Pentru Georgian Bordeanu, viata e ca un balansoar. Cand sus, cand jos. A fost sus pe vremea cand cocheta cu prima echipa a FCM Bacau. A coborat apoi pana la a munci pe un santier in Italia. Apoi a urcat din nou. De data aceasta in liga a patra din Italia. Un sezon foarte bun care i-a adus un contract de o suta de mii de euro pe an la echipa de Serie B, Messina. Falimentul echipei l-a adus jos, dar nu l-a doborat. Vara trecuta a semnat pentru Lanciano, in C1, cu care a reusit la finalul sezonului sa evite retrogradarea la play-out. Acum, Bordeanu se afla in vacanta, in Romania. Balansoarul e nemiscat, insa portarul de 26 de ani si aproape doi metri spera ca pe viitor sa urce din nou. Cat mai sus. Chiar in serie A, de ce nu?
– Georgel, cum caracterizezi sezonul 2008-2009?
– Pentru mine a fost un an foarte important. Din punct de vedere familial, m-am casatorit, iar la sfarsitul lui iulie asteptam un copil. In plan fotbalistic, a fost primul meu sezon ca profesionist in Italia. O sansa mare, chiar daca, asta si din pricina unor accidentari, am jucat mai putin decat mi-as fi dorit.
– Se putea mai bine?
– Se putea mult mai bine. Problema e ca necazurile au venit toatea dintr-o data, insa asa cum au venit, asa sper sa fi si trecut.
– La inceputul campionatului, erai in centrul atentiei. Toate ziarele din Italia vorbeau despre Bordeanu ca despre unul dintre cei mai siguri portari din campionatele profesioniste.
– A fost o perioada foarte frumoasa. Mi-a facut mare placere sa ma vad pozitionat pe locul secund intr-un clasament al ziaristilor care includea si portarii din Serie A si B. Cand esti in compania lui Frey sau Abbiati te simti altfel.
– Ce a urmat?
– Din nefericire, un lant de accidentari. Nu au fost singurele necazuri. Am constatat cu neplacere ca anumite practici pe care le credeam posibile doar in Romania, exista si in Italia. Totul e de domeniul trecutului de acum si pot spune doar ca ceea ce nu te omoara te intareste.
– Te simti bine la Lanciano?
– Sigur. Echipa numara jucatori buni si cu renume precum Oshadogan sau Bolic. Orasul e linistit, la fel ca si suporterii, pe care unde-i pui, acolo stau. Intr-un fel, faptul ca tribuna e ceva mai potolita nu ma stimuleaza prea mult. Mie imi plac suporterii mai patimasi, insa care sa nu depaseasca o anumit limita. Nu pot uita ca, dupa ce au pierdut barajul cu noi, jucatorii lui Juve Stabia au fost opriti si agresati de tifosi chiar pe autostrada, la intrarea in oras.
– Mai ai un an de contract cu Lanciano, dar se vorbeste totodata si despre interesul unor cluburi de B si chiar de A in ceea ce te priveste.
– Sunt discutii, intr-adevar, dar, deocamdata, nimic concret. (Zambind). De altfel, s-a vazut ca nu mai poti fi sigur de ceva nici dupa ce semnezi un contract, cum mi s-a intamplat mie anul trecut, cu Messina. Deocamdata sunt la Lanciano. Ce va fi, vom vedea.
– Deocamdata esti la Bacau, nu la Lanciano. E drept, doar in vacanta.
– Bacaul este orasul care mi-a intrat in suflet si, ori de cate ori pot, revin aici. Urmaresc rezultatele FCM-ului, echipa care m-a lansat in fotbalul mare si pe care vreau sa o revad in Liga l, pastrez legatura cu Ignatescu, Spiridon si Codreanu si imi face placere sa primesc complimente de la oameni de fotbal din Bacau, cum au fost cele pe care mi le-a facut domnul Vasile Paun in urma cu cateva luni.
– Ganduri pentru viitor?
– In curand vom fi trei, iar toate gandurile mele se indreapta spre baietelul meu care urmeaza sa vina pe lume pe 28 iulie. Il voi boteza Edwin pentru ca imi place cum suna si pentru ca idolul meu este Edwin van der Sar. Iata ca ne-am intors la fotbal, iar planurile mele de viitor creioneaza un sezon mai bun decat cel precedent, eventual intr-o liga superioara.
Dan Sion
