În România zici că în fiecare zi e 2 februarie. Știți ce zi e aia? E «Ziua Cârtiței», teoretic, ziua în care într-un mic oraș din Pennsylvania, SUA, cârtița Phil își vede sau nu umbra și prin asta prezice că iarna va mai dura încă șase săptămâni.
Bine, nu asta e ideea; expresia se referă la filmul în care Bill Murray se trezește în fiecare dimineață să constate că iar e 2 februarie. Cam asta e și România, toate zilele par la fel: aceeași agitație inutilă, aceleași scandaluri, aceleași manipulări, aceleași idei învârtite pe ecrane și cu aceleași concluzii.

Că doar numai nebunii se pot gândi că urmând aceeași rețetă, s-ar putea să iasă vreodată altceva. Mai precis: principiul GIGO: garbage in, garbage out. Gunoi bagi în malaxor, ce credeți că poate să iasă? Savarine?

E drept, se mai întâmplă să primim niște semnale din afara cercului, dar, cred că vă dați seama ce se întâmplă: bravii noștri politicieni și analiști politici, toți legați cu aceleași sfori, vor trage aceleași concluzii și dacă e senin și dacă plouă. Atentat la Kabul cu victime românești? Ne trebuie mai multe trupe în Afganistan, trebuie să cumpărăm mai multe arme de la americani, să avem mai multe baze și să le dăm gazele.

Nu e atentat la Kabul? Tot trebuie mai mulți soldați în Afganistan, mai multe rachete și avioane expirate plus gazele date pe gratis americanilor cu rugămintea să mai planteze niște baze militare prin spațiul carpato-danubiano-pontic.

Nu-i bai, că dacă eram în anii ’50, aceiași oameni s-ar fi rugat de ruși să ne ia petrolul și să mai bage câte un sovrom și câte o unitate militară sovietică prin țară. Mai țineți minte cum a ieșit Phil (da, personajul principal avea același prenume cu cârtița) din bucla temporală și a ajuns să se trezească pe 3 februarie? A evoluat. Ceea ce ne doresc și nouă!