duminică, 21 decembrie 2025

Ziua Porţilor Deschise: Cum a fost la Tribunalul Bacău

Vineri 25 octombrie 2019 la Tribunalul Bacău a fost sărbătorită Ziua Europeană a Justiţiei.

Tribunalul Bacău a primit in vizită elevi de la Colegiul Naţional Ferdinand I şi Colegiul Naţional Pedagogic Ştefan cel Mare.

Aceştia au putut vizita sălile de judecată, arhiva şi spaţiile tribunalului.



Ei au fost însoţiţi de asistenţii judiciari Popa Emilia, Azoiţei Vasile, Gioni Popa Gavrilovici care le-a putut explica structura sistemului judiciar, structura sălii de judecată, ce inseamnă un proces civil şi care sunt părţile acestuia, prezentarea temei alese fenomenul de bullying, urmat de conceperea unei speţe şi simularea unui proces ad hoc cu elevii prezenţi.

De la ora 13:00, una dntre sălile de şedinţă a găzduit un proces simulat organizat de trupa de teatru Transparency, alcătuită din elevi ai Colegillor Naţionale „Ferdinand l” şi „Vasile Alecsandri „, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” şi Colegiul Economic „Ion Ghica”. Echipa de actorii a fost indrumată de judecătorul Camelia lonescu şi avocatul Felicia Creţu.

Tema aleasă pentru simularea procesului din acest an a fost „fenomenul de bullying”, pentru a transmite un semnal de alarmă şi pentru constientizarea acestui fenomen ce capătă tot mai multă amploare.



spot_img