În această duminică este vorba despre boli, suferinţe de tot felul şi de moarte care însoţesc efemera noastră existenţă pământească şi ne ţin într-o continuă stare de teamă şinesiguranţă, care contrastează pregnant cu dorinţa omului după absolut, stabilitate, siguranţă şi mai ales fericire, la care fericire avem dreptul, fiind creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26).
După logica umană, suferinţa face parte din logica absurdului, fiindcă omul vrea doar fericirea şi la tot pasul dă piept cu necazul. Şi omul biblic a încercat să dezlege cauza acestei situaţii printr-o teologie sapienţială. Într-o lume în care orice realitate este raportată mereu la Dumnezeu, suferinţa nu face excepţie: ea este văzută mai mult ca o lovitură din partea lui Dumnezeu pentru păcat, ca pedeapsă, conform cu acel blestem aruncat asupra pământului (cf. Gen 3,17).
Dar, încetul cu încetul, credinţa omului biblic devine tot mai profundă: suferinţa nu-i legată în mod necesar de păcat sau de muncă, ci poate fi şi ca o încercare providenţială spre verificarea credinţei. O suferință dotată de sens, este îndreptată mereu dincolo de ea însăși și trimite către ceva pentru a cărui iubire se suferă. Într-un cuvânt: o suferință cu plinătate de sens și sacrificiu. Vestea cea bună a „Evangheliei suferinței” este că suferința nu este inutilă, ci poate deveni un moment decisiv de creștere umană și spirituală.
Bolnavul, datorită suferinței sale, are un caracter sacru. Spitalul este cea mai măreață catedrală din lume, spunea cardinalul Angelini la congresul medicilor de la Veneția. În prezența bolnavului, ca și în prezența lui Cristos din Euharistie, se cere o atitudine de respect și tăcere.
Medicul, ca vindecător rănit, dar împăcat, va simți imperativa exigență de a îngriji persoana suferindă și nu de a îngriji doar boala. Medicul va putea astfel însoți pacientul pe această cale de durere și suferință, oferind atât speranța vindecării fizice, prin competența și profesionalitatea sa, cât și speranța care transcende însăși viața. Pacientul care primește și trăiește această speranță va putea descoperi astfel sensul ultim.Cine nu crede în slujire, nu crede în Cristos, nu crede nici în Dumnezeu.
Numai Evanghelia lui Isus ne poate salva, dar numai când fiecare, asemenea sfântului Paul, îşi ia în serios responsabilitatea de a trăi şi vesti Evanghelia.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
