„Fac referendum si au nevoie de bani!”
Persoanele cu dizabilitati din municipiul Bacau si familiile acestora sunt primele care suporta, intotdeauna, costul crizei cu care se confrunta autoritatile, daca exista, intr-adevar, o criza. Uneori nu e vorba decât de opacitate, de insensibilitate fata de suferinta si nevoile acestor oameni.
Pe 16 iulie, bacauanii care au dreptul sa primesca indemnizatia de insotitor s-au trezit, pentru a doua oara in acest an, ca indemnizatia de insotitor le-a fost taiata total sau partial. Pentru persoanele cu handicap, indemnizatia si ajutorul social reprezinta singura sursa de venit. Se pare ca Primaria Bacau vrea sa-i invete si cu foamea, nu numai cu durerile. “M-am dus, luni, sa-mi scot banii, dar nu erau intrati, arata Maria Budau. Cei de la banca au dat din umeri. «Ne pare rau, dar nu au intrat banii», altceva nu stiu!” Cum banca nu o putea ajuta, femeia s-a adresat Primariei Bacau: “Mi-au spus ca nu sunt bani si nu stiu când vor avea. Fiul meu, Dragos, are handicap de gradul I si avem nevoie de indemnizatie! E vorba de 520 de lei, nu pare cine stie ce, dar pentru noi acesti bani sunt foarte importanti.” Maria Budau acuza ca atunci când nu sunt bani sau cresc cheltuielile intr-un sector de activitate “intotdeauna, se taie de la persoanele cu handicap, pentru ca sunt ultimele in orasul asta, mai ales ca nu voteaza! De câte ori sunt alegeri, asa procedeaza. Acum, fac referendum si au nevoie de bani. De unde sa taie? De la noi!”
De suparare, a facut atac cerebral!
Sufera de scleroza in placi, iar anul trecut, când Primaria Bacau a anuntat-o ca nu are bani sa-i plateasca indemnizatia pe urmatoarele 6 luni a facut un atac cerebral urmat de o pareza si a fost internata in Iasi, la Neurologie. Luni, când angajatele bancii i-au spus cât in cont, iarasi i s-a facut rau. “Am simtit ca pic din picioare, marturiseste Magda Sandu. Noroc ca eram asezata pe un scaun! Nu inteleg! In loc de 526 de lei erau 190. Asta de bine ce mi-am facut, si eu, card. Cei de la banca nu stiu nimic!” Se spune ca “medicamentele noastre sunt compensate suta la suta, dar nu sunt! Nu ne descurcam, doamna!”, spune Magda Sandu si incepe sa plânga. Achitarea indemnizatiilor a intârziat si in primavara, iar oamenii au sesizat Avocatul Poporului. Drept urmare, institutia a cerut Primariei Bacau sa precizeze daca a prevazut suma necesara achitarii acestor drepturi in bugetul pe 2012. Raspunsul? Nu a prins niciun leu, pentru acest capitol. Daca va da Guvernul USL bani, bine, daca nu, asta e!
„Nu putem anticipa o data”
Salariile asistentilor personali sunt platite la zi”, sustine Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau. Dar, “din indemnizatia de 570 de lei pe luna s-au platit doar 190 de lei, acestia fiind ultimii bani sositi de la Ministerul de Finante. Asteptam diferenta de bani, de aproximativ 3,5 milioane, care ar acoperi aceste indemnizatii pâna la sfârsitul anului”, a mai spus reprezentantul municipalitatii. Desi exista semnale ca banii vor veni de la nivel central, “nu putem anticipa o data la care vor intra in conturile beneficiarilor”. Sperante in loc de psihotrope, sperante in loc de pâine si lapte, caci pentru atât le ajunge indemnizatia, atunci când o primesc. Specialistii sustin ca serviciile de sanatate costa mult, la noi, si din cauza ca oamenii nu respecta tratamentele iar bolile se agraveaza. Poate ii invata Primaria Bacau, pe acesti amarâti, cum sa tina boala sub control fara medicamente.
Silvia Patrascanu
Andreea Gavrila















