Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear în stațiunea numită și „Perla Moldovei”.
În acest episod: Ziarul ,,Curierul Slănicului”, Nr. 9, Joi, 15 iulie 1904. Din sumar: Este publicată nuvela lui Nicolae Gane care îl are în prim plan pe Catrințaș, nume care dă și titlul nuvelei, acesta fiind primul slănicean care apare într-o creație literară și a cărui familie dăinuie și astăzi; stațiunea suferă de pe urma fluctuațiilor politice; se vorbește pentru prima oară de flirtul la Slănic dar și de frontiera Slănicului; echipa teatrului bucureștean, o încântare pentru publicul spectator; după rubrica ,,Galeria epitropilor”, începe din acest număr, ,,Galeria medicilor Slănicului”.
Pe prima pagină din acest nou număr al ziarului, într-un articol din categoria ,,Editorial”, intitulat ,,Politica și Slănicul”, se pune din nou problema administrării stațiunii, la conducerea căreia s-au succedat prea mulți diriguitori, în funcție de schimbările politice survenite: ,,Dacă ar fi o administrație continuă care să se identifice, atât cu intimitatea vieții Slănicului, cât și cu zilnicele necesități reclamate de propășirea lui, desigur că roadele sacrificiilor făcute ar fi cu mul mai mănoase”.
O nouă și distinsă colaboratoare a redacției, care se semnează cu pseudonimul ,,Alderombra” aduce un suflu nou gazetei, prin publicarea periodică a unei cronici feminine, care deschide seria cu articolul ,,Flirtul la Slănic”, o premieră în jurnalele mondene, care începe cu o definiție a flirtului: ,,Flirtul? Ce înseamnă acest cuvânt? Este arta de a nu părea niciodată plictisitor, de a ști să interesezi necontenit, de a place cu te miri ce, de a seduce cu aproape nimic. Căci, cum se poate oare defini mai bine acest joc de rachete cu o seamă de cuvinte drăgălașe, această specie de zâmbet ușor al ideilor? El este motorul simpatiilor, el stabilește camaraderiile de instinct, înrudiri de caracter și natură. El întețește între sexe o luptă de cochetărie și galanterie, leagă o prietenie misterioasă, dar gata de a se război pururea, el provoacă o afinitate obscură de spirit și de inimă”. În ,,Galeria medicilor Slănicului” este inclus unul dintre marile nume ale medicinei românești din acea vreme, prof. dr. Ludovic Russ junior, școlit la Viena (despre care am scris într-un episod trecut), profesor de Clinică medicală la Facultatea de Medicină din Iași, dar și medic inspector la Slănic-Moldova, care a avut o contribuție importantă la recunoașterea efectelor terapeutice ale apelor minerale ale acestei stațiuni: ,,Dacă pentru miile de vizitatori, Slănicul este repausul ideal, pentru profesorul Russ este oarecum un adevărat surmenagiu, prin marele contingent de clienți ce-i aduce sezonul. De aceea, cu regularitate, după stagiunea balneară întreprinde câte un voiaj de recreație în străinătate, de unde aduce delicioase impresii și amintiri”. Printre altele, medicul Ludovic Russ junior a participat, alături de tatăl său, la Războiul de Independență din 1877, fiind locotenent, medic de batalion și șef al ambulanței Diviziei a IV-a, calitate în care a participat la luptele pentru cucerirea Griviței și Plevnei și unde l-a cunoscut pe liberalul Ion C. Brătianu, tatăl lui Ion I. C. Brătianu, cel mai mare om politic și de stat al României: ,,Medicul și profesorul Russ n-a putut niciodată să fie clasificat ca aparținând unui partid politic. Se știe însă că poartă un mare cult lui Ion C. Brătianu, pe care l-a cunoscut în războiul din 1877, la care a luat parte ca medic militar”.
Și iată că, în acest număr avem de-a face cu două premiere literare, prima fiind legată de publicarea unui amplu articol scris de Alexandru Vlahuță (,,La Borzești” – cu ocazia sărbătorilor celui de-al patrulea centenar de la moartea lui Ștefan cel Mare), scriitorul care atât de frumos numea stațiunea Slănic-Moldova- ,,Sinaia Moldovei”, iar cea de-a doua, de publicarea nuvelei ,,Catrințaș”, scrisă de Nicoale Gane, una dintre cele mai frumoase și mai hazlii nuvele vânătorești din istoria literaturii române. Personajul principal al acesteia este Catrințaș, pristav (supraveghetor) de pădurari din Slănic-Moldova, descris de povestitor în culori extrem de vii:
,,Om înalt cât un brad, care călca sănătos, vorbea răspicat și cu temei și avea niște ochi pricepuți de parcă îți ghiceau gândurile. Știu bine că era unul dintre acei ce se băgau în vizuina ursului, cu lumânarea aprinsă în buza puștii” și care, printre alte isprăvi, reușise să împuște doi urși, însă la apariția celui de-al treilea n-a mai apucat să-și încarce pușca și a trebuit să o ia la sănătoasa…
N. Gane este invitat să participle la o vânătoare în grup de către domnul Codreanu, ,,cel mai credincios și mai habotnic slănicean dintre vizitatorii stațiunii”, care de vreo douăzeci de veri n-a lipsit în nicio dimineață să-și ia porția de trei pahare de la Izvorul Nr.1. ,,Ajunsese un fel de bețiv de apă minerală”, mai spunea N. Gane. În final, vânătoarea eșuează, căci nu găsiră urmă de urs în acea zi, ci doar câteva sperieturi trase de participanți făcură deliciul aventurii. Așa că, hăitașii și vânătorii au făcut apoi un popas, căci aveau ,,mare poftă de mâncare și poftă de vorbă cât lumea”. Bineînțeles că istorioarele celor prezenți, mai ales după ,,o ploscă de Cotnari trasă la măsea” au fost atât de exagerate, de au stârnit hohote de râs dar și uimire în fața unor descrieri atât de ,,serioase”, încât păreau reale, așa cum a fost și cea a lui Codreanu ,,care se jurase pe oțelul puștii lui, tot ce avea el mai prețios pe lume, că era adevărată”. Nu o să reproduc în rândurile de față aceste intervenții, dar ele sunt atât de savuroase, ca să nu mai vorbim de finalul oferit de Catrințaș, unul de senzație. Provocat și el să povestească o întâmplare cu iz vânătoresc și-a adus aminte că mai demult, pe când se afla la cules de zmeură, ,,într-o zi frumoasă, cu liniște mare în pădure, unde numai ciocănitoarea se auzea lovind cu pliscul în coaja bradului”, se trezi la spate cu ,,un urs zburlit, ridicat în două labe”, care venea spre el ,,mormăind și scuipând de parcă vroia să îl mustre că de ce i-a călcat răzășia”. Când să scape de fiara dezlănțuită, Catrințaș vede în față ,,un alt prădalnic de urs și mai zburlit și mai mânios”, aflat și el în căutare de zmeură. Iar el, pristavul de pădurari se afla tocmai acum, cu mâinile goale, ,,fără pușcă, fără cuțit, fără ciomag măcar, fără să poată fugi nici înapoi, nici înainte”.
Iar ceilalți, cu gurile căscate, îl întrebară toți, într-o suflare:
,,- Și ce-ai făcut, Catrințaș?
– Ce să fac, boieri dumneavoastră… Iaca, m-au mâncat urșii!”
După momentul de buimăceală stârnit de răspunsul lui Catrințaș, unul de altfel senzațional, apăru și reacția cuvenită:
,, – Ura!… Să trăiască Catrințaș strigă în sfârșit, din răsputeri, Codreanu. Și fiindcă a dat Dumnezeu de a înviat după ce l-au ospătat urșii, apoi să bem în sănătatea lui ca să nu mai moară a doua oară! Povestea lui Catrințaș a mers din gură în gură; a făcut ocolul Slănicului și, pot zice, a țării întregi. De atunci, ca mai ba, vânătorii noștri să mai istorisească că au văzut lupi pe jumătate jupuiți fugind prin pădure sau alte asemenea parascovenii (năzbâtii, pozne) bune de adormit copiii în Ajunul Crăciunului. Catrințaș merită o recompensă națională”.
Interesant este și faptul că unul dintre urmașii lui Catrințaș, pe nume Geo Catrințaș, a fost un remarcabil actor amator al Teatrului Popular de Comedie din Slănic-Moldova, iar fiul său, Daniel-Georgel Catrințaș trăiește astăzi în stațiune, alături de soția sa, Valentina, și de cei doi copii ai lor: George și Alexandra-Elena. Este și singura familie cu acest nume de pe întreaga vale a Slănicului, dar iată, numele Catrințaș este dus mai departe… În imagini, familia Catrințaș, cea din vremurile noastre…
Prezentarea acestui număr al ziarului va continua în episodul următor.
Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
Următorul episod: Marți, 20 septembrie 2022
