Erau tristi, izolati, debusolati. Se inchisese "Armonia", singurul centru in care se puteau intâlni si vorbi cu prietenii. Singurul loc in care se simteau normali, in care nu erau priviti intrebator sau ocoliti de semenii lor, care fie se tem de ei, fie sunt stânjeniti. Tinerilor cu dizabilitati, decizia Primariei Bacau de a sista finantarea si a pune lacatul pe usa le-a produs un soc. O alta usa s-a deschis, insa, la Betania. Andre Muit si specialistii "Centrului multifunctional" i-au primit cu inima deschisa. "Mare pacat ca s-a inchis «Armonia», spune Irina. De aproape o luna vin aici si deja ma simt foarte bine, e ca acasa!" Ii place sa faca magneti, activitate care presupune multa migala, dar si sa decoreze ghivece. Sunt o frumusete si merita cei 20-40 de lei, cât costa un obiect având in vedere ca sunt unicate, nesemanând deloc intre ele. Pe unul zboara fluturasi, deasupra gradinii de flori si a unei stropitori, pe altele sunt redate o natura moarta, un desen abstract, o hora sau un buchet de violete. "O parte dintre ei sunt dispusi sa fie rabdatori si sa realizeze ghivecele pe care le vedeti, alti au inclinatii si spre alte activitati. Interesul major este, insa, de socializare, de a fi impreuna si de a desfasura activitati impreuna. In afara acestor ateliere, in care activitatea se bazeaza pe manualitate, au timp de recreere, de conversatie, de auditii", arata Laura Maxim, psiholog. Discuta despre familie si despre amici, abordând "si subiecte care tin de relatiile intime si asta ma bucura. Inseamna ca isi doresc sa se comporte normal si sa duca o viata normala."
"Avem grija unul de altul"
Tacuta, frumusica si mai ales foarte emotiva, Irina vorbeste rar, insa atunci spune totul dintr-o rasuflare. Locuieste cu parintii, chiar daca are 35 de ani, si are o sora stabilita in Anglia, care si-a facut multe griji pentru ea când s-a inchis Centrul "Armonia". Si ceilalti stau impreuna cu parintii, caci nu s-ar descurca singuri: "Eu locuiesc cu tata si cu tata, dar mama e plecata in Italia si ne gateste sora mea", marturiseste Marius. Catalin sta "numai cu mama, de când s-a insurat fratele meu. Ea are 70 de ani si avem grija unul de altul." "E foarte atent, cum intra o suna si o anunta «Am ajuns, sunt bine, stai linistita», iar la sfârsit ii spune «Am terminat, plec acum, ajung in 30 de minute». Sunt foarte apropiati", explica Laura Maxim, psihologul centrului. Familia e foarte importanta pentru acesti tineri, de aceea le face placere sa vorbeasca despre cei care le creeaza un mediu securizant, cald, datator de echilibru. Un alt spatiu prietenos, singurul din afara casei in care au sansa sa petreaca doua-trei ceasuri, e Centrul Multifunctional de la "Betania". Aici, unde "e lumina si e liniste", tinerii lucreaza, practica jocuri terapeutice in aer liber sau puzzle, rummy si domino, in sala. De saptamâna viitoare, vor lucra in tehnica quilling, care presupune rasucirea hârtiei.
Nicoleta, Irina, Marius, Andre…
Stau in jurul mesei, la atelierul de lucru: decupeaza, lipesc, vorbesc despre familie, despre sport si despre referendum: "Tot Basescu va fi presedinte, spune Catalin. A iesit Ponta, prim-ministrul, si i-a cerut sa-si dea demisia, dar nu pleaca!" Nu au colegi de serviciu sau de studii, singurele conversatii purtate in exteriorul familiei fiind cele din centru. Irina se declara pasionata "de muzica si de sport. Acum, ma uit la Jocurile Olimpice, am vazut concursurile de scrima si judo, iar diseara ma uit la gimnastica, e finala pe echipe!" Si daca e vorba de sportivi si de clasamente, Marius tine sa precizeze ca el a obtinut trei medalii pe vremea când mergea la Centrul "Ana", de aur, la alergari, de argint, la popice si o medalie de bronz, la aruncatul sulitei. "Am si eu o medalie de aur, la 50 de metri, pe fundatie", intervine Catalin, apoi adauga: "Mi-am facut deja prieteni aici: Nicoleta, Irina, Marius, Andre, Laura… Am fost la Centrul «Trebuie», apoi la «Armonia», iar acum m-am intors la Centrul-mama, caci eu mai fost la Betania prin 1995", marturiseste Catalin. Nu absenteaza niciodata de la program: "Am lipsit câteva zile din cauza ca am fost internat pentru acordarea gradului, dar in rest, nu se intâmpla sa nu vin!" De fapt, nici nu ar avea unde sa se duca. "Este extrem de important pentru ei, acest proiect, pentru ca sunt tineri cu dizabilitati care efectiv stau acasa si n-au nicio activitate. Am considerat ca daca noi organizam in fiecare zi un program, mai lejer, mai linistit, e foarte important pentru stima de de sine, dar si pentru familie, care, altfel, ar trebui sa stea permanent cu ei", arata Andre Muit, presedintele Asociatiei Betania. Dar pe ei ii face mai fericiti? "Eu cred ca da!"
Silvia Patrascanu
Centrul Multifunctional a fost construit, in toamna trecuta, de 40 de voluntari olandezi, toti pensionari, cu materiale aduse, de asemenea, din Olanda. Cladirea a costat 120.000 de euro, la care s-au adaugat cheltuielile cu mobilierul si aparatura multimedia. Contributia autoritatilor locale este zero, tot ce s-a facut aici fiind finantat din surse externe. Centrul poate primi 30 de beneficiari si este destinat persoanelor cu vârsta intre 18 si 26 de ani. La ora asta, este frecventat de 12 adulti, unii care trec de 35 de ani. "Intentionam sa largim intervalul de la 16 la 40 de ani deoarece nu vrem sa limitam accesul in centru a unor persoane care au nevoie de sprijin, arata Laura Maxim, coordonator proiect. Eu m-as bucura sa vina si tineri sanatosi pentru a socializa cu tinerii cu handicap, caci au ce invata unii de la altii."















