Viața înainte de 1990. Cum a fost, cum ne-o amintim, cum o știu cei care nu au prins acele vremuri? O să încerc să rememorez în luna în care se împlinesc 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 amintirile mele de atunci. Pentru unii, subiectul este nostalgie pură; alții nu doresc să-și mai amintească iar, pentru mulți, născuți în perioada de după, tot ce știu se bazează pe filme, cărți și poveștile altora.
A fost mai bine decât acum, mai rău, lipseau toate, era abundență, se întrerupea curentul, trebuia să aplauzi discursurile lui Ceaușescu? Nu ofer răspunsuri absolute. O să vă spun doar ce-mi amintesc.
Până în 1989 am locuit la țară. Pe atunci viața la țară nu părea chiar rea și oamenii încercau să o facă și mai bună. De muncă era dar nu se exagera, pentru că lumea avea tabieturi. E drept, și oamenii erau mai educați. Satul, reședință de comună, avea ingineri, cadre didactice, personal medical și o seamă de alți oameni cu pregătire. Care știau și să muncească, dar și să se distreze. În spatele Căminului Cultural, de exemplu, au venit cei de la CAP (asta era ferma care reunea pământurile sătenilor, lucrate în comun) și au turnat o placă de beton, pentru uscatul grâului. Dar au cimentat și doi stâlpi la mijloc, pe care au întins o plasă iar, în fiecare seară, după ce se termina cu munca, se aduna lumea la meciuri de volei. Și ce campionate se mai făceau! E drept, la crâșmă era program scurt, pentru că tovarășii considerau că omul trebuie să fie la muncă, nu la băut. Drept este și că nu te numeai gospodar dacă nu-ți făceai vinul tău și țuica ta. Oficial nu aveai voie să faci prea multă băutură, dar nimeni nu avea chef să controleze beciurile oamenilor. La fel de drept este și că, mai ales după 1985, a început penuria și se lua curentul zilnic câteva ore, „pentru economie”. Cum și programul la televizor se scurtase, distracțiile erau voleiul vara, șahul iarna și cititul în fiecare anotimp. Apoi au început să apară antenele pentru TV Chișinău sau TV Moscova. Campionatul Mondial de Fotbal din 1986, de exemplu, l-a văzut tot satul la un televizor Sport, cu baterii, pe un deal. TVR nu transmitea, dar TV Moscova, da. În zilele de sărbătoare, se făceau serbări la Căminul Cultural. În general, noi, elevii, aveam rolul principal, dar mai existau și spectacole susținute de amatori. Existau niște „brigăzi artistice”, așa se numeau, care scriau și jucau mici scenete în care criticau lucrurile care mergeau prost. Țin minte o scenă în care era criticat faptul că gestionarii de la magazin doseau o parte din produsele de la celebra „cotă” de alimente, de rămâneau unii fără ulei și zahăr sau o alta, în care se deplângea faptul că restaurantul Cooperației s-a extins atât de mult încât a înghițit și Cofetăria. Pentru că, da, aveam cofetărie în sat la care se găseau prăjituri și sucuri. Cooperația a deschis o altă cofetărie mai târziu, la parterul unui bloc nou construit, unde se găsea Quik Cola îmbuteliată chiar în sat sau Zmeurată adusă de la oraș.
