26 aprilie 2024
ActualitateVIDEO: Zilele Colegiului National "Ferdinand I". 146 de ani de la infiintare

VIDEO: Zilele Colegiului National “Ferdinand I”. 146 de ani de la infiintare

Colegiul National “Ferdinand I” va implini in aceste zile 146 de ani de la infiintare. Cu aceasta ocazie, conducerea liceului, impreuna cu intreg corpul profesoral, a organizat o serie de manifestari in care invitat de onoare este distinsul academician Solomon Marcus, stralucit matematician, profesor si om de cultura, absolvent al singurului colegiu centenar al judetului Bacau, acelasi Colegiu National “Ferdinand I”, pe atunci Liceul “George Bacovia”.

Programul manifestarilor a fost prezentat intr-o conferinta de presa, organizata miercuri, la care au participat profesorii din conducere – prof. Mirela Berza (director), prof. Otilia Iftimescu (director adjunct), dar si cadre didactice – prof. Adriana Ionescu Ambrosie, prof. Nicoleta Nistor si reprezentanti ai Asociatiei Parintilor din institutia de invatamânt bacauana. Prof. Eugen Salahoru a prezentat celor prezenti o mica parte din istoria acestui liceu de renume.



La discutie a participat si eleva de clasa a IX-a, Maria Mare, presedinta Consiliului Elevilor din colegiu, care a vorbit despre proiectele viitoare ce vor fi desfasurate aici.

Manifestarile vor continua duminica, 1 decembrie, cu o conferinta sustinuta de academicianul Solomon Marcus la ora 16.00, pentru ca luni, de la ora 10.00 in amfiteatrul Colegiului National “Ferdinand I”, si de la ora 17.00, in Aula Universitatii “Vasile Alecsandri” sa de desfasoare alte doua intâlniri cu elevii, studentii si intreaga societate civila, cu marele matematician bacauan. Detalii in editia de maine a cotidianului DESTEPTAREA.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri