miercuri, 4 februarie 2026

Viceprimarul Leonard Ioan Bulai: Prima atribuire a parcărilor de reședință s-a desfășurat fără conflicte, iar locurile au ajuns pentru toți doritorii

Viceprimarul municipiului Bacău, Leonard Ioan Bulai, a declarat că prima atribuire de locuri de parcare de reședință, organizată în baza noului Regulament, s-a desfășurat fără conflicte și cu rezultate pozitive pentru toți participanții.

Potrivit acestuia, procedura aplicată pe strada Tipografilor a demonstrat că atribuirea locurilor de parcare se poate face corect și transparent. În total, 81 de cetățeni au depus dosare în termen și conforme, în timp ce 87 de locuri de parcare au fost disponibile, după ce anterior au fost atribuite 7 locuri destinate persoanelor cu dizabilități.

„Nu s-au iscat scandaluri, nu s-au certat vecinii și, mai mult decât atât, au ajuns locurile pentru toți cei care au depus dosare corecte”, a precizat viceprimarul.



Leonard Ioan Bulai a explicat că persoanele care nu au fost eligibile au fost descalificate din motive clare prevăzute în regulament: nu aveau domiciliul la adresele menționate în anunț, nu au depus dosarele în termenul stabilit sau aveau documente neconforme, precum inspecția tehnică periodică expirată a autovehiculelor.

„Așadar, se poate. S-au găsit locuri pentru fiecare doritor care a respectat regulile”, a subliniat viceprimarul Bacăului.

Municipalitatea anunță că următoarea procedură de atribuire a locurilor de parcare de reședință va avea loc pe strada Martir Horia, urmând ca detaliile să fie comunicate public în perioada următoare.



spot_img