19 aprilie 2024
ActualitateMilitarii din forţele pentru operaţii speciale sărbătoresc de 1 martie

- luna lui mărţişor debutează la Batalionul 630 paraşutişti "Smaranda Brăescu" cu o zi de sărbătoare - pe 1 martie, Armata României sărbătoreşte Ziua Forţelor pentru operaţii speciale

Militarii din forţele pentru operaţii speciale sărbătoresc de 1 martie

Aniversarea Zilei Forţelor pentru operaţii speciale este legată de înfiinţarea primei unităţi acţionale de operaţii speciale, la 1 martie 2003, dată la care a fost constituit Batalionul 1 forţe speciale, redenumit ulterior Batalionul 1 operaţii speciale “Vulturii”. O scurtă trecere prin istorie ne arată că în anul 2005 a fost constituit Centrul de instruire pentru operaţii speciale “General Grigore Baştan”, prin transformarea Şcolii de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale “General Grigore Baştan”.

În anul 2006, la nivelul Statului Major al Forţelor Navale a fost constituit Grupul naval de Forţe pentru operaţii speciale, iar începând cu 1 iunie 2014, Grupul naval de Forţe pentru operaţii speciale s-a transformat în Secţia scafandri pentru operaţii speciale. În anul 2008, la nivelul Statului Major al Forţelor Aeriene a fost constituit Detaşamentul de căutare-salvare prin luptă.

Anul 2008 a marcat un nou reper major în procesul dezvoltării operaţiilor speciale, prin înfiinţarea Componentei de operaţii speciale, structură de conducere la nivel strategic, destinată să exercite conducerea operaţională asupra structurilor Forţelor pentru operaţii speciale, aparţinând celor trei categorii de forţe ale armatei.



Începând cu 1 august 2009, structura de Forţe pentru operaţii speciale a fost extinsă prin înfiinţarea Regimentului 1 operaţii speciale, unitatea având în compunere Batalionul 1 operaţii speciale “Vulturii”, Batalionul 60 paraşutişti “Băneasa-Otopeni” şi Batalionul 498 paraşutişti “Smaranda Brăescu”. La 25 octombrie 2011, s-a înfiinţat Brigada 6 operaţii speciale “Mihai Viteazul”, prin transformarea Regimentului 1 operaţii speciale.

Tot la acea dată, a fost înfiinţat Batalionul 640 sprijin logistic “Horea, Cloşca şi Crişan”, iar Batalionul 1 operaţii speciale “Vulturii” a fost redenumit, Batalionul 610 operaţii speciale “Vulturii”, Batalionul 60 paraşutişti “Băneasa-Otopeni” a fost transformat în Batalionul 620 operaţii speciale “Băneasa-Otopeni”, respectiv Batalionul 498 paraşutişti “Smaranda Brăescu”, a fost redenumit Batalionul 630 paraşutişti “Smaranda Brăescu”.

“Forţele pentru operaţii speciale reprezintă o structură nouă şi modernă a Armatei României, cu personal policalificat, cu o bogată experienţă în teatrele de operaţii, având o contribuţie semnificativă în efortul general al Armatei României din teatrele de operaţii externe. Militarii de operaţii speciale sunt luptători policalificaţi, specializaţi pe domeniile operaţii, informaţii, comunicaţii, geniu-distrugeri, sanitari (combat medic). Majoritatea luptătorilor sunt calificaţi în paraşutism, scafandrerie, alpinism”, declară slt. Ioana Farcaş Gherghina, ofiţer de relaţii publice la Batalionul 630 paraşutişti “Smaranda Brăescu”

De-a lungul existenţei Batalionului 630 paraşutişti “Smaranda Brăescu”, un număr însemnat de ofiţeri, subofiţeri şi gradaţi profesionişti ai unităţii, au executat misiuni sub egida ONU, NATO, OSCE, activând în cadrul unor comandamente multinaţionale dislocate în teatre de operaţii sau în cadrul contingentelor militare româneşti. Începând cu anul 2012, militarii Batalionului 630 paraşutişti “Smaranda Brăescu” au executat misiuni specifice Forţelor pentru operaţii speciale, în teatrul de operaţii Afganistan, obţinând recunoaşterea internaţională a aliaţilor din alte armate participante în zonele de conflict.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri