Evanghelia din această duminică ni-l prezintă pe Isus Cristos ca fiind condus de Duhul Sfânt în pustiu (cf. Mc 1,12). Citind fragmentul evanghelic de astăzi ne surprinde modul succint al evanghelistului Marcu de a ne prezenta acest moment al pustiului din viaţa lui Isus. Privind în celelalte evanghelii sinoptice vedem cum acestea ne vorbesc pe larg despre acest moment prezentând chiar ispitirile propriu-zise la care a fost supus Isus. În schimb, la evanghelistul Marcu vedem cum accentul nu cade pe ispitirile propriu-zise şi nici pe modul cum Isus a luptat împotriva lor, ci mai ales pe faptul că acolo, în pustiu, Isus nu era singur. Înţelegem astfel de ce, poate mai mult ca în alte momente ale vieţii noastre, atunci când vrem să ne apropiem de Dumnezeu avem nevoie de a ne retrage în pustiu, nu atât pentru a fi ispitiţi, cât mai ales pentru a redescoperi acolo prezenţa divină care nu se depărtează de cel aflat în încercare.

Deşertul a fost şcoala unde Isus a mers pentru a distinge vocea lui Dumnezeu, pe care trebuia să o urmeze, de vocea lui Satana, care îl ispitea. Câte voci auzim din momentul în care ne trezim dimineaţa şi până când ne culcăm noaptea? Vocile nenumărate din ziare, de la radio şi de la televiziune; vocile celor care trăiesc şi muncesc cu noi; şi să nu uităm vocile noastre interioare.

În deşert ajungem să ne cunoaştem noi pe noi, punctele tari şi punctele slabe, chemarea noastră divină. În deşert Isus a întâlnit fiare şi îngeri. Există fiare şi îngeri în fiecare dintre noi. Uneori, din cunoaşterea noastră superficială, nu reuşim să recunoaştem fiarele din noi şi trăim într-o glorie goală, sau nu reuşim să recunoaştem îngerii din noi şi ne dedăm urii de sine. Dar în liniştea şi reculegerea din deşert ajungem să ne împăcăm cu noi.

Postul este un timp al experienţe în deşert. Putem să punem deoparte un loc şi un timp în care să fim singuri cu Dumnezeu, un timp în care să ne distanţăm de numeroasele zgomote şi voci, un timp pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu, un timp pentru a redescoperi cine suntem în faţa lui Dumnezeu.

Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău



PUBLICITATE