Cursantii Colegiului National de Aparare au vizitat Spitalul Municipal din Moinesti
Cursantii Colegiului National de Aparare au facut o vizita de documentare in judetul Bacau. Printre obiectivele din program s-au aflat unitati militare, dar si Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti. Impreuna cu o parte din conducerea spitalului, ofiteri ai MAP, MAI, SRI, Servicii de contraspionaj, medici, avocati, jurnalisti, procurori etc., functionari publici, care studiaza la acest Colegiu, au vizitat o parte din sectiile spitalului, in special Unitatea de Primiri Urgente si Ambulatoriul, unitati nou construite sau modernizate, ca urmare a unor parteneriate cu Primaria Moinesti si Consiliul Judetean. Tot in cadrul aceleasi documentari, oaspetii au vizitat si Sectia Chirurgie, mândria spitalului, una dintre cele mai moderne sectii spitalicesti din România. Cursantii Colegiului National de Aparare au aflat ca spitalul moinestean se afla printre primele opt spitale din România acreditate dupa standarde europene, indeplinind peste 1800 de indicatori, absolut obligatorii pentru a intra in elita spitalelor din România. De asemenea, s-a vorbit si despre Departamentul de Cercetare Medicala al spitalului, acreditat de Academia de Stiinte Medicale si de Autoritatea Nationala de Cercetare Stiintifica, cu ajutarul caruia s-au derulat si se deruleaza o serie de proiecte ale Uniunii Europene. Oaspetii s-au interesat de pregatirea personalului medical, stabilitatea lui, despre salarizare si fluctuatie, dotarea cu aparatura medicala de performanta, dar s cu privire la managementul acestei unitati de interes public si strategic. “Sunt doua modalitati de a manageria o unitate spitaliceasca, le-a spus directorul Spitalului Municipal Moinesti, doctorul Adrian Cotârlet: manager medic, cu o echipa foarte buna nemedicala, un manager de orice alta profesie, secondat de o echipa medicala extrem de capabila si loiala. Noi formam o echipa stabila inca din 2001, ceea ce inseamna ca a fost o decizie buna, argumentele fiind tot ceea ce vedeti aici.”
Col. dr. Vasile Enea, conducatorul delegatiei, a tinut sa precizeze ca aceasta vizita de documentare se inscrie in programul de studiu si perfectionare a celor care sunt inscrisi si urmeaza aceste cursuri. “Am vazut la Spitalul din Moinesti o situatie care ar parea de natura a impresiona, insa noi am vazut-o ca pe una de normalitate, asa cum ar trebuie sa fie in intregul sistem medical românesc. Pentru cursantii nostri a fost – sunt sigur – o ocazie de a vedea pe viu cum functioneaza un spital la standarde europene si le va fi de folos in viitoarele locuri de munca, atunci când vor fi nevoiti sa analizeze, sa faca comparatie si sa ia decizii.” Unul dintre cursati nu si-a ascuns nedumerirea atunci când a auzit ca va merge la un spital din provincie: “Mi-am zis ce cautam la o unitate spitaliceasca dintr-un oras mic, de care am auzit doar din carti. Va spun sincer ca m-a impresionat si consider ca a fost cea mai impresionanta vizita de când am inceput in ianuarie colegiul. Si nu sunt singura, toti am ramas fara replica: am vazut un Centru de Excelenta al Sanatatii. Am ramas fara grai si va spune un om care a vazut multe spitale din tara. Feliciari conducerii spitalului, a orasului, sunt oameni de isprava si se adevereste zicala ca omul sfinteste locul. Cu putin se pot face multe, daca exista vointa”, ne-a spus la incheierea vizitei cpt. Bianca Gogot, consilier juridic, Ministerul Apararii Nationale.
Gheorghe Baltatescu















