Rețeaua de iluminat public extinsă în satul Lunca Dochiei, comuna Urechești

Primăria comunei Urechești, județul Bacău, a extins rețeaua de iluminat public în satul Lunca Dochiei, pe tronsonul care duce către Biserica „Sfântul Nicolae”, în urma unei colaborări între administrația locală și comunitate.

Potrivit primarului Nicu Stoica, lucrările au presupus montarea de stâlpi metalici și lămpi de iluminat stradal, precum și curățarea zonei de vegetație, pentru a asigura accesul și vizibilitatea în condiții optime.

Edilul a precizat că intervenția a fost realizată și pentru a permite credincioșilor să participe în siguranță la slujba de Sfânta Înviere, desfășurată la biserica din localitate.



Primarul Nicu Stoica a mulțumit cetățenilor care s-au implicat în realizarea proiectului, menționând că stâlpii de iluminat au fost achiziționați cu sprijinul credincioșilor din comunitate.

„Implicarea dumneavoastră este un exemplu de solidaritate și responsabilitate civică”, a transmis edilul.

Totodată, acesta a adresat mulțumiri Florentinei Mitrea și Mihaelei Ciubotaru pentru implicarea în realizarea proiectului, precum și angajaților Primăriei comunei Urechești pentru sprijinul acordat.

Reprezentanții administrației locale afirmă că astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea comunității și la îmbunătățirea condițiilor pentru locuitori.



spot_img