Locuri celebre din Bacaul de altadata

111


– „Ne vedem la Aroneanu”, zicem dar stim cine a fost acest Aroneanu? -Stim unde este „Tic-Tac”, dar stim de unde-i vine numele? -De ce la „Podul Palosanu” nu vedem nici un pod?

Bacaul nostru, urât sau frumos, vesel sau trist, insorit sau plumbuit, este, indiferent de parerile subiective, si un loc al nostalgiilor urbane. Dovada in acest sens sta faptul ca, indiferent cât de mult i s-a schimbat fizionomia in ultimele decenii, orasul a intiparit in mintea locuitorilor sai repere cu un parfum greu de inlocuit.

Asa se face ca multe zone din oras, pe unde au trecut buldozere nervoase, ori constructori cu idei multe, poarta si acum numele unor cladiri si locuri reprezentative ce s-au modificat din temelii sau nici nu mai exista de foarte multi ani. Bacauanii inca le cer taximetristilor sa ii duca la Proletarul, inca se plimba in Parcul Libertatii, inca isi dau intâlnire in Piata Florescu sau au treaba la Podul Palosanu. Sunt urmele vechiului oras, de fapt legaturile sale cu noul oras, care tinde permanent sa evolueze, dar se agata de trecut.

 Locuri celebre din Bacaul de altadata
Fosta Strada Mare, actuala Mihai Viteazu, vazuta dinspre Cinema Central

Incercam in aceste pagini o plimbare imaginara in timp, intre Bacaul actual si cel de odinioara, fara a avea pretentia ca redam toate nuantele amintirilor, de multe ori subiective. Sunt amanunte culese din amintirile unor simpli cetateni din jurul nostru sau din scriituri despre Bacau. Aceste aparent simple denumiri sunt si o legatura intre generatiile mai coapte si cele tinere, care poate aud aceste nume, dar nu stiu ce au reprezentat in vechimea orasului.

Piata Florescu – Dr.Aroneanu – Revolutiei

 Locuri celebre din Bacaul de altadata

Actuala Piata a Revolutiei, de lânga Catedrala Catolica, a purtat numeroase nume de-a lungul timpului, iar unele sunt inca evocate de bacauani ca puncte de reper. Asa ca nu putini sunt cei care inca isi dau intâlnire in Piata Florescu. Sau, cu referire la acelasi perimetru, in Piata Doctor Aroneanu. Era una dintre cele mai aglomerate zone din oras, nod comercial, de unde pleca Strada Mare, unde era vechea Catedrala Catolica, o zona in care existau in majoritate case evreiesti cu mici magazinase la strada. Un reper in perimetrul respectiv era si o berarie care gazduia si o gogoserie, cu servire directa la trotuar, printr-o vitrina larga, la care tot timpul era coada. In Piata Florescu era si capat de linie pentru autobuzul ce lega centrul orasului de parcul Bistrita (Gheraiesti), traseu ce purta acelasi numar patru, ca si astazi. Capatul de linie, unde intorceau sau stationau autobuzele s-a mutat ulterior câteva zeci de metri mai incolo, in piata pietruita in care mai mereu baltea apa si unde mai târziu s-a ridicat sediul Bancii Comerciale, in fata Bisericii Precista.

Cine a fost Doctorul Aroneanu?

Doctorul Herman Aroneanu a fost un fruntas al miscarii socialiste din Bacau. El a luat de tînăr contact cu ideile socialiste incepind să activeze în mişcarea muncitorească încă de pe vremea studenţiei. El a fost un organizator al maselor muncitoare, aflandu-se de multe ori in fruntea muncitorimii băcăuane, buhuşene şi cea a altor localităţi. In toamna anului 1919, el a fost alaturi de muncitorii de la fabrica Letea iar, in februarie 1920, alaturi de muncitorii de la fabrica de postav de la Buhusi, la greva incheiata după 8 zile cu victoria completă a acestora. Dr. Aroneanu s-a aflat în fruntea delegaţiei muncitorilor fabricii de postav desemnată pentru ducerea tratativelor cu patronii.

„Una din cele mai impunătoare intruniri şi manifestaţii muncitoreşti pe care le-a cunoscut Bacăul anilor de după primul război mondial s-a desfăşurat la 21 martie 1920. Intrunirea a fost prilejuită de arestarea şi trimiterea la Curtea Marţială din Iaşi a lui Iancu Iliescu, conducător al mişcării muncitoreşti revoluţionare din zona Bacău – Roman – P. Neamţ. Ca răspuns la această arestare, muncitorimea a venit într-un suflet la gară, incercind să oprească trenul şi apoi foarte mulţi din cei angrenaţi în această acţiune au plecat cu cel arestat la Iaşi. De la Bacău Dr H. Aroneanu, omul fără frică şi plin de energie, a trimis curier special in regiune şi a răscolit intreaga muncitorime, pregătind-o pentru o grevă generală pe intreaga zonă Bacău-Neamţ-Roman”. Hotărîrea de luptă a muncitorimii a determinat ca numai după 24 de ore, Iancu Iliescu să fie pus in libertate de către Curtea Marţială din Iaşi, reîntorcindu-se imediat la Bacău.
Carpica-VI-15

Aroneanu avea sa fie arestat mai tarziu, pe cand se pregatea o greva nationala. A fost torturat si asasinat in inchisoarea garnizoanei orasului. Incercarea de musamalizare a crimei a declansat un val de proteste in tara iar o noua autopsie, realizata de dr. Mina Minovici, a stabilit ca Aroneanu a murit sufocat. De teama demonstratiilor populare, autoritatile au decis ca inmormântarea sa se faca sub paza unei companii de soldati cu baioneta la arma.

„Muncitorul” si „Spicul”

 Locuri celebre din Bacaul de altadata

In centrul Bacaului, pe Calea Marasesti, exista cel putin doua locatii al caror nume dainuie, chiar daca si-au schimbat de multa vreme firmele sau functiunea. „Muncitorul” este cinematograful care, pâna sa apara „Centralul”, era cea mai frecventata sala de proiectii din oras. Depasea in confort sali precum „Progresul” (la Gara) sau „Flamura Rosie” (intersectia Razboieni cu I.S.Sturza). La „Muncitorul” se intra la film cu bilete de 2, 3 sau 4 lei, in functie de ora sau loc in sala. Pâna la film sau dupa aceea, bacauanii se puteau destinde la Cofetaria „Nufarul”, din vecinatate. Ulterior, „Muncitorul” s-a transformat in sala de bingo, iar acum spatiul e ferecat si abandonat.
„Spicul” este numele altei zone, nume ce a ramas de la vechea alimentara si magazin de panificatie ce functionau aproximativ pe locul in care se afla azi magazinul Pambac de vis-a-vis de Primarie.

Parcul Libertatii

 Locuri celebre din Bacaul de altadata

„Mergem in Cancicov?”, intreaba nepotica. „Mai bine mergem in Parcul Libertatii”, raspunde bunicul. Fiecare o stie pe a lui, dar amândoi vorbesc despre acelasi loc: principalul parc al Bacaului, numit intr-un fel inainte de 1989 si altfel dupa 1989. A aparut in peisajul urbei in 1938, la cererea cetatenilor, iar locul ales a fost terenul dintre Spitalul „Pavel si Ana Cristea”, calea ferata si vechiul stadion.

 Locuri celebre din Bacaul de altadata

Proiectul de amenajare a fost întocmit de arhitectul peisagist Eduard Pinard, iar în anii 1961-1962 a suferit mai multe modificari, datorate construirii Teatrului de Vara. Initial s-a numit Parcul Carol, apoi a devenit Parcul Nou sau Parcul Eminescu. Din 1946 s-a numit Parcul Libertatii, iar din 1990 a devenit Parcul Cancicov. În parc a existat si un stadion, dar a fost desfiintat, iar în locul sau s-a înaltat cladirea Muzeului de Stiinte ale Naturii. La intrarea principala a fost inaltat initial bustul fruntasului comunist Lucretiu Patrascanu, inlocuit ulterior de cel al lui Mircea Cancicov.

Partizanul: De la bocanci de armata, la pantofi de moda

 Locuri celebre din Bacaul de altadata

Ne purtam de multe ori pasii prin magazinele sic din Arena Mall, cheltuim acolo bani grei, ne distram la filme, luam masa la restaurant. Toate acestea se intâmpla intr-un loc ce odinoara a fost reper al economiei orasului: fosta fabrica de incaltaminte „Partizanul”. Istoria fabricii de încaltaminte „Partizanul” începe la 1876, când un evreu, Samuel Filderman, soseste de la Focsani si încropeste un atelier de tabacarie, transformat ulterior in fabrica de incaltaminte. La nationalizarea din 11 iunie 1948, fabrica intra în proprietatea statului si primeste numele „Partizanul”. Se confectionau milioane de perechi anual, din care buna parte pentru Armata Româna. Se spune ca si Ceausestii isi comandau aici papucii. Se si exporta, în Franta, Olanda, Belgia, RFG, URSS sau Islanda. Când au aparut la „Partizanul” cizmele barbatesti tip „cowboy” a fost omor. Studentii de la Iasi pierdeau câte o zi la coada. Femeile se dadeau în vânt dupa încaltamintea din piele de curca, obtinuta de la Avicola Bacau. „Partizanul” a cusut milioanele de bocanci cu care ostasii din Orientul Mijlociu au trecut prin razboaiele anilor ’80. La apogeu, fabrica bacauana avea 5.000 de angajati. In 2006 a fost demolata de noul sau patron aparut dupa revolutie, care a pus in loc actualul Arena Mall. Zona este cunoscuta si acum sub numele de Partizanul.

Podul Palosanu, Podul cu lanturi

 Locuri celebre din Bacaul de altadata

Poate ca una dintre cele mai vechi embleme ale Bacaului evocata si acum ca punct de reper este Podul Palosanu. In memoriile multor localnici, asa se numeste inca intersectia strazilor Mioritei, 9 Mai, Stefan cel Mare si Vadul Bistritei. Care ulterior a mai fost botezata si „Curtea de Apel” sau „Bancorex”. „Podul Palosanu a fost un pod in toata puterea cuvântului, pe directia Fabricii Partizanul. Era destul de scurt, construit din lemn, peste pârâul Negel. Avea o latime cam cât actuala strada Mioritei, iar pârâul era atunci la vedere. Mai târziu, s-au facut lucrari de sistematizare si pârâul a fost dirijat prin subsolul strazii Mioritei. Astfel, podul si-a pierdut utilitatea, dar numele zonei a ramas inca actual”, povesteste Viorel Roman, om de presa si bacauan get-beget, bun cunoscator al istoriilor urbei. Pe vremuri, zona respectiva, mai ales strada Vadul Bistritei, era recunoscuta pentru ca adunase laolalta tiganii din oras, cu mestesugurile lor traditionale: fierari, aurari, lingurari sau rudari. In apropierea Podului Palosanu se afla si locuinta parintilor lui George Bacovia, adica tocmai casa in care s-a nascut poetul.
Iar in contextul reperelor cu referire la poduri din vechime este de amintit si Podul cu lanturi, situat la capatul nordic al strazii Stefan cel Mare. Podul mai exista si astazi, insa ii lipseste exact amanuntul care i-a dat numele: lanturile groase, metalice, de pe marginea trotuarelor sale.

Fabrica „Proletarul”

 Locuri celebre din Bacaul de altadata

N-a mai ramas aproape nici o urma din vestita fabrica de postav „Proletarul”, insa numele inca i-l poarta intreaga zona din apropierea Autogarii. A fost una dintre mândriile Bacaului, infiintata inca de prin 1920 de catre patronul Izvoranu. Aici se producea siac (postav) din care s-au facut hainele soldatilor români sau alte si alte sortimente de cea mai buna calitate, exportate in toata lumea. De-a lungul anilor, fabrica a rezistat tuturor transformarilor sociale, mentinându-si profilul de activitate initial. La apogeu, fabrica avea in jur de 1500 de angajati. In anii 1995-1996 a fost privatizata si, cu toate ca s-au mai facut investitii in retehnologizare, capitalismul a inghitit acest simbol al Bacaului, din care a ramas acum doar numele. Toate cladirile au fost rase de pe cele opt hectare de teren, pentru a face loc unor investitii de succes în versiune româneasca, adica un nou mall si imobile de locuinte.

Punguta cu doi bani

 Locuri celebre din Bacaul de altadata

Alaturi de derdelusul din Cornisa sau Parculetul lui Mos Gerila, specifice iernii, un alt loc din Bacau ii atragea ca un magnet pe copiii orasului. Un loc al carui nume inca il evoca cei ajunsi acum maturi, ca punct de reper in centrul târgului. Este vorba despre magazinul „Punguta cu doi bani”, un nesfârsit univers al jucariilor. Erau vremuri in care se importau masiv jucarii din China, adica tot felul de masinute cu baterii si telecomanda sau papusi, dar lânga care isi gaseau loc de cinste si jucariile produse in România, in special jocuri precum vestitele „Nu te supara, frate!”, „Fotbal” sau „Dacii si romanii”. Ori poate montajele electronice sau mingile multicolore de 13 sau 35 de lei, expuse in enorme impletituri metalice, inalte pâna la tavanul ornat cu personaje de poveste. Magazinul avea o firma luminoasa care semnifica taman cocosul din poveste si a sa punguta cu doi bani. Iar pe timp de iarna, vitrinele ii erau ornate feeric, cu globuri enorme, brazi impodobiti si fulgi de polistiren in chip de zapada, iar de geamurile acelea multi dintre noi si-o fi lipit nasurile cândva, in vreme de copilarie. La etajul magazinului fiintau raioane de imbracaminte, tot pentru copii.
Dupa Revolutie, locul basmului a fost luat de un mult mai prozaic magazin alimentar combinat cu pizzerie. Numele „Punguta” a ramas insa, mai ales in memoria afectiva care acum sunt de vârsta medie.

Zona Tic-Tac

 Locuri celebre din Bacaul de altadata
Zona Tic-Tac

Mai toata lumea a auzit de statia de autobuz Tic-Tac, dar mai putin se stie ca acest nume, imprumutat intregii zone de la intâlnirea cartierelor Cornisa I si Cornisa II, de pe Calea Marasesti, era dat de complexul comercial de odinioara, acolo unde acum se afla un club si o spalatorie. Complexul avea la strada o firma impunatoare, iluminata pe timp de noapte, ce simboliza un ceas. Includea un aprozar, unde mai intotdeauna se gasea Pepsi (pe la inceputul anilor ’70), un magazin alimentar bine aprovizionat pâna sa impuna Ceausescu rationalizarea, o cafenea unde se gaseau lichioruri fine, zahar candel sau cafea cu caimac facuta la comanda, in ibrice mici, la nisip, un restaurant cu autoservire mai mereu aglomerat, un bar cochet, o cofetarie, o farmacie, o frizerie, o croitorie. Tot in preajma, spre intrarea in Institut (cum se numea Universitatea pe vremuri) exista o gogoserie, bucuria copiilor din Cornisa. In curtea compelxului exista un bazin din care se vindeau pesti vii, mai ales crapi grasuni, stiuci sau caras. Cladirile si curtea se mai vad si acum, dar functiunile le sunt altele. Pe locul unde s-au inaltat ulterior blocurile turn de vis-à-vis de McDonald’s erau case destul de ponosite, iar actuala Cale Marasesti era mult mai ingusta.

Imagini aparute in albumul „Clepsidra cu robinet”, autor Ioan Bisca, Editura „Desteptarea” 2014



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

111 COMENTARII

  1. Este reconfortant să constaţi, ca cetăţean în vârstă, că actuala generaţie este preocupată şi de păstrarea şi redarea amintirilor despre bătrâna noastră urbe. Felicitări, domnule Ovidiu Pauliuc, pentru iniţiativa rememorării locurilor devenite simbol. Este loc pentru „săpături mai adânci”, până prin secolul XIX măcar, pentru completarea filmului evoluţiei urbane a Bacăului. Insistaţi să găsiţi surse documentare şi, cu siguranţă, viitoarele generaţii vă vor fi recunoscătoare!

  2. Da ,sunt cu adevarat niste amintiri frumoase ce tine de vechimea orasului BACAU. Dar totusi „PIATA FLORESCU trebuia daramata ,pentru ca era plina de cocioabe si de oameni de cea mai joasa speta. De multe ori imi era teama sa trec spre piata din cauza cladirilor vechi din care cadeau caramizi ,ba chiar o luam prin mijlocul strazii. Nimic de zis ,chiar imi amintesc de cinematograful ” MUNCITORUL” unde ma duceam cu prietenele mele de la bloc si vizionam cele mai frumoase filme. Apoi dupa film mergeam la cofetaria si patiseria de langa cinematograf.

    • Nu mi-a placut deloc afirmarea dumneavostra despre Piata Florescu ! Cum erau acei oameni de „cea mai joasa speta „, cum ii numiti ? Eu am locuit pe strada Dr. Aroneanu nr. 2 unde s-a construit Palatul Telefoanelor. Aveam vecini numai evrei, majoritatea intelectuali. Urât limbaj aveti !

  3. Fain articol, felicitari, nota zece. De apreciat, daca este cazul, si faptul ca la Desteptarea exista la nivel de redsef deschiderea necesara ca sa publicati subiecte variate si mai putina politica. In ceea ce priveste subiectul in sine… cerd ca un tanar normal la cap care citeste acest articol realizeaza ca Bacaul nu era un oras mort pe timpul comunismului, ba chiar din contra. Existau obiective economice de interes national si chiar international, Bacaul exporta tot felul de produse manufacturate, si nu curve, ca in zilele noastre. Din pacate, Bacaul a fost parazitat de o clica subtire dar obraznica de derbedei care a distrus acest oras, care a distrus identitatea acestei localitati, nu mai spun despre intreprinderile falimentate cu buna stiinta. Printre altele, pe toate gardurile si pe toate institutiile a aparut numele Cancicov. Cu Patrascanu ce ati avut ? A fost un intelectual in primul rand, apoi a fost patriot si in al treilea rand, comunist. El este cel care a negociat iesirea Romaniei din alianta cu Germania, iar negocierile purtate la Moscova de catre delegatia condusa de Patrascanu au permis recuperarea Ardealului de Nord, dupa incheierea razboiului, pamant romanesc pe care, apropos, SUA si Anglia nu au fost de acord sa ne fie retrocedat dupa 1945. Sovieticii, insa, au insistat ca Ungaria, care luptase impotriva lor pana la final, sa nu fie recompensata cu pamantul altora. In fine, istoria are multe camari care ascund cadavre. Ca si Bacaul, de altfel…

    • Mananci cu polonicul referitor la Patrascanu . A fost un biet nenorocit de comunist , care este adevarat , avea studii superioare si cam atat. Tot ce ai spus cu caracter istoric sunt aberatii , tampeniile si minciunile tipice propagandei comunisto-securiste.In 1944 Romania a fost salvata de REGELE MIHAI ! Punct.Probabil esti unul din acei „intelectuali ” rosii care au prostit atatea generatii pana in 1989.

      • Esti tipul de idiot ranced care are impresia ca daca a zis el „punct”, gata nu mai e nevoie de nicio argumentatie.
        Pai in dejectiile neuronale pe care le-ai deversat mai sus nu observ niciun argument concret care sa ti le sustina. Macar antevorbitorul caruia te-ai scremut sa-i raspunzi si-a argumentat punctul de vedere.

      • VALEU,”VOV & UPS”, CÎT ”DI DIȘTIEPT” EȘTI, BĂI, PROSTĂLĂULE! (”ȚARĂ MINORĂ,ȚARĂ DE SECĂTURI!”) SAU, MAI ”PI-NȚĂLESU” TĂU, PROSTANE, HAI, SEKTYR, BRE, SECĂTURĂ! ”OCHIEI”?

    • Negelul curgea dinspre ICIL, CPL etc. La inceputul anilor ’70 au fost multe ploi iar paraul a iesit din matca. Ma trimiteau bunicii sa vedem , de pe podul de la Margineni ( care era diferit de cel de Acum) , unde ajungea apa. Intre timp bunicii urcau lucruri importante in pod ( perne, carti, plapumi, paturi- foarte importante pentru ei la acea vreme). Imi amintesc cupele de metal pentru inghetata de la ” Nufarul”, gogoseria de „sub pasaj „.

  4. O lectie de istorie locala! Felicitari! Nu sunt bacauan la origine, dar traiesc aici de 25 de ani, iar copilul meu este nascut in Bacau. Cu siguranta va fi incantat (ca si mine dealtfel) sa vada si sa citeasca despre locurile consacrate ale Bacaului. Toata stima autorului acestui articol!

  5. Felicitari Dl Pauliuc. Unul din cele mai frumoase articole citite in Desteptarea din ultima vreme. Trebuie sa existe preocupare pentru simbolurile orasului, fie ele si doar la nivel de amintire , astfel putem cladi altele la fel de pregnante cu trecerea anilor.

    • Multumim …pentru acest.maraton.al amintirilor! E minunata initiativa..si cred ca ar trebui f. des sa vada tinerki de azi..ce istorie a trecutului s a derulat in orasul nostru..sa stie si sa respecte ce a fost sau inca mai este ! -multumim –

  6. Felicitari, Ovidiu! Chiar imi era dor de un articol marca Pauliuc. Cam rare in ultimul timp…Acu’, daca tot ai desartat tolba cu amintiri, sa zicem ca restaurantul cu gogoserie de care faci zicere in fragmentul despre Piata Florescu era, daca memoria nu-mi joaca feste, nu mai putin celebrul Macu’ Rosu. Peste drum, in coltul fostelor Telefoane, actualmente sediul Banc Post, era un chiosc de inghetata care avea o inghetata la cornet bestiala, plus vestita Polar sau „inghetata sapun”.
    Spicul nu era „aproximativ” pe locul actualului magazin Pambac, ci chiar acesta era. Cat despre Muncitorul, imi aduc aminte ca aici am vazut in 1978 primul film din Razboiul Stelelor. Am stat pe culoar, direct pe parchet, pentru ca la Muncitorul nu erau trepte ca la Progresul sau Flamura Rosie, care avea chiar si balcon. Biletele se scumpise deja…In primele doua randuri costau 3 lei, urmatoarele doua erau 4 lei, in timp ce in restul salii plateai 6 lei.

  7. O precizare pentru curiosi: podul Palosanu, si-a luat numele de la socrul pictorului Nicu Enea , adica fostul proprietar al casei memoriale ,,Nicu Enea”, casa care exista si in prezent, in apropierea celebrei intersectii.

    • Informația este falsă! Expresia folosită este „la pod La Paloșanu” nu „la podul LUI Paloșanu”. Pentru cei interesați, există în arhive documente care confirmă că la pod era casa și terenul familiei Nicolae Paloșanu, familie care nu avea nimic comun cu familia socrului pictorului. Pentru susținerea afirmației, citez un fragment din monografia Bacăului scrisă în anul 1933 de Gr. Grigorovici, fost primar al urbei (pag 44): … În anul 1930 s-a înființat o mică piașă de zarzavat și 4 compartimente de măcelărie, la punctul numit „Paloșanu”, de lângă podul pârâului Negel”.

  8. Bacaul nostri ar capata noi puteri daca in supermarketurile din oras s-ar vinde doar produse romanesti. De preferinta, alimente din judetul Bacau. Asa e in Polonia, totul din tara lor.
    La marketuri, acolo se duc banii dvs. Si pleaca de multe ori din tara. E nevoie de o legislatie pentru cetateni.
    Vocea mea nu se va auzi prea sus, din pacate.

    • Daca am fi uniti (prin intermediul FB),am putea boicota aceste supermarketuri.O saptamana ar fi de ajuns ca sa-i puna pe ganduri si sa schimbe ceva.Dar ,din pacate…

  9. Sa nu uitam de vestita fabrica „Letea” in care au lucrat mii de muncitori la fabricarea hartiei de bani, a caietelor, a hartiei de ziar si a celei igienice, dar si a pungilor…

    • In 69 lucram in fabrica de hirtie aveam 18 ani fabrica exporta hirtie in 27 de tari europene la acia data fabrica avea o sirena care suna la inceperea schimbului 1.2.3.

  10. Super!
    Hai sa vedem covrigaria de la Unitatea Militara de Aviatie, cozile de la Peco din aceeasi zona, Confectia, vechea Insula de Agrement, Casa de Oaspeti, magazinul Favorit…astea-s doar unele care-mi trec acum prin cap. Cu siguranta sunt mult mai multe

  11. Era undeva în stânga hotelului Decebal, unde sunt blocurile alea înalte. Acolo mai aveai noroc să găsești bilete mai ieftine pt ca era mai mic și mai vechi față de Muncitorul sau Central care erau noi și la mare modă. Mi se face pielea găină când îmi aduc aminte cum urcam scările înguste spre balcoane.
    Acolo am văzut multe filme, și ca să fac rost de bani rămâneam după meciurile lui Sport Club Bacău și adunam sticlele de bere sau dacă aveai noroc alea de spumant Zarea erau la mare căutare.
    Odată am avut o producție record de sticle culese după un meci că am reușit să-mi cumpăr radio Bic cu galenă de la etajul 4 de la Luceafărul. Pt mine era ca un pas pe lună și cu radioul ăla mă conectam lumea.
    Aoleu câte amintiri, câteodată cu prietenii mai facem incursiuni în timp și iese la iveală o grămadă de plăcute amintiri.

  12. In piata Florescu ea restaurantul PUI DE LUP ,Macu Rosu era unde este acum cu aproximatie magazinul JUNIOR ,nu stiu de cinema FLACARA dar cinema FLAMURA ROSIE era tot p e laga restaurantul MACU ROSU,

  13. in piata Florescu era autoservirea Macu Rosu,,cinema Flamura Rosie era dupa hotelul DECEBAL,,privind inspre Catredala..si i.mi amintesc…copil fiind..ca era un cerber la intrare care cerea ,,omul ti biletul..exact cum am scris..frumoase vremuri..si dupa film mergeam in parcul Trandafirilo unde era un vanzator de sirop cu sifon..felicitari..!!

  14. Locuiesc in Canada dar ani tineretii, i-am petrecut in acest oras. Cu placere, am citit acest articol amintindu-mi de locurile pe unde mi-am calauzit pasii. Coplesitor. Multumesc mult dl. Ovidiu. Abia astept sa ma intorc inapoi.

  15. Moto Velo era, la un moment dat, pe Mărășești, coltul din dreapta cum privești spre Casa de cultură (acum e o patiserie „Luca”. Prin ’70, avea un difuzor afară, si ne opream din „promenadă” ca să ascultăm „Delilah” lui Tom Jones. Ca în toate orașele de provincie si băcăuanii ieseau la plimbare/ promenada. Care acoperea zona dintre Parcul Trandafirilor si Policlinica veche. Si avea farmecul ei…

    • Vreau sa o felicit pe Rodica, pentru felul in care a redat mai sus „Plimbarea pi centru” pe care tinerii la vremea aceea o faceau cu mare placere.Citind rindurile de mai sus am retrait acea atmosfera mirifica, cu muzica, lumini, saluturi razlete, cautarea unei fete sau baiat prin multimea pe care o strabateai si erai fericit. Multumesc Rodica.

  16. Dar de cofetaria Randunica Mai stie cineva? Era pe locul hotelului Decebal, se mancau cele Mai delicioase prajituri cu frisca si se bea suc, nu cico, nu cola… Aici era pct. 0 de unde plecau trasurile in oras, 195…

  17. De Cuptorul de Aur isi mai aminteste cineva? Eu nu reusesc sa-mi amintesc unde era.. 🙁
    Foarte frumos articolul, va multumesc. Aproape ca uitasem de Punguta cu doi bani,,,

    • Cuptorul de Aur era la intersectia strazilor Garii cu IS Sturza, cam pe unde incepe pasajul subteran Stefan Guse, pe locul actualului restaurant Villa Borgese. Am avut la dispozitie o poza cu acea cladire, insa nu am mai folosit-o din ratiuni de spatiu editorial.

  18. Felicitari d-le Pauliuc, daca va asociati cu dl.Mihai Ceuca , dl.Roman si ati ca dumnealor ati putea intregi o frumoasa poveste a Bacaului de altadata. Pacat ca printre interesantele comentarii se strecoara si imbecilitati ca cele debitate de cel ce semneaza FIX, Limitati si la creer si la suflet. Inca odata felicirari….

  19. Flicitari d-le Pauliuc ! Pacat ca nu mi-ati publicat comentariul anterior, dar cu cel ce semneaza Fix…..are limbaj de om cu scaun la cap? sau poate dvs. tolerati asemenea indivizi.Eu ma refer strict la limbaj nu la idei…

  20. Nelu Basca nu are niciun merit? Cred ca o parte din poze sunt facute de el. Si mai cred ca si dl Mihai Ceuca are o contributie, el fiind adevaratul colectionar si pastratator de imagini vechi si foarte vechi ale Bacaului…

    • Exista in articol precizarea ca pozele au fost deja publicate in lucrarea „Clepsidra cu robinet”, a lui Nelu Bisca, unde se face referire la sursele imaginilor. De altfel, la realizarea materialului am lucrat impreuna, eu cu amintirile, documentarile si scrisul, el cu pozele, asa cum se face intr-o redactie.

    • Domnule anonim, vă mulțumesc pentru elogiu dar, articolul nu are la bază imaginile de epocă ale urbei surprinse în ilustratele aflate și în colecția mea (mai sunt colecționari în Bacău) ci fotografiile păstrate în fototeca prietenului Nelu Bâșcă. Este adevărat că reproducerile ilustratelor mele sunt puse free la dispoziția celor interesați dar, în acest articol nu au fost utile. Poate într-o relatare despre urbea Bacău de prin anii 1900…

  21. Multumesc mult stimate domn pentru acest articol insotit si de imagini mi-aduc aminte de copilaria mea mai ales de comentariile facute care vin ca o manusa la imaginile prezentate nu v-ati gindit sa editati o carte care sa cuprinda imagini marite si comentarii care sa o poata cumpara orice bacauan spre amintire deoarece sunt foarte multi plecati din tara si chiar este nevoie de o carte cu imagini marite asi mai da citeva amanunte cum au mai facut si alte persoane podul cu lanturi care este podul peste birnat era un pod ingust facut din bare de fier cu nituri strajuit de doua acolade laterale tot din fier iar lanturile strajuia intrarea si esirea de pe pod erau lanturi foarte groase emblematice la acea vreme situat pe str.stefan cel mare-calea moldovei.Podul Palosanu da chiar a existat la intersectia calea mioritei cu stefan cel mare era un pod tot din fier cu balustrade mici cam de un metru nu mai stiu ce piriu trecea pe acolo dar era dezolant gunoaie si altele din intersectie spre podul serbanesti era locul tiganilor meseriasi potcovarii cazangii lingurari bijutieri etc.era si o piata mica si un restaurant bomba.acel piriu a fost colectat si bagat pe doua tuburi paralele mari inalte de marimea unui om si acoperite podul binenteles a fost demontat.In centru unde erau telefoanele si punguta era un difuzor mare din alea sistem galeata care cinta toata ziua birjele erau deo parte si de alta unde este acum Decebal era un singur autobuz care pleca din centru adica decebal spre esirea Bucuresti sunt nascut in 1951 aveam atunci vreo 4 ani cred ma ducea mama de mina ma fascina acel difuzor nu intelegeam cum cinta unde sunt muzicantii.ce vremuri dar au trecut.

  22. Un articol frumos.Pe mine m-a facut sa plang.La 33 de ani ai mei ma uit cu tristete la amintirile marilor fabrici din oras si ce pacat e ca au ramas doar amintiri.Aveau oamenii de munca si nu se mai gandeau la mutari.Mama si acum pomeneste sandalele si pantofii de la Partizanul.Eu una as da o parte din modernul zilelor noastre pe vechile zile ale Bacaului de altadata.

  23. Multumiri tuturor care au arata aceste imagini ! Eram , in anii ’60-’79 , de casa cum se spune . Mi-am adus aminte de toate acele locuri ale copilariei . Am fost locatara in Cornisa 1 , bl.16 .

  24. Felicitari!!! Bacaul… orasul tineretii mele…si acum imi aduc aminte de Bacaul anilor 80. S-au schimbat multe …si ati reusit sa ma faceti sa devin melancolica…😔

  25. Am lucrat la Partizanul 17 ani . Cum a venit revolutia ,cum a disparut tot , Pacat , Acum au facut MOL ce sa ales de toata fabrica ,nimic .ERA o fabrica care munceau peste 5000 de oameni

  26. Foarte frumos articolul! La cat mai multe dintre aceste subiecte, care starnesc amintiri si aduc zambetul pe buzele oamenilor, mie una mi-e tare dor de anii aceia, insa prezentul are si el partile lui bune. Pacat insa ca autoritatile nu stiu sa puna in valoare zonele cu potential turistic, gen Casa memoriala George Bacovia, insula de agrement, Parcul dendrologic Hemeiusi, Observatorul Astronomic etc. locatii care ar aduce un plus de venit la bugetul local.

  27. Mulțumim domnului VIOREL ROMAN pentru opțiunea autobiografiei orașului BACĂU. Dar despre I.P. BACĂU din Str. ELIBERĂRII Nr. 53 nu spunem nimic///—Hai POLIGRAFUL///

  28. domnule Cambos am citit cu multa nostalgiearticole cu mult gust si mi-a facut sa ma simt acum 60 de ani cand am emigrat.Vreau sa va povestesc ca eu sunt nascut in bacau si va cunoscfoarte bine pe tatal dunevioastra pe Lori Cambos ,,Aizic mare artista lateatru de stat bacau pe Roaina pentru toti trei Z L si ceva picant eu sunt nascut in casa lui Bacovia care era pe strada Neulai Balcescu care ulterior sa demolat pacat eu va multumesc pentru tot ce ati scris S A L O M

  29. VALEU,”VOV & UPS”, CÎT ”DI DIȘTIEPT” EȘTI, BĂI, PROSTĂLĂULE! ROMANIA A FOST CADORISITĂ LUI STALIN, PRIN CELEBRUL, NU PENTRU TINE, PROSTANE, ”BELET” DIN OCT.’44, DE CĂTRE ”BĂBACA”-ȚI, ALCOOLICUL ”CIORCILĂ”, LA ”TANDEM” CU PARALITICUL LUETIC ”ROZĂVELT”! PANIMAIȘ?, PEDICULUS PUBIS. AȘA CĂ, O URARE DIN PARTEA LUI ”MEMET”:”HAI SEKTYR, BRE, SECĂTURĂ!” (”ȚARĂ MINORĂ, ȚARĂ DE SECĂTURI!”)

  30. buna ziua tuturor Bacauanilor de oriunde s-ar afla
    m-a bucurat faptul ca amintiri bacauane s-au trezit.si eu sint nascut si crescut la Bacau.am vizitat deseori Bacaul in ultimii 10-15 ani si am sesizat cum a evolut orasul cum s-a tranformat dintr-o urbe provinciala intr-un oras frumos in care trecutul si prezentul se impletesc.avind in vedere ca copilaria mi-am petrecut-o pe str i.v.stalin(ionita sturza)i-mi permit sa punctez citeva lucruri:de la cinematograful flamura rosie in balconul caruia am petrecut ore frumoase la adapostul intunericului erau citeva case intuna locuind Aurel Iancovici dirijorul orchestrei „plaiurile bistritii”unde s-au lansat generatii de interpreti de muzica populara,dupa ei era cofetaria Rindunica care avea o gradina mica.in continuare la colt era libraria plasata vizavis de telefoane,in continuare era macul rosu restaurant cu autoservire.strada paun pinciu si apoi cinematograful timpuri noi,dupa el era iarasi o cofetarie,dupa ea o farmacie,restaurantul consum,chioscul cu ziare,frizerie,posta.in continuare era gradina mica cu o placintarie ,apoi fotograful la Misu in continuare era gostatul,ceva case de locuit,fotograful Segal si apoi parcul trandafirilor,cu restaurantul aferent,bazin cu apa,chioscul unde cinta famfara militara si singurul W.C. public din acele vremuri.vizavi de biserica Sf.Nicolai era un spatiu viran in care la inceput
    puneau cortul circului si mai tirziu pomul de iarna municipal.parcul trandafirilor a fost locul unde
    tineri intre 15 si 30 se stringeau in jurul lui Tera si cintau cintecele la moda ale acelor vremuri inclusiv lalele al lui Luigi Ionescu bacauanul de la letea.mai era Lazarica cu acordeonul si tobosarul Lipa care se antrena la clubul Vointa din strada mare.
    aici in Israel avem intilnirea bacauanilor in fiecare an cind ne intilnim in jur de 250-300 de fosti bacauani
    toate bune
    Lalele al lui Luigi Ionescu.

  31. Am citit articolul cu mare interes. Cateva comentarii au completat articolul; aceste randuri mi-au trezit amintiri placute. Am trait copilaria anilor ’80 in acest oras minunat. Imi aduc aminte de cofetaria Nufarul si Placintaria Moldoveanca. De derdelusul „trei cocoase”. De magazinele cu jucarii Favorit si Punguta cu doi bani. Imi aduc aminte de acele masini cu trei roti de la Mercur sau se mai carau prajituri. Deasemenea imi aduc aminte cu drag de iluminatul din oras si diverse cartiere: zimbru, aleea ghioceilor, doctor Aroneanu, piata Florescu si multe altele. Din pacate se cam face „economie” acum la iluminat. Mi-ar placea sa revad fotografii ale Bacaului de alta data.
    Felicitari pentru articol!

  32. Am recunoscut toate locurile din acest articol si in copilarie am si fost pe acolo,intradevar i-mi amintesc cu nostalgie de,,magazinul Universal,cofetaria Randunica,unde ma ducea mama de mana,cand intram acolo era un parfum de dulciuri nemaipomenit si unde peste ani sa construit cofetaria Select in care am lucrat ptr multi ani ,,,si la Cuptorul de aur,unde lumea statea la coada sa ia acea paine calda si buna (fara Euri ca acum ) si piata centrala,mai stiu si autogara de langa biserica sf Neculai,Strada Mare cu toate acele magazine mici,cinematografele care erau mereu pline si centrul era aglomerat duminica pe ambele trotuare,vanzatorii ambulanti de inghetata sau loz in plic,era o atmosfera cu un farmec aparte…si cate ar mai fi de povestit ….

  33. Multumim D-lui Pauliuc Ovidiu ,pentru aceste ” ADUCERI AMINTE”.Pentru cei care am plecat din orasul Bacau sunt benefice .Da,nu vom uita niciodata locurile unde am petrecut cei mai frumosi ani.Copil fiind am locuit pe strada 15August(in spatele pietii),apoi in spatele hotelului Bistrita si mai apoi in centru deasupra farmaciei,de unde priveam seara la cei ce se plimbau.Sant sigura ca nimeni nu uita orasul lui de bastina ,cu bune si cu rele.Sunt anii cei mai frumosi ai nostri,traim din amintiri frumoase si asta inseamna f.mult.Inca o data felicitari!

  34. Felicitari D_lui Pauliuc Ovidiu pentru aceste „ADUCERI AMINTE”Pentru cei plecati din Bacau este o mare incantare intalnirea cu orasul in care ai trait cei mai multi ani.Copilaria cu tot ce inseamna<cinematografe<cofetarii ,parcuri ,poduri ,fabrici,stranduri….Sunt amintirile noastre<nu le vom uita niciodata.Va multumesc!

  35. TOTUI BINE ȘI FRUMOS, DAR CU ”LOCAȚIA” A-I DATO-N BARĂ… AR TREBUI CONSULTATE ȘI DICȚIONARELE, DIN CÎND ÎN CÎND, ȘI NU DE FOLOSIT CUVINTELE ”DUPĂ URECHE” SAU ”MODĂ”…

  36. Nbbou rahat esti tu si tot neamul tau.Eu sunt Bacauan suta la suta si pot sa spun cu mana pe inima ca a fost cel mai frumos oras din ROMANIA ,acum din pacate arata destul de rau dar speram sa se mai indrepte ceva

  37. Frumos don’le ,foarte frumos articolul.Ne-ati cam rascolit,ce-i drept,dar ,in acelasi timp ,ne-ati facut sa ne simtim ,pentru putin timp,copii.Iubesc Bacaul,vechi sau mai nou si nu l-as schimba nicicand cu alt oras.Felicitari ,mai asteptam si alte articole de bun gust !

LĂSAȚI UN MESAJ