miercuri, 24 decembrie 2025

Locuitorii din Parava sunt nemultumiti ca primesc apa cu portia

Locuitorii din Parava sunt foarte nemultumiti de felul in care "ii trateaza primaria cu privire la furnizarea apei", pe timp de canicula. Concret, "de o saptamâna ne tine fara apa, iar acum au facut un program mai rau ca pe timpul lui Ceausescu, avem apa doar intre orele 6 si 8 dimineata si 18-21 seara, insa nici macar asta nu se respecta, arata Vasilica Doru Ancuta. Este o bataie de joc, mai ales acum, la temperaturile care sunt!" Costel Dediu, primarul comunei, sustine ca ii intelege foarte bine, dar adauga ca nu exista, deocamdata, alta solutie decât furnizarea cu restrictie. "Din cauza secetei, sistemul de alimentare cu apa nu mai face fata. Apa se distribuie gravitational in Dragusani si Parava, numai in Radoaia avem pompa. Primii din retea au intotdeauna apa, dar in capatul satului nu mai ajunge. Am stabilit un program pentru ca sa aiba apa toata lumea. Merge, pompa, continuu!" Rezervorul are o capacitate de 300 de metri cubi, iar putul, o adâncime de 60 de metri, desi era proiectat la 140. "La 60 de metri au dat de apa si s-au oprit, explica primarul. Asta-i situatia, asa l-am mostenit. Pe timp ploios, prea-plinul curge in pârâu, iar acum, când e seceta, tragem cu pompa din put. Asta inseamna si costuri foarte mari. Stiti cum se invârte contorul?" Edilul sustine ca oamenii au partea lor de vina: "Uda gradinile cu apa din retea. Noi i-am rugat sa foloseasca apa numai la consumul casnic, dar ei nu inteleg. Uda gradinile, apoi ne acuza. Sunt sesizari zilnic. Dau telefoane, ne injura si ne ameninta ca vin sa spele la primarie, dar nici la primarie nu avem apa!" Exista o solutie, dar nu se poate pune imediat in practica: "Avem un proiect de alimentare cu apa a satului Teius, declara Costel Dediu. Suntem in faza de executie. Se toarna fundatia la bazin si intr-o saptamâna se foreaza putul, care va avea 150 de metri. Conductele sunt 90 la suta montate. Când lucrarea va fi gata, vom uni sistemul din Teius cu cel din Parava, iar in celalalt sistem vor ramâne Radoaia cu Dragusani. Vor fi doua sate in loc de trei si vor avea apa toti abonatii."
Silvia Patrascanu



spot_img