vineri, 26 decembrie 2025

Bacauanii cu dizabilitati pot fi stagiari la Bruxelles

Fiind urmatoarea pe lista de candidati, Minodora Cliveti a fost numita europarlamentar in locul Rovanei Plumb, desemnata ministru al Mediului. Prima veste pe care Minodora Cliveti o trimite de la Bruxelles ii priveste pe bacauanii cu handicap: “Parlamentul European ofera stagii platite pentru persoanele cu dizabilitati, stagii care se adreseaza atat absolventilor de studii superioare, cat si celor care au calificari sub acest nivel. Programul cuprinde stagii platite de 5 luni si se desfasoara in paralel cu alte optiuni de stagiu si vizite de studiu la Secretariatul Parlamentului European”, arata Minodora Cliveti. Principalul scop al programului este de a oferi unor persoane cu nevoi speciale o experienta de lucru semnificativa, ca stagiar la PE, “dandu-le sansa de a se familiariza cu activitatile acestei institutii.” Obiectivele secundare urmaresc cresterea sanselor de angajare a acestor persoane si diminuarea prejudecatilor, a reticentei membrilor PE fata de capacitatile acestora. Candidatii trebuie sa fie cetateni ai unui stat membru al UE sau candidat la UE, sa aiba peste 18 ani, sa cunoasca la perfectie una dintre limbile oficiale ale UE si bine pe a doua, sa nu fi beneficiat de alt stagiu platit la PE, sa nu fi fost angajat mai mult de patru saptamani la rand intr-o institutie europeana, sa nu fi lucrat, contra cost, peste patru saptamani, pentru un membru sau un grup al PE, sa demonstreze ca au o dizabilitate. Bursa lunara este de 1119,37 euro. Celelalte cheltuieli ale stagiarului, legate direct de dizabilitatea sa, pot fi acoperite pana la maximum 50 la suta din valoarea bursei lunare. Daca este cazul, stagiarilor li se vor asigura, la locul de munca din PE, toate conditiile pentru a-i ajuta sa indeplineasca sarcinile pe care le au. Data limita de inscriere pentru primul stagiu este 15 octombrie.
Silvia Patrascanu



spot_img