Prin ’89, când abia amutisera armele necunoscutilor despre care am crezut tot timpul ca sunt teroristi, am intâlnit la Onesti, un cetatean care, dupa aparente, nu aveai cum sa-ti dai seama ca ar fi strain.
M-a atras atitudinea sa de om simplu care incerca sa ajunga intr-un fel la aeroportul din Bacau. Habar n-aveam ce l-a adus in cele vremuri tulburi tocmai intr-un orasel de provincie dintr-o tara comunista. Am presupus ca ar fi putut fi un specialist, ca multi altii, ce vizitau frecvent, in interes de serviciu, platforma de la Borzesti. Am aflat ca era din Norvegia. In fine, ne-am promis ca ne vom scrie etc. etc.
Ceea ce, evident, nu s-a mai intâmplat, probabil, viata luându-ne-o amândurora mult inainte. Probabil ca nu mi-as fi amintit de acest personaj daca nu citeam despre cazul bacauanului ajuns cersetor undeva, intr-o localitate…din Norvegia.
Aflu ca omul a plecat din satul natal, alungat mai mult de saracie, intr-o tara care, pâna la urma, l-a si adoptat, din pacate, doar pentru o scurta perioada de timp, omul primind, pâna la urma, locuinta sociala de la autoritati.
Urmeaza momente care fi pot oricând folosite intr-un scenariu de film. Omului, ajuns cersetor, i-au fost lasate cheile de la casa de o familie de localnici pe timplul cât acestia petreceau concediul peste Ocean.
Iar, românul, nu doar ca a avut grija de casa, ci a mai si cumparat câte ceva pentru gospodaria nordicilor. Si asta in ciuda temerilor vecinilor care gândeau ca vagabondul va goli casa pâna se vor intoarce proprietarii din concediu.
Povestea, preluata de colegii ziaristi straini, capata nuante romantate, o concitadina a danezilor facând o pasiune fata de român.
Atât de mare, incât a decis sa nu-l paraseasca pe barbat nici când acesta a fost rapus de o nemiloasa boala, insotinu-l in drumul spre locurile natale din România. Ma inmoaie, asadar, pâna la lacrimi atitudinea strainilor care in zilele astea au reactii sublime de solidaritate umana. Si ma gândesc ca nu ne-ar strica si noua, românilor, o astfel de atitudine, generalizata, insa, nu doar la nivel de individ.
Poate ca astfel vom reusi sa iesim din mocirla.
