„Ceea ce ești se vede în tot ceea ce faci” este motto-ul după care se ghidează în viață fotograful Ciprian Băbușanu, cunoscut de mulți băcăuani de la evenimente sau chiar de la televiziune, unde a lucrat cu mulți ani în urmă. Ciprian, fost elev al Colegiului N.V. Karpen, liceul P.T.T.R. cum era pe vremea lui și cum încă îi place să spună, și absolvent al T.C.M. –ului din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, a fost fascinat încă din copilărie de fotografie și a decis să-și dedice viața acestei arte.

Mai mult decât atât, chiar și fiul său, Luca, în vârstă de doar 8 ani și jumătate, îi calcă pe urme, având deja propriul aparat de fotografiat și fiind inițiat în editarea video. Înainte de a afla mai multe despre activitatea lui Ciprian Băbușanu, cred că este bine să precizăm faptul că una din fotografiile sale a fost premiată la ediția din 2014 a Concursului Național de Fotografie, pe www.fotografi-cameramani.ro, un concurs ce a avut un juriu format din specialiști din străinătate.

-Când ai descoperit pasiunea pentru fotografie?
-Eu am fost atras de fotografie de când eram mic. Prima sclipire a fost pe la vârsta de 6 ani. S-a întâmplat când am fost împreună cu părinții mei la un botez care avea loc la Arad. Mi-a plăcut foarte mult de fotograful care lucra la acel eveniment și chiar mi-aduc aminte că avea un aparat Smena. Și atunci mi-am dorit foarte mult să fac și eu fotografie. Devenise visul meu. Așa că m-am hotărât să strâng bani și să-mi cumpăr un aparat foto. Am strâns banii de la colindat și de la urat și m-am dus hotărât să-mi cumpăr aparat. Am fost foarte dezamăgit atunci pentru că de toți banii pe care i-am srâns am primit un aparat de jucărie. Doar pentru atât mi-au ajuns banii.

PUBLICITATE

-Când ai avut primul tău aparat de fotografiat ?
-Primul aparat de fotografiat cumpărat l-am avut la 14 ani. Era un Zenit și am fost foarte mândru de el. Până atunci însă, la 10 ani am primit de la cineva un Smena, dar era foarte greu de folosit pentru un copil. Era cu vizorul separat…era mai complicat. Primul aparat pe care mi l-am cumpărat, Zenitul, nici ai mei nu știau că mi l-am cumpărat…

-Ți-aduci aminte cât a costat?
-Nu mai știu cum erau banii atunci. Parcă 100.000 de lei. Asta se întâmpla prin 1994. L-am cumpărat de la Consignația de la Casa Modei. Am luat atunci aparatul și cu blitzul care se purta în geantă. Funcționa cu două baterii de 4,5 volți. Și atunci m-am apucat de fotografie.

-Și cum a fost prima fotografie?
-Prima dată…am cumpărat un film, l-am băgat în aparat, am declanșat după care am deschis aparatul să văd cum a ieșit poza. Evident că filmul s-a voalat. Dar asta se întâmpla când aveam 10 ani, atunci când am primit primul aparat. Apoi, când am aflat cum funcționează și m-am familiarizat cu fenomenul, am început să fotografiez tot ce prindeam, cât îmi permitea filmul. Am început cu arhitectura din Bacău, după care mi-am dat seama că îmi place să fotografiez foarte mult oameni. Pe la 15-16 ani, mergeam duminica la Lipova, unde locuiau părinții mei, și la ora 12.00 se strângeau toți tinerii din sat în centru pentru că știau că vin să le fac fotografii. Și toți se pregăteau pentru acest eveniment. Apoi, duminica următoare le aduceam fotografiile.

-Practic te-ai lansat și în afaceri…
-Da. Am făcut lucrul ăsta la început și mi-am dorit să lucrez în domeniu. Pe toată perioada liceului am făcut fotografie. Apoi, imediat după ce am terminat liceul, trebuie să recunosc că am avut mare noroc, pentru că m-a văzut cineva și am primit o ofertă să lucrez ca operator foto într-un laborator dotat și cu studio foto. Timp de doi ani am lucrat acolo după care a venit o nouă provocare. Compania Kodak deschidea un punct de lucru în Bacău. Am fost în discuții cu ei, am bătut palma și următorii șase ani am lucrat pentru ei.

-Știu că ai cochetat și cu televiziunea. Ce poți să ne spui despre acest capitol din viața ta?
-Asta s-a întâmplat după ce compania Kodak a avut probleme, a intrat în faliment și a închis punctul de lucru de la Bacău. Atunci îmi căutam de lucru și întâmplarea a făcut ca cei de la AlfaTv să aibă nevoie de un editor imagine și un prezentator de știri. Era chiar perioada când s-a rebranduit, AlfaTv devenind TV Bacău. Aveam cunoștințe de editare de imagine, dar, practic, această perioadă cât am lucrat în televiziune a fost ca un fel de școală pentru mine. Tot la momentul respectiv am fost și prezentatorul știrilor sportive la TV Bacău. Trebuie să spun că a fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea. Păstrez și acum înregistrările cu mine pe care i le arăt și fiului meu, care se amuză teribil.

-După această perioadă ai continuat pe cont propriu…
-Într-adevăr. Fiind activitatea mea de suflet, întotdeauna mi-am dorit să dedic cât mai mult timp pentru fotografie. Am fost angajat mulți ani și mereu m-am gândit cum ar fi să fac doar fotografie. Pe lângă televiziune am mai lucrat și în vânzări și astfel am învățat cum să-mi vând serviciul pe care îl practic. Nu pretind că știu absolut totul, pentru că toată viața mea am învățat și în continuare învăț, mă perfecționez. Cum spuneam, am vrut să fac doar activitatea mea de suflet, astfel încât, de mai bine de doi ani și jumătate fac doar fotografie, asigur servicii foto și video pentru evenimente de familie sau corporate. Lucrez și spoturi publicitare video sau foto de produs.

-Pe lângă toate acestea am înțeles că faci și voluntariat.
-Este adevărat. Este vorba despre o fundație din Săvinești, Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială”, care este condusă de părintele Petru Munteanu. Fundația asigură zilnic o masă caldă la un număr de aproximativ 90 de copii, pentru că zona Săvinești este defavorizată în urma dispariției complexului chimic. Bine, eu am colaborat și cu alte fundații din Bacău, cum ar fi Asociația „Lumina” sau „S.O.S. Satele Copiilor” de la Hemeiuși, Casa de Copii de la Barați sau pentru Fundația de Sprijin Comunitar, pentru care am făcut fotografii sau chiar clipuri promoționale. Toate aceste activități au fost la nivel de voluntariat. Acum sunt activ în cadrul Fundației de la Săvinești, pentru că, la fiecare câteva zile este câte ceva de făcut. Îi sprijin pentru că efortul lor de a da hrană caldă copiilor în fiecare zi este destul de mare. Plus că Fundația nu se rezumă doar la atât, ci ajută și azilele de bătrâni și alte persoane cu nevoi speciale. Cei de la Fundația din Săvinești au o colaborare și cu Protecția Copilului din Bacău, pentru care, în trecut au făcut acțiuni de donare de bunuri. Pentru a susține aceaste activități, Fundația a creat o cantină acolo, la Săvinești, într-o clădire pe care a primit-o de la primărie. Povestea e ceva mai complexă. Pe lângă cantină există și o brutărie, și tot acolo sunt realizate și alte produse, și alimentare și nealimentare, artizanale, care au fost scoase la vânzare pe internet. Eu sunt implicat în această parte de promovare a vânzării produselor pe internet.

-Se poate observa cu ușurință că timpul e destul de ocupat. (la momentul vizitei, Ciprian lucra la un album video de la un eveniment de familie-n.r.). Cum vezi evoluția ta în perioada următoare?
-Activitatea mea este una care consumă destul de mult timp. Sunt multe ore petrecute la partea de editare. Eu mi-aș dori să mă pot implica mai mult în activitățile Fundației de la Săvinești și chiar în cazul altor fundații asemănătoare. Altceva…Încerc să dezvolt partea asta de bussines, pentru că serviciul foto-video în asta s-a transformat. Pe lângă pasiune a devenit și ceva comercial în care este nevoie și de strategie dar și în care se investește foarte mult. Totuși e dificil să spui cum va fi mai departe. Dacă ar fi fost să fiu angajat în altă parte, poate că-mi doream să ajung director sau ceva de genul acesta. În cazul meu, vreau să mă dezvolt mai mult, să am un spațiu mai mare pentru un studio foto mai mare.

-Ce ne mai poți spune despre acest hobby al tău care practic s-a transformat în modul tău de viață?
-Făcând fotografii, am cunoscut oameni și am ajuns să aflu numeroase povești de viață. Atunci când participi la un eveniment, practic intri în viața oamenilor de acolo. Nu este doar o întâlnire, ai dat mâna și gata. În momentul în care le ești alături, ajungi să le cunoști familia și povestea vieții lor. Poate că și acest aspect m-a atras să fac fotografii, pentru că-mi place să cunosc oameni, îmi place să le cunosc poveștile și să le redau povestea prin fotografiile mele. Și trebuie să spun că nu există un eveniment mai important decât celălalt. Toate sunt la fel de importante, indiferent de locația unde se desfășoară și de cine participă la ele. Fiecare eveniment este unic și are o poveste ce merită surprinsă în imagini.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ