Anchete la Ambulanța Bacău după moartea unui elev de 15 ani. Salvarea cu medic a ajuns după aproape două ore

Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență au declanșat anchete la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, după moartea unui elev de 15 ani care s-a prăbușit în curtea școlii, în timpul unei pauze. Băiatul a primit îngrijiri medicale de la un echipaj fără medic, iar o ambulanță cu doctor a ajuns la caz după aproape două ore.

Adolescentul s-a prăbușit în timpul pauzei, iar colegii au crezut inițial că a alunecat și s-a înecat cu mâncarea. Surse apropiate anchetei susțin însă că medicii legiști au descoperit o inimă mărită față de dimensiunile normale pentru vârsta sa, ceea ce ar putea indica o afecțiune cardiacă nediagnosticată. Totodată, necropsia ar fi stabilit că băiatul s-a înecat cu propria vomă, a anunțat ProTV.

Primul apel la 112 a fost efectuat la ora 12:32. Potrivit datelor prezentate de anchetatori, primul echipaj trimis la caz a fost unul fără medic, format doar din asistent medical, care a plecat de la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău către localitatea aflată la aproximativ 30 de kilometri distanță și a ajuns după 27 de minute.



Cadrele medicale de pe primul echipaj au solicitat ulterior sprijinul unei ambulanțe cu medic, însă aceasta a ajuns după o oră și 50 de minute de la apelul inițial. După aproape trei ore de manevre și intervenții, copilul a fost declarat decedat.

Mama băiatului a acuzat întârzierea intervenției medicale. „Copilul nu mi-a leșinat, nu mi-a zis că mă doare inima, nu mi-a zis nimic niciodată. Trebuia să vină mai din timp că îl salvau”, a declarat femeia.

Managerul Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, dr. Aura Crețu, a afirmat inițial că în momentul apelului exista un singur echipaj cu medic disponibil în județ și că acesta se afla la o altă intervenție. Ulterior, aceasta și-a modificat declarația, precizând că în stația centrală erau disponibile atât un echipaj cu asistent, cât și unul cu medic.

Medicul coordonator al Ambulanței Bacău, Sorin Enescu, a explicat că decizia trimiterii inițiale a unui echipaj fără medic a fost luată în funcție de distanță și de informațiile incomplete primite prin apelul la 112. Întrebat dacă elevul ar fi avut șanse mai mari de supraviețuire dacă un medic ajungea mai rapid la fața locului, acesta a declarat că „nu poate să se pronunțe”, dar că, în opinia sa, „probabil nu”.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat declanșarea unui control la Ambulanța Bacău și verificarea convorbirii dintre apelant și dispeceratul medical. „Dacă s-a greșit, vor urma sancțiuni”, a afirmat ministrul.

Potrivit autorităților, la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău activează doar 12 medici din necesarul de 36, iar în ziua incidentului un singur medic era de serviciu.

Și Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că va analiza modul în care a fost gestionată intervenția. În paralel, polițiștii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.



spot_img
spot_img