Luni, 12 septembrie 2011, va ramane ca o zi foarte trista in mintea multor copii din mediul rural. Si-au vazut numele pe lista celor admisi in licee sau colegii, dar nu vor fi niciodata liceeni. Vor tine minte toata viata ca acesta a fost momentul in care li s-a pecetluit soarta, in care au inteles ca vor fi agricultori, si nu invatatori, medici sau aviatori, ca in visele lor de copii nestiutori. Cea care ii leaga cu lanturi grele de dealurile parjolite e saracia. “Din 30 de copii care au reusit vreo zece vor ramane acasa, din cauza ca parintii nu au bani sa le plateasca cazarea, masa, manualele, arata Valentin Mirzac, primarul din Colonesti. Numai internatul costa vreo trei sute de lei. Dar copilului ii mai trebuie o culegere, niste rechizite… Cheltuielile trec de 500 de lei, iar bursa «bani de liceu» e de 160 de lei.” Edilul comunei Colonesti spera ca vreun sponsor se va gandi sa-l salveze macar pe unul dintre acesti elevi, platindu-i intretinerea. E vorba despre copii foarte buni si cuminti, care isi doresc sa invete. Din pacate, “noi traim in zona cea mai saraca a judetului”, unde pana si agricultura merge prost, afirma primarul. Intr-adevar, afectati de acest fenomen sunt copiii din estul judetului. Cei din jumatatea vestica, unde sunt patru centre urbane, au sansa de a face naveta. Chiar daca sunt franti de oboseala, gasesc acasa, la intoarcere, o farfurile cu ciorba calda si un pat primitor. Vor sa studieze si sa traiasca mai bine decat parintii lor, asa incat, patru ani vor fi mereu pe drumuri. Se vor trezi cu noaptea in cap, vor merge prin zloata, vor ingheta in statie, vor urca in autobuz sau in tren, vor merge pe jos de la gara la scoala, vor sta cinci ore in banci, apoi vor parcurge in sens invers traseul: statie, autobuz, casa, lectii.
“Egalitatea de sanse”, o poveste!
Sunt salvati, in estul judetului, copiii care locuiesc aproape de Adjud, Barlad sau Podu Turcului, unde exista licee. E cazul elevilor din Motoseni. “Am incheiat un parteneriat cu o firma de transport ca sa ajunga pana in Sendresti, cel mai indepartat sat al comunei”, arata primarul Constantin Galita. Problema e cu parintii, care nu-i incurajeaza sa studieze. “Sustin ca degeaba cheltuiesc cu ei si ca n-au niciun viitor chiar daca ii poarta la scoala”, arata edilul. Ioan Zabrautanu, primatul din Huruiesti, afirma ca “din cauza saraciei, unii au rarit-o cu frecventa inca din clasa a VIII-a, fiind pusi la munca de catre parinti.” De ce ar mai face eforturi cand, oricum, nu se gasesc locuri de munca? Pentru necalificati nu e nevoie de scoala. “In mod sigur, avem copii care raman acasa, arata si Costica Rusu, viceprimarul comunei Stanisesti. Au fost cazuri in anii trecuti in care au plecat la liceu, au inceput anul scolar, apoi s-au intors acasa din cauza ca familia nu i-a mai putut intretine.” E o experienta dureroasa, traumatizanta, pe care unii nu vor sa o incerce pe pielea lor. Si asa, copiii de la tara “sunt sicanati, la inceput, de colegii din oras“, arata viceprimarul. Pentru ca “sunt copii studiosi, fac fata si se adapteaza”, asta in cazul in care parintii au curajul sa faca acest efort. Costica Rusu arata ca, din cei 45 de copii care au fost admisi, peste 10 la suta vor ramane acasa in prima zi de scoala. In ciuda faptului ca nu toti locuitorii din Stanisesti sunt saraci, comuna avand in jur 10.000 de ovine si 2.000 de bovine, dupa doua-trei luni, inca 10 la suta vor renunta si se vor intoarce in sat. S-au nascut intr-un catun, nu au calculator, internet, nu au fost in tabara, la Marea Neagra, cu atat mai putin in Grecia sau in Bulgaria, nu au intrat intr-un muzeu sau intr-un cinematograf 3 D, nu si-au serbat ziua cu “mec puisor” si nu au “haine de firma”. Sunt copiii din mediul rural, pentru care, sustin edilii, “egalitatea de sanse” e numai o poveste.
Silvia Patrascanu
