Stefan Ionescu este actor la Teatrul Municipal „Bacovia” de 15 ani. Când am stabilit sa vorbim despre pasiunea lui… pescuitul, am descoperit ca are, predestinat, legatura cu acest mediu, apa.

Nu ma gândeam ca o sa gasesc conexiuni cu pictura lui Ingres, Izvorul. Abstractizez ulciorul, nu vad chipul candid care se voia a fi a lui Venus (nascuta din ape), vad doar mâna care desparte suvoiul, generând metamorfoze. Fluidul magic si difuz se reincarneaza. Stefan poarta in el o apa spirituala.

“Pescuiesc de când ma stiu. Tata, bunicul, neamurile, toti prindeau peste.”
Pentru cei care nu au timp sa rasfoiasca albume de pictura exista abordarea neaosa a tabloului distibuitor de H2O. Functioneaza in marime aproape naturala, la intrarea in Buhusi. Lui Ingres i-au trebuit 36 de ani sa-l termine, pe la 1856.

Nascut in fenomen

Stefan Ionescu a implinit pe 9 februarie, 38 de ani. O vârsta apropiata. E, cum se putea altfel, Varsator. “Parintii m-au inscris la inot de la gradinita. N-am o data fixa pentru momentul când am pus mâna pe undita. M-am nascut in fenomen. Tata era pescar. Prietenii tatalui, la fel ca si bunicul. Nu stiu cum e sa nu fii pescar la mine. Mi-amintesc ca undita era cam greuta. Am inceput cu bete din trestie de zahar, mai usurele.

Aveam si una din piper. Veneau ambalate tronson in tronson cu vârf rosu. Pescuiam cu priponul si cu sticla de coniac. Imi placea ca avea gâtul lung si o puteam tine bine când mulinam guta. Bine… puneam piulite in sticla, legate de fir, si astupam cu dop cât sa le tina. In caz ca trage si nu esti atent, sa zornaie. Ca senzorii de astazi. Câte sticle fugeau pe apa…!

Inotam bine. Ma trimitea tata cu pripoanele sa le plantez. Tineam intr-o mâna o punga de un leu umpluta cu doi pumni de boabe de porumb. Bagam in ea si montura cu plumbul si cârligul de care era prinsa momeala. Mergeam inot pâna la locul stiut de el, pe care mi-l arata, tragând guta dupa mine. Varsam punga acolo. Veneam si luam alta. Ce crap se prindea!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Momeala clasica era râma. Dadeam la caras pe lacurile din jurul Bucurestiului. Locuiam in Rahova. Ma ducea tata la Poieni, Maracineanu, la Mihailesti pe Arges. Noroc de cursele orasenesti. Tin bine minte traseul 407. Biletul era cu «iama nene», banii la sofer. Asta prin ’80. Am crescut de mic la bloc. Apareau in jurul nostru alte blocuri.

Bunica statea in cartierul poreclit «Macarale». Totul era un santier. Asa mai vedeam si eu cum arata o vaca, un porc, un cal. Pe vremea aceea se mai pescuia de placere si eram mult mai putini pescari. Se facea si o protectie involuntara a pestelui. Daca-l vedeai mai mic ii dadeai drumul, nu ca acuma când il ia si cu icra pe coada.“

Pescarul adolescent

“Prima lanseta a fost o Germina cu mulineta Neptun, cumparata din economii când aveam 12 ani. Dupa aia a aparut Cibinul, de 2.4 metri, din doua bucati. Avea mâner din pluta. Sunt firme care au disparut. Le amintesc pentru nostalgici. Era perioada când aparusera ochiurile ceramice (inele pentru lanseta). Am invatat sa le schimb, sa le matisez. Faceam si la prieteni reparatii. Lacul era ala normal, pentru usi. Pensoanele, de la desen. Foloseam plute facute din vârful tulpinii de porumb. Dupa câteva ore se imbibau de apa si se duceau la fund.”

Educatia si familia

“Scoala, normal, tot in Bucuresti. Liceul la «Bolintineanu», clasa sportiva de polo. Am facut sport de performanta pâna in ultimul an. Bine… am inceput-o din clasa a a II-a. Au fost vreo 12 ani de inot si polo pâna am intrat la facultate. Toata copilaria mea e legata de apa. Am renuntat la performanta, când am intrat la teatru.

Facultatea «Hyperion», actorie, clasa Virgil Ogasanu. Acolo am cunoscut-o pe Nina. Eram in anul II. Mergeam la pescuit si in acea perioada. Nina e o pescarita de guvizi nascuta in Constanta. O ducea tatal ei de mica la stabilopozi, pe plaja de la Modern. Ne-am casatorit la doi ani dupa ce am venit in Bacau, in 2001. Stii cum e, intâi iei hotarârea si apoi… o iei. La 5 zile dupa ce ne-am instalat, colegii de la teatru ne-au luat la pescuit. Am avut sansa ca o vecina din Bucuresti, care avea fratele in Bacau, sa ne spuna ca-l viziteaza chiar inainte de a ne muta noi. Si cum nu avea bagaje… sculele ne asteptau.

IMG_20131013_083447

Prima experienta? N-am cum s-o uit. A fost pe lacul de la Racaciuni, in Porti. Se pescuia la caras. Am schimbat lanseta pentru rapitor. O namila de stiuca s-a plimbat dupa lingurita mea pâna la mal, s-o vada toti. A refuzat-o politicos. Era ceva nou. S-a intors si-a plecat. Dadea delicat din coada. Am luat-o ca un semn de bun venit. De când ne-au luminat viata copii am mers mai rar la peste. Dar recuperam. Ilinca are 12 ani, iar Mircea 8. Fiecare are undita lui. Ultimul pescuit de noapte, in familie, a fost la Corbu (Constanta), vara trecuta, pe pista campionatului mondial.”

Boala sau pasiune? Nu. Profesionism.

Cum se transforma pescuitul din hobby, o joaca, in pasiune apoi in “boala”? Unii fac pasii fara sa-si dea seama. Sunt priviti ciudat de cei care prefera sa stea si sa critice. Intelesi de cei care cauta si practica o alternativa profesiei, chiar daca sedentara. “Acum, datorita vârstei, mergem mai mult cu masina. A fost o problema de acomodare la inceput, in ghilimele vorbind. Colegii din teatru mergeau cu unditele. Se duceau de colo-colo. Vedeau ca nu merge… schimbau locul. Dar eu, care aveam trei lansete? Pâna le intindeam… dar si când scoteam!

Imi place orice gen de pescuit si merg sa prind orice fel de peste, de la beldita primavara, la stiuca toamna. Iarna, la copca. In colectivul teatrului suntem 15-20 pasionati de pescuit si inca 2-3 carora a inceput sa le placa. N-am participat la competitii. Nu permite programul. Suntem liberi când toata lumea munceste si invers. Avem si dezavantaj… nu da nimeni pe balta când mergem noi.” Suguieste.

“Pe lacurile din jur este interzisa nadirea la distanta cu navomodele. Barcuta cu telecomanda pe care o am o tin mai mult de amuzament. Am tot ce presupune scule pentru pescuitul la crap. Setul de lansete, suportul, scaunul. Vreau sa construiesc o catapulta pentru nada, sa pot arunca la 100-120 metri. Da! Pasiunea e… contagioasa. Boala? Hai sa nu le spunem bolnavi celor dedicati. Sunt profesionisti. Traiesc din asta. Participa la competitii. Am stat si eu pe balta… 50 de ore. Doua nopti si trei zile. In delta… o saptamâna. Cu Nicu Pascu, regizorul tehnic, am zis ca punem de-o afacere in toamna.

Am cumparat impreuna o freza pentru copca. Rugineste. N-am mai apucat iarna asta. Vânatoarea nu m-a interesat. Mi-e mila. La peste e simplu, il prinzi si-i dai drumul. Dar sa te duci la vânatoare cu veterinarul dupa tine? Cum suna?! Sa nu inteleaga vânatorii ca am ceva cu ei.”

“Inoata” si pe scena

Trecem de la apa, transpiratia poloistului sau a pescarului, chinuit de un dril fara finalitate, la transpiratia personajului care “inoata” pe scena, in fata publicului. “Ca actor nu s-au intâlnit pasiunile pâna acum. Cred ca mi-ar fi placut sa joc intr-un film gen Operatiunea Monstrul. Dar e bine pentru ca ma transpun in viata altor personaje. S-a dus timpul meu de pescuit.

Incep repetitiile la un spectacol regizat de Alexandru Dabija, adaptare dupa Alecsandri. Nu intru in amanunte, comedie. Premiera va fi prin aprilie, exact când incepe prohibitia.” Intrebare pentru actor. Cine crezi ca e mai mincinos? Un pescar sau un politician? La inceput era meteorologul, apoi pescarul. “Categoric politicianul” De ce? Nu elibereaza pestele sau il tine pentru consum? “Pe un pescar il prinzi mai usor. Stii balta, stii cu ce a dat si cu ce ar putea sa prinda. Un politician vrea sa te convinga ca zapada e mov, roz, visinie… Si când dai la copca te convingi ca pestele e … la rece.”

Asa ca trecem la o reteta. “Preparatul meu preferat e carasul prajit. Mai bun pregatit pe balta ca-l facem la disc. Prinde oleaca gustul ala de fum. Merge si la tigaie. Carasul are multe oase. Bun la saramura… de gust, ca are gust. In reteta mea nu se pune cu solzi. Il cureti bine si-l crestezi cu cutitul, din doi in doi milimetri, adica foarte des, cât sa nu-i atingi oasele. Manânci carnea de ramâne sira ca la Tom si Jerry. La disc trebuie si ulei. La tigaie… depinde de tigaie. Garnitura? Macar mujdei.”

Organismul uman contine 70% apa. Unde sa-l regasesc, in intreg, pe Omul, Pescarul, Actorul Stefan Ionescu? Lui Ingres i-au trebuit 36 de ani s-o picteze pe Venus cu picioarele in apa!