Noroc de faptul că, la scurt timp după ce l-a făcut „criminal” pe Putin, președintelui american i-au cedat încheieturile când încerca să urce scările avionului. A văzut lumea întreagă că Biden nu prea stă bine cu sănătatea și situația s-a mai detensionat. Totuși, să nu ne ascundem după deget: urmează vremuri cât se poate de dificile pentru că, atât în SUA, cât și pe aiurea s-au acumulat probleme care pot fi transformate foarte ușor în conflicte. SUA se răstesc la toată lumea, ba la Rusia, ba la China, la UE, la Turcia, zici că nu a rămas zonă pe planeta asta care să fi scăpat de câte o scatoalcă.
Problema e că cei la care țipă Biden nu prea dau semne că le-ar păsa. Retorica războinică a americanilor a ajuns atât de zgomotoasă încât a ajuns să nu mai impresioneze multă lume. Desigur, pericolul izbucnirii unui conflict este cât se poate de real. Dar cheia izbucnirii sale nu stă în zonele sensibile ale planetei, ci chiar la Washinghton. Acolo unde forțele politice, la braț cu complexul militaro-industrial, joacă la zaruri viitorul țării. Când se va crea masa critică, vom avea și conflictul, indiferent dacă Iranul va purta sau nu șapcă, dacă Rusia îl va elibera sau nu pe Navalnîi ori dacă China va ceda în disputa comercială. Mulți se vor întreba, ca de obicei: bine, și noi? Noi unde suntem?!
Noi suntem peste tot și nicăieri, ajutoare de băgători de seamă, atârnache pe la uși, așteptând să ni se livreze o minune. Buni să mai cumpărăm niște arme vechi de la americani și, eventual, dacă nu ne duce capul la mai mult, să minăm apele teritoriale rusești, cum ne sugera comandantul Forțelor terestre ale SUA în Europa (USAREUR). La cât de duși cu pluta suntem, am fi în stare să o facem și pe urmă să ne întrebăm „Da’ de ce?!”, că noi n-am știut că amplasarea de mine în apele unui alt stat echivalează cu o declarație de război…
