Refuzul apostolului Toma de a crede în mărturia celorlalţi ucenici despre întâlnirea lor cu Isus Cristos Înviat ne este tuturor arhi-cunoscută. Opt zile mai târziu, în acelaşi cadru al primei întâlniri cu ucenicii săi, Isus Cristos îl va interpela pe Toma, prezent de această dată, cu aproximativ aceleşi cuvinte prin care el îşi exprima refuzul de a crede: Adu-ţi degetul aici şi vezi mâinile mele şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios.
O astfel de interpelare, de-a lungul căreia degetul şi mâna apostolului au reiterat treseul cuielor la răstignire şi a lăncii ostaşului la străpungea inimii, avea să producă în el o transformare surprinzătoare. Prin gesturile sale Toma făcea mai mult decât să verifice autenticitatea rănilor ştiute de el în trupul preasfânt al Învăţătorului. Necredinciosul „repeta” răstignirea Mântuitorului, „repetare” care a trezit în el, probabil, un simţământ de vinovăţie. Doar un astfel de simţământ putea provoca acea exclamaţie atât de plină de căinţă, dar şi de speranţă: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Apostolul Toma, care s-a ascuns cu o frică mai mare decât a celorlalţi confraţi şi nu a fost de faţă la prima apariţie a lui Isus, la vestea învierii îşi exprimă şi el dorinţa de a-l cunoaşte, dar cu simţurile trupeşti. Nu-şi dădea seama că, pentru a ajunge la o cunoaştere superioară sunt necesare mijloace superioare celor materiale. Dojenit pentru încercarea de a cuceri o cunoaştere cerească printr-un alt turn Babel construit de ochi, degete şi palme, a fost silit să îngenuncheze cu smerenie şi să-şi exprime cunoaşterea prin credinţă. Toma nu i-a crezut pe ceilalţi ucenici, când aceştia i-au spus că Isus a înviat, fiindcă i-a găsit tot acolo unde îi lăsase când s-au ascuns de frica iudeilor, tot fricoşi şi stând cu mâinile în sân, ei ofereau lui Toma o credinţă moartă, aşa cum va spune sfântul Iacob mai târziu: Credinţa fără fapte este moartă (2,17). Învierea lui Isus este chemarea noastră la faptele credinţei, la speranţa care ne dă tăria să suportăm toate necazurile vieţii cântând: Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
