Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau si-a sarbatorit absolventii printr-un curs festiv de mare amploare. Au fost felicitati de catre profesorii lor si invitatii speciali, cei peste 2.200 de studenti care au terminat ciclul de licenta, dar si programele de master si doctorat. A fost o atmosfera de festivitate pentru cea de a 49-a promotie a intitutiei de invatamânt superior.
Absolventii promotiei 2012 a Universitatii “Vasile Alecsandri” Bacau au sarbatorit finalul studiilor si cursul festiv. Dupa traditionala de acum defilare prin oras, studentii, profesorii universitari, conducerea universitatii, dar si colaboratorii, alaturi de oficialitatile locale si judetene invitate la acest eveniment au deschis manifestarea la Sala Sporturilor din Bacau. Institutia de invatamânt universitar a inregistrat in acest an peste 2.200 de tineri care au terminat una din cele cinci facultati ale universitatii sau programele de master si de doctorat. "Este o sarbatoare pentru universitatea noastra. A 49-a promotie finalizeaza acum cursurile de licenta, master si doctorat. Avem 2.233 de absolventi in promotia 2012, din multe domenii de studiu", a declarat prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff, rectorul Univ. “V. Alecsandri” Bacau.
Siguri pe ei
Emotionati de eveniment, siguri pe fortele proprii si pe ceea ce au invatat in cei 4 ani de studiu, tinerii absolventi s-au bucurat de fiecare moment al sarbatorii, au cântat, au dansat si au trait cu intensitate una dintre cele mai importante etape din viata lor. "Este o zi importanta. Am terminat 4 ani de Inginerie. Patru ani frumosi, in care mi-am facut multi prieteni. Deocamdata nu stiu ce va urma", ne-a declarat Andreea Ursu, absolventa. "O zi deosebita. Ma bucur ca s-a terminat inca un proces din viata noastra. Este o ocazie sa multumim si profesorilor care au fost alaturi de noi in acest an, iar colegilor le urez succes in viitor", a adaugat si George Sacaleanu, absolvent al Facultatii de Litere. "Este o zi unica, speciala. Acum ca am terminat e si mai frumos. Au fost ani grei, dar placuti si de neuitat. Va urma master si apoi angajare", a spus si Andra Perju.
51 de ani de invatamânt superior
Universitatea "Vasile Alecsandri" Bacau a implinit 51 de ani de invatamânt superior bacaunan. Institutia are in prezent cinci facultati – Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere, Facultatea de Stiinte, Facultatea de Stiinte Economice si Facultatea de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii, iar in fiecare an pune la dispozitia studentilor peste 1.500 de locuri. In paralel, tot aici functioneaza si Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic, precum si cursuri de master si programe doctorat.
Roxana Neagu















