25 aprilie 2024
Actualitate"Viata printre pulbere de creion si carbune”

“Viata printre pulbere de creion si carbune”

– interviu cu Elena-Paula Rusu

Elena-Paula, care este povestea ta? Când si cum ti-ai descoperit pasiunea pentru desen?

Mi-a placut mereu sa desenez si înca de mica reuseam sa reproduc imagini din carti, reviste sau tablouri. Aveam mereu desene expuse pe holurile scolii si chiar participam a concursuri de desen. Am luat premiul I în Scoala Generala, iar în ultimul an de liceu premiul I de Maestru Caligraf. Nu am încercat sa merg mai departe pe calea aceasta deoarece am preferat sa urmez un liceu care m-ar fi putut ajuta sa am un loc de munca mai potrivit zilelor noastre, si astfel am lasat desenul în categoria hobby-urilor. Nici dupa ce am terminat liceul nu am optat pentru Facultatea de Arte, ci m-am înscris la Facultatea de Litere, pe sectia de Traducere si Interpretare în cadrul Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau. În anul I am încercat sa desenez chipul unui prieten, curioasa fiind de rezultat, si mi-a placut reactia celorlalti, entuziasmul cu care primeau ideea de portret si dorinta lor de a-si vedea chipurile creionate. Din desen în desen, am ajuns sa surpind trasaturile si particularitatile fiecarui chip în parte si mi-am dorit sa pot sa fac mai mult de atât. Pâna în prezent am ajuns la aproape 260 de portrete. Am desenat chiar un autoportert din creion si lac de unghii, iar un altul din culori si farduri. Bucuria mea a fost atunci când am reusit sa desenez portrete în dimensiuni mari 60x40cm si asta mi-a stârnit curiozitatea de a reusi sa desenez cât mai realist.

elena rusu - desene



Cine te-a ajutat sa continui?

Emil Chartier spunea: “Nu învatam sa desenam privind un profesor care deseneaza bine. Trebuie sa încerci sa faci, sa refaci, pâna când îti intra în sânge, cum se spune.” Poate daca nu ar fi fost facuta deja aceasta afirmatie, m-as fi straduit sa spun acelasi lucru. Am încercat sa desenez tot, încercând sa nu ma opresc la o simpla schita. Atunci când începi o lucrare, în gând o ai deja terminata. Ai sentimentul ca ai pierdut o buna perioada de timp doar gândindu-te la cum va arata. E adevarat, e nevoie de multa rabdare si sacrifici timpul pentru unele desene care poate nu exprima nimic si care poate îti taie elanul de a mai continua, dar cu toate astea nu te poti opri. Am învatat sa merg mai departe cu speranta la cât mai multe portrete reusite si chiar daca nu tratez portretistica ca pe o meserie ma bucur mereu ca aduc un zâmbet pe chipurile celor desenati.

elena rusu - desene (1)

Ce ai de gînd sa faci pe viitor?

Am în plan sa iau câteva lectii de desen pentru ca îmi lipseste tehnica si daca ma voi descurca bine, ma voi înscrie la Facultatea de Arte „George Enescu” din Iasi. Daca nu voi reusi asta, voi continua sa desenez ca si pâna acum cu multa munca si rabdare.
Mai multe detalii gasiti pe site-ul aici atasat:
http://elenapaula-rusu.neq3.com/
sau pe Facebook în link-ul de mai jos:
https://www.facebook.com/RusuElenaPaula

Interviu realizat de Roxana Maciuca, studenta anul I la specializarea Biologie, Facultatea de Stiinte, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri