Intr-un apartament cu 4 camere de pe str. L. Tautu locuiesc sase copii: patru surori si inca doua fetite din familii diferite. Pe cele mari le-am gasit in bucatarie, curatind zarzavatul pentru ciorba, iar pe cele mici, „la recreere”, imi explica Larisa, o pustoaica de 7 ani, care, mandra ce ceea ce urmeaza sa i se intample, adauga: „In toamna asta merg la scoala”. Stie deja sa scrie si sa citeasca, fiind in competitie cu sora ei, Ana-Maria, care e in clasa a III-a. Cele patru surori – Elena, 17 ani, Doina, 15 ani, Ana-Maria, 10 ani, si Larisa, 7 ani, s-au nascut intr-un sat de munte si au crescut alaturi de parinti, oameni cuminti, dar extrem de saraci, pana in 2004. Cele mici, „zambaretele mamei”, cum le spune Camelia Nour, lucrator social, nu-si amintesc mare lucru, insa Elena, putin trista, marturiseste: „Ma gandesc, uneori, ca a fost un noroc sa fim preluate de DGASPC.” Intrerupsese scoala, in 2004, din cauza lipsurilor, si stie ca, ramasa acasa, nu si-ar mai face, azi, planuri de viitor: „Imi doresc foarte mult sa ajung designer vestimentar. Stiu ca e greu, dar cred ca am talent si am sanse, daca muncesc.”a Prima ei „opera” a fost o bluzita de matase cu guler de dantela: „O vecina de apartament m-a invatat sa cos la masina si sa croiesc, iar asistentul social m-a invatat sa crosetez”.
Lectiile sunt pe primul loc!
Dupa spusele asistentului social, toti sunt copii harnici, inteligenti, talentati. Si fericiti. „E exact ca in familie, nu li se impune nimic, afirma Ana Manole, asistent social. Spala vasele, aseaza masa, fac ordine in camera lor, isi sorteaza hainutele, cele curate de cele murdare… Se tine seama de varsta. De la 12 ani, invata sa unga painea cu unt, sa toarne laptele, iar cei mai mari, sa curate cartofi, sa taie zarzavat si, impreuna cu lucratorul social, sa gateasca. Ii pregatim pentru viata. Stiti ca toti copiii au premii si mentiuni?” „Pai da, pe primul loc sunt lectiile”, intervine amama” Camelia Nour. Vara aceasta a fost foarte bogata in evenimente: „Ana-Maria a fost in Belgia”, spune Larisa. Apoi, „eu am fost in tabara si la circ”. Vacanta e pe sfarsite si au o multime de lucruri de povestit: au fost la Oratoriu, in parc, la spectacole, in tabara, si-au sarbatorit zilele de nastere, au citit si s-au jucat pe calculator. „Eu sunt fericita in aCasa Meaa, marturiseste Doina. Sunt cu surioarele mele si nu ne lipseste nimic aici. Ne intelegem, e liniste, o liniste de care alti copii nu au parte.”
[ad#stire] O familie din proiectul „Casa Mea” inseamna sase copii si patru lucratori, care muncesc in schimburi. Fiecare adult e „persoana de referinta”, adica un fel de parinte, pentru unul sau doi copii. „Discut cu ei, le ascult confidentele, ii sfatuiesc, marturiseste Camelia. Ganditi-va ca am petrecut cinci ani alaturi de ei. Sunt apersoana de referintaa pentru doi copii, dar asta nu inseamna ca-i neglijez pe ceilalti. Un lucrator social are doua familii: una, acasa, si alta aici. Nu face nicio diferenta intre cele doua.”
Silvia Patrascanu
