Președintele Consiliului Județean, împreună cu Vasile Rotariu- primarul comunei Strugari și Ardeleanu Lenuța- director SPJD, a verificat execuția lucrărilor de modernizare a DJ 118B Strugari-Răchitiș.
„În ciuda faptului că situația pe piața materialelor este dificilă, în ceea ce privește aprovizionarea și pretul, cauzată de contextul general în care ne aflăm mă bucur să văd că mobilizarea constructorului este exemplară, că acesta respectă termenele contractuale iar lucrările sunt de calitate, aflându-se într-un stadiu de execuție de 85%, ceea ce reprezintă chiar un avans față de graficul asumat”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.
Proiectul de reabilitare este amplu, fiind compus atât din lucrări de artă (poduri, podețe, ziduri de sprijin) cât și din lucrări complexe care vizează amenajarea drumurilor laterale & acostamentelor și reabilitarea sistemului rutier format din strat fundație din balast, un strat de piatră spartă și două straturi mixtură asfaltică.
În paralel se efectuează și lucrări de siguranța circulației, semnalizare rutieră după execuție – parapet metalic tip H1, indicatoare și marcaje rutiere, borne hectometrice și kilometrice.
Valoarea totală a investiției este de 34 de milioane lei, fonduri asigurate în totalitate de Consiliul Județean.














