poveste.” Extrem de vie, nonconformistă, tonică, Ioana Celibidache nu a trăit în umbra celebrului ei soț, care-i admira personalitatea puternică (oricum, el nu accepta mediocritatea) și spunea că ea este însăși viața.
Carmen MIHALACHE















