„Apropiindu-se Paştele iudeilor, Isus s-a urcat la Ierusalim”, notează evanghelistul Ioan în fragmentul evanghelic care a fost proclamat. Şi pentru noi se apropie Paştele şi Liturgia nu uneşte din nou cu grupul ucenicilor care-l însoţesc pe Isus. Vedem pe chipul lui Isus indignare şi duritate faţă de situaţia în care se afla casa Tatălui său, templul din Ierusalim. Trebuie să mărturisim că ne impresionează gestul său: „a făcut un bici din funii şi i-a izgonit pe toţi afară din templu”.

Gestul polemic al lui Isus se reface la profeţii Vechiului Testament, care deseori au polemizat cu instituţia templului şi cultul care se desfăşura acolo, bineînţeles nu pentru a-l aboli, ci pentru a-l purifica. Cultul datorat lui Dumnezeu, aminteau mereu profeţii, nu trebuie să se limiteze numai la adorare, pentru că este în acelaşi timp şi misiune şi convertire. Cu atât mai mult cu cât ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, parte esenţială a cultului, trebuia să angajeze viaţa fiecăruia. În templu apoi are loc întâlnirea cu Dumnezeul cel viu, nu cu un Dumnezeu închis în templu şi preocupat de sine, ci cu un Dumnezeu interesat de om.

Isus Cristos este adevăratul templu: „El vorbea despre templul trupului său”. Ce înseamnă faptul că Isus este adevăratul templu? Semnificaţia templului în Vechiul Testament era dublă: loc al întâlnirii cu Dumnezeu şi loc al adunării triburilor lui Israel. Avem aşadar o dimensiune verticală şi una orizontală. În Isus se realizează ambele dimensiuni. În El putem face o autentică experienţă a lui Dumnezeu şi tot în El putem face o autentică experienţă de fraternitate.

Știm că acceptarea lui Cristos prin credinţă îl transformă şi pe om în templu, locuinţa Duhului Sfânt: „Nu ştiţi voi că sunteţi templul lui Dumnezeu?” (1Cor 3,16). Iar interiorul omului de multe ori se aseamănă mai mult cu o piaţă agitată de afaceri decât cu un templu al lui Dumnezeu. De câte ori nu ne reducem viaţa la o afacere de vânzare-cumpărare, unde a dispărut gratuitatea iubirii! De câte ori a trebuit să constatăm, plecând de la noi înşine, atrofierea bunăvoinţei, a compasiunii, a iertării! Iată tot atâtea aspecte care au nevoie de biciul cuvântului lui Isus pentru a fi înlăturate.

Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău



PUBLICITATE